Suspectul, un locotenent în vârstă de 28 de ani, a fost arestat în orașul Offenbach, aflat la est de Frankfurt.  Totodată, înainte ca soldatul să fie arestat, acesta fusese arestat de autoritățile austrieze după ce a ascuns o armă de foc într-o toaletă a aeroportului principal din Viena.

Ancheta în cazul suspectului a scos la iveală că acesta a folosit o identitate falsă pentru a se înregistra drept un refugiat sirian în apropiere de Frankufrt. Ulterior, el s-a mutat în altă parte a Germaniei, unde a cerut azil și chiar s-a mutat într-un centru pentru refugiați. În luna ianuarie, el a început să primească ajutoare sociale.

Încă nu este clar ce anume l-a determinat pe soldatul german să se dea drept un refugiat sirian, precum nici mai multe detalii despre planul său.

În urmă cu o zi, aproximativ 90 de ofițeri de poliție au efectuat raiduri în 16 locuri din Germania, Austria și Franța în legătură cu suspectul, a declarat biroul procurorului din Frankfurt.

Arestarea soldatului german are loc după ce, anul trecut, presa germană scria că toți militarii vor fi verificați, existând suspiciunea că jihadiști din cadrul ISIS încearcă să se infiltreze în armată.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.