Atacul asupra petrolierului, în urma căruia un român a murit, „dat cu o dronă”. Precizările MAE

Comentează
Foto

Doi membri ai echipajului, un britanic și un român, au fost uciși joi, în urma unui atac asupra unui petrolier care naviga în largul Omanului. Un oficial american a declarat pentru Reuters că nava pare să fi fost atacată de o dronă „sau de un vehicul aerian fără pilot”. Spre seară, MAE a transmis că, deocamdată, natura exactă a incidentului este în curs de investigare de către autoritățile competente.

UPDATE ora 21:43. Apar noi detalii despre incidentul care a avut loc joi în largul Omanului, atacul în urma căruia au murit două persoane, un român și un britanic, care se aflau la bordul petrolierului operat de compania Zodiac Maritime.

Surse americane, dar și europene au transmis pentru Reuters că Iranul este principalul suspect în cazul acestui incident, subliniind că guvernele lor încă caută dovezi clare.

De asemenea, un oficial din Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii a precizat pentru sursa citată că nava pare să fi fost atacată de o dronă „sau de un vehicul aerian fără pilot”.

Purtătorul de cuvânt al ambasadei israeliene la Washington a confirmat că a avut loc un atac, dar nu a oferit detalii despre cine se face vinovat de acest incident.

Până acum, Iranul nu a avut nicio reacție la aceste acuzații.

Site-ul de știri israelian Ynet a transmis că evaluarea primară arată că au existat două atacuri asupra navei, la distanță de câteva ore. Primul nu a provocat pagube, iar al doilea a lovit podul, omorându-i pe cei doi membri ai echipajului.

Ynet a citat un oficial israelian, fără a-l numi, care ar fi declarat că „Israelului îi va fi greu să închidă ochii” la atac.

UPDATE ora 21:00: Ministerul Afacerilor de Externe a venit, vineri seară, cu o serie de precizări legate de incidentul în care a fost implicat marinarul român.

„Prin intermediul Ambasadei României la Muscat și al Ambasadei României la Londra, MAE s-a autosesizat și a întreprins măsuri specifice în regim de urgență. Natura exactă a incidentului este încă în curs de investigare de către autoritățile competente. (...) Urmare demersurilor misiunii diplomatice, autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul navei”, se arată în comunicatul transmis de MAE, vineri seara.

Oficialii au transmis că familia cetățeanului român a fost notificată cu privire la deces, prin intermediul agenției angajatoare din România.

MAE a mai precizat că, până la acest moment, la nivelul misiunilor României nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident, însă va acorda întreaga asistență necesară.

Petrolierul, care nu avea încărcătură la bord, a fost atacat joi seară, în timp ce naviga din orașul Dar es Salaam (Tanzania) către Fujairah (Emiratele Arabe Unite).

Compania Zodiac Maritime vorbește despre „un posibil atac al piraților”, fără să ofere prea multe informații despre cum s-a desfășurat acesta.

Vasul era la circa 280 kilometri nord-est de portul omanez Duqm când a fost atacat

„Cu profundă durere, anunță că incidentul de la bortul M/T Mercer Street s-a soldat cu moartea a doi membri ai echipajului: un cetățean român și un cetățean britanic”, a anunțat compania, care precizează că ceilalți membri ai echipajului nu au fost răniți.

Update on the situation involving the M/T Mercer Street: pic.twitter.com/sRuuyvwLA8— Zodiac Maritime (@Zodiac_Maritime) July 30, 2021 
Our statement on the situation involving the M/T Mercer Street: pic.twitter.com/V7L4fBmnEQ— Zodiac Maritime (@Zodiac_Maritime) July 30, 2021 

Zodiac Maritime este parte a Zodiac Group, deținut de miliardarul israelian Eyal Ofer.

Incidentul a avut loc în condițiile în care, în ultimele luni, Iranul și Israelul s-au acuzat reciproc de mai multe ori de atacarea navelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate