Deși imaginile au fost șterse de pe Facebook, poliția a deschis, marți, o anchetă în acest caz. Autoritățile din Gorj l-au identificat pe făptaș și l-au amendat cu 725 de lei, potrivit Mediafax.

În același videoclip apărea și o femeie, cel mai probabil mama copilului. Femeia era amuzată de situație, nefiind deloc îngrijorată de pericolul la care era expus micuțul.

FOTO | Imagini șocante în Gorj. Un bebeluș a fost plimbat de tatăl lui pe lângă maşină, în mers

„La data de 23 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Gorj au identificat conducătorul autoturismului din materialul video prezentat în mass-media, un tânăr de 23 ani, din municipiul Tg.-Jiu, fiind sancţionat contravenţional, conform OUG 195/2002, cu amenda in cuantum de 725 lei, pentru efectuarea altor activităţi de natura a-i distrage atenţia de la conducere”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.

După incident, polițiștii au sesizat și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a vedea condițiile în care este crescut copilul.

Sursă foto Mediafax.

VIDEO / Bătrânețe grea. Un pensionar din București nu are bani să-și pună dantura: „N-am crezut să ajung să cer așa ceva”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.