Incidentul s-a petrecut în august anul trecut. Adrian Popa, în vârstă de 40 de ani, a atacat-o pe polițista Alexandra Dobbs care intervenise în urma unei sesizări de violență domestică, în localitatea Edgware, din nordul Angliei.

Polițista l-a găsit pe român ascunzându-se în grădina locuinței fostei sale iubite, care avea un ordin de restricție împotriva lui.

Atunci când polițista l-a averitizat pe român să se predea, Popa i-a înfipt un pix în față și a atacat-o în repetate rânduri.

Întregul moment al incidentului violent a fost înregistrat de camera corporală a poliţistei, iar imaginile au fost folosite în instanță.

În imagini se vede cum polițista are pistolul cu electroșocuri îndreptat spre Popa, îl avertizează să se oprească, dar el continuă să se apropie amenințător spre ea: ”I’m going to kill you” (Te voi omorî – n.n.), spunea acesta.

Judecătorul care a pronunțat sentința a precizat că ”atacurile asupra ofiţerilor de poliţie nu vor fi tolerate şi cei condamnaţi pentru un astfel de atac vor fi trataţi cu severitate de către instanţe”.

Alexandra Dobbs a declarat în instanță că a rămas cu traume psihice după incident precum şi cu cicatrici. „Am folosit loţiuni şi produse de machiaj pentru a ascunde cicatricile de pe obraz, dar îmi amintesc mereu ce s-a întâmplat. Cicatricile mi-au distrus încrederea în propria persoană şi trăiesc cu impresia că toată lumea mă priveşte cu insistenţă. Gândul la ce s-ar fi putut întâmpla atunci mă îngrozeşte şi acum”, a spus ea, citată de publicaţia britanică.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI