Plicul pe care era notată adresa Papei Francisc, „Vatican, Piazza S. Pietro din Roma” conținea trei gloanțe de calibrul 9 milimetri și a fost interceptat duminică de autorități, la un centru de sortare din Peschiera Borromeo, de la periferia orașului Milano, după ce prezența acestuia a fost raportată de șeful centrului.

Plicul conținea și un mesaj în legătură cu o operațiune financiară care a fost făcută la Vatican, un depozit de 10 euro.

Pachetul a fost ridicat de carabinieri pentru a fi analizat, iar investigația este în curs.

Potrivit Il Messagero, persoana care a trimis plicul a fost identificată. Ar fi vorba despre un bărbat cunoscut jandarmilor de la Vatican.

Papa Francisc a condus rugăciunea tradițională de duminică din Piața Sfântul Petru de la Vatican, aflată la peste 800 de kilometri de locul în care a fost descoperit plicul.

În vârstă de 84 de ani, Suveranul Pontif și-a reluat complet activitățile după ce la începutul lunii iulie a suferit o operație la colon.

În luna august, Papa Francisc are programată o călătorie în estul Europei. Va ajunge la Budapesta pe 12 august, unde se va întâlni cu episcopii Ungariei și cu alți reprezentanți ai Bisericii și ai comunității evreiești, după care va pleca spre capitala Slovaciei.

Citeşte şi:

INML a trântit raportul medicului care dăduse vina pe părinții bebelușilor morți la Iași, numindu-i „familii cu puține informații medicale”

Primăria București și ACCEPT s-au înțeles: Marșul Diversității va avea loc pe Calea Victoriei, cu cel mult 500 de oameni

Clasarea dosarului transfuziilor e nelegală, spune Parchetul Dolj, și întoarce cazul închis de procurori și prezentat de Libertatea

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Doua bucătărese românce faimoase pe Youtube s-au certat în instanță pentru rețeta de ecler la tavă. Ce a decis Tribunalul București
Observatornews.ro
Doua bucătărese românce faimoase pe Youtube s-au certat în instanță pentru rețeta de ecler la tavă. Ce a decis Tribunalul București
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021