Un ruso-ucrainean a pornit un război pentru hrean într-un sat din Vaslui: „Mi-am luat amendă, dar el săracu’ a stat 8 zile în spital”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ion Buraga, un bărbat de 55 de ani din satul Corbu, județul Vaslui, a descoperit că este rus când era în armată. Tot atunci, a aflat că este, de asemenea, ucrainean.
Cuprins:
Cel care i-a deschis ochii a fost medicul din spitalul militar unde era tratat după o toxiinfecție. „Am venit acasă, mi-o dat sor-mea niște șnițele calde. Am ajuns înapoi în București, la unitate, cu șnițelele, le-am mâncat, apoi am dat în dizenterie, în prostii din ăstea. Am fost internat oleacă”.
La vizita de dimineață, colonelul-medic s-a uitat în foaia de observație și i-a zis: „Buraga e nume rusesc”. Apoi l-a întrebat: „Dar pe mama ta cum o chema?”. „Dăniciuc”. „Dăniciuc e nume ucrainean”, a spus medicul și a trecut mai departe, la celălalt pat. Aceste informații l-au pus pe gânduri pe Ion, care știa „ceva, ceva, ceva”, că bunicul lui a ajuns ca refugiat în România.
[libvideo id="5224159"]
Prima bătaie, la căminul cultural
Costache Buraga, strămoș al lui Ion, a înființat un muzeu în comuna vasluiană Dănești. Lui Ion însuși îi place să se recomande drept gânditor, deși cei 500 de locuitori din Corbu îl consideră a fi, cu preponderență, un om de acțiune.
Ion a crescut într-o familie cu cinci copii. Mai are patru surori. Ca singurul băiat la părinți, a fost destul de răsfățat, își amintește el. Prima dată s-a bătut la căminul cultural, la discotecă, după ce niște băieți invidioși i-au tăiat cojocul nou, adus tocmai de la Orăștie. „I-am tăiat și eu pe ei”. Piele pentru piele.
Părinții l-au înscris pe Ion la Palatul Pionierilor din Vaslui, să învețe acordeonul. „N-am suportat să mă certe profesorul și am plecat. Cântam și din gură frumos. Am un văr care cânta și mai frumos, apărea și la spectacole. Mai târziu, a fost arestat pentru trafic cu mercur. L-au prins cu vreo 10 kilograme asupra lui”.
De la liceul din Bârlad, care-l pregătea pentru o carieră la fabrica de rulmenți, Ion a plecat după o fată în Oltenia și nu s-a mai întors. A lucrat mulți ani în zona Sibiului, apoi s-a întors și și-a întemeiat o familie și o gospodărie în satul natal.
Răzbunarea vecinului Ciocălău
Partea ucraineană din Ion Buraga se vede în dârzenia cu care își apără proprietatea, „ce-i al meu”. Partea rusă apare în tendința de a-și trece în patrimoniu și ce nu-i al lui, cum ar fi iubitele sau nevestele altora. „Tot ce este femeie mi-e drag. Nu există femeie urâtă. Dacă are sufletul frumos...”
Buraga e căsătorit și are copii, dar împreună cu el și cu familia lui locuiește și Mirela, soția vecinului Ciocălău. S-a mutat de la soțul ei acum câteva luni. Soțul părăsit n-a ripostat, dată fiind faima de bătăuș pe care Buraga o are în comuna Lipovăț. În schimb, de câte ori găinile ruso-ucraineanului trec în grădina vecină, Ciocălău le aruncă mai cu năduf înapoi pe proprietatea lui Buraga. „Le găsim cam vătămate. Multe găini mi-a omorât. Nu le mănâncă, le sucește gâtul și le dă peste gard”.
Găinile, rațele și gâștele lui Ion Buraga nu sunt oarecare, sunt din rase cu „coc”, un ciuf de pene în creștet.
„O iubesc ca om. N-o dau afară”
Mirela nu era tocmai într-o perioadă senină a vieții sale, când a decis să-și lase casa și bărbatul. Fiul cel mare i-a murit recent, într-un accident de mașină, lovit de un șofer beat. La câteva zile după înmormântare, nora Mirelei a anunțat pe Facebook că s-a logodit. „Și nici nu îi ridicasem panaghia (n.red. - parastasul la 40 de zile de la moarte) la băiat când nora a făcut nunta. Iar acum nu mă mai lasă să-mi văd nepoții, pe care i-am crescut mai mult eu”, povestește femeia.
Măruntă, cu ochi verzi, tunsă scurt, Mirela e liniștită ca o umbră pe lângă Ion. Nu numai că nora și-a refăcut viața în timp record, dar, crede soacra ei, a dat și foc la mormântul soțului decedat. „A ars crucea, au ars coroanele. A aprins o lumânare, dar a dat și cu benzină”.
„Mirela, săraca. Eu n-am știut prin ce trece. O iubesc așa, ca om. Țin la ea. Dacă a venit la mine, n-o dau afară din casă. Las-o, măi”.
Nu în aparența sensibilă - pantaloni de trening, cămașă în pătrățele și papuci de gumă - constă farmecul personal al lui Ion Buraga. Vorba dulce și tristețea slavă din ochii albaștri sunt explicațiile pentru succesul lui printre femeile din comună. Dar ceea ce-l face cu adevărat irezistibil e eficiența ca bodyguard.
Cazul cailor uciși la păscut
Tot dintr-o afacere sentimentală crede Ion că i se trage și uciderea celor doi cai ai săi, caz despre care ați putut citi în Libertatea.
După ce i-a jelit câteva zile, bărbatul a cărat cadavrele cailor în curte, a curățat carnea de pe oase și le-a dat-o câinilor.
Spălate de ploi, uscate de soare, scheletele au rămas lângă gard, să deruteze „țâreii” (n.red. - pui de găină) din ogradă. „Te-ai născut sub protecția mea și te-am crescut, ești al meu. Nu vreau să te arunc în groapa de gunoi. De ce să nu se bucure câinii mei de carnea cailor mei?”.
Pe șeful câinilor îl cheamă Gruia-Hai-la-Tata. „O mușcat pe doi, tare de tot. Acum îl țin în țarc”.
„Când am fost la ananghie, nu m-au ajutat”
Dosarul penal deschis de polițiști după acest incident nu face progrese spectaculoase. Dar Ion are oricum de gând să le-o ia înainte oamenilor legii și să rezolve dubla crimă, cu mijloacele sale contondente.
„Când am căzut, m-au condamnat. Când am fost la ananghie, nu m-au ajutat cu nimic poliția, justiția. Nu le convine de mine. Când mă duc în instanță, nu vorbesc cu «doamna judecătoare». Mi-a zis că de ce țin mâinile așa. I-am răspuns: «Dar tu de ce stai jos și eu în picioare, măi fată?»”
În grajd stă acum, stingheră, doar o mânză cu stea în frunte. S-a speriat grozav și a fugit, în noaptea când s-a petrecut nenorocirea cu cei doi cai mari. Ion nu s-a hotărât cum s-o numească pe orfană. Copiii lui au votat s-o cheme Cerasela, el ar vrea să-i spună Codruța. Deocamdată, o cheamă Hai-la-Tata. „Cinci zile n-am luat-o de pe deal. E foarte blândă, nici nu știe să se apere”.
Necazuri în raiul rădăcinoaselor
După pierderea cailor, o altă pricină de justă mânie s-a abătut peste gospodăria familiei Buraga: marele furt al hreanului.
„De-aici mi l-au scos, din locul ăsta. Aici e raiul”, afirmă Ion, plimbându-se pe fâșia lui de moșie, mărginită cu măceși și salcâmi. „Noi nu avem garduri”, adaugă el. Ar fi prea lungi, așa că proprietățile sunt delimitate cu stâlpișori și vegetație țepoasă.
„Asta e o grădină foarte bogată. Aici am ținut oile, bălegar și apă, bălegar și apă. La noi, se face hreanul mare, se face gros, se dezvoltă. Am avut niște comenzi, de la niște prieteni. Mă mai iubesc și pe mine o parte din oameni. Așa. Și am dat niște hrean la cineva din Muntenii de Jos”.
Hreanul ras, simplu sau amestecat cu sfeclă roșie și pus la borcan, reprezintă una dintre specialitățile lui Ion. Are beciul plin de tot felul de conserve și murături, plus un butoi de untură de porc, pe care nu se îndură s-o arunce, dar nici s-o folosească la făcut săpun.
Borcanele cu hrean sunt și un mijloc de subzistență pentru familia Buraga. Când avea caii, Ion mai câștiga un ban din drumuri cu căruța. Acum nu-i mai are. Se bazează doar pe rădăcinoasa rară și pe ce mai crește prin grădină.
„I-am luat bicicleta, am dat cu ea de pământ”
„Și-o venit doi oameni, care stau pe aici, pe lângă mine. Și ce-o zis? «Dac-o săpat Buraga, înseamnă că și-o scos pentru el. De-acuma scoatem noi». Un alt vecin, care i-a văzut și mi-o spus, le-a zis: «Băi, nu vă băgați la Buraga acolo!». Primul pe care l-am prins… Eu nu mă duc la magazinul ăla, dar știam că el se duce acolo. Și îl prind pe primul: «Gheorghe, ce-ai făcut? De ce-ai intrat în grădină acolo?». I-am luat bicicleta, care era în față la magazin, am dat cu ea de pământ și am stricat-o. Praf! El o telefonat la poliție. Mi-o dat cinci milioane (n.red – 500 de lei) amendă”.
Pentru al doilea intrus, Ion a pregătit o capcană. „L-am chemat: «Măi, Culai, ia vino oleacă, să bem o sticlă de vin». Și l-am băgat în casă. În casă, mi-am zis: «Al meu ești!»”.
Păgubitul a scos o bâtă de după ușă și, fără parlamentări, l-a lovit cu ea în cap pe hoțul de hrean. I-a ținut predica despre proprietate după. „A stat 7 zile, 8 zile în spital. I-am zis: «Eu n-am intrat peste voi niciodată, nu v-am luat vreo ceva. Ce este al vostru e al vostru...» Eu n-am intrat peste om niciodată! Băi, nu se poate. Ce este al meu este al meu. Nu se poate chestii de astea.”.
Respectivul Culai a avut nevoie, în total, de 20 de zile de îngrijiri medicale. Cugetă încă dacă să depună plângere sau nu.
Fan Putin, dar citește Kasparov
Când nu se ocupă cu bătaia sau cu iubitul, ruso-ucraineanul din Corbu se îndeletnicește cu cititul. Are și cartea „Oamenii lui Putin”, dar și „Vine iarna”, a lui Gari Kasparov, critic al regimului de la Kremlin.
În materie de caft geopolitic, Ion consideră că Putin are motive întemeiate să-i bată pe ucraineni, „deoarece ucrainenii ne-au cotropit nouă niște teritorii. Românii n-au cotropit niciodată pe nimeni în viața lor”. Ion se identifică, așadar, și ca român. „Ce este al meu îmi dai de bunăvoie și te las în pace, cu legea ta, cu Dumnezeul tău. Altfel, îl iau înapoi cu forța”.
Ion nu e hotărât dacă merită sau nu să moară oameni în numele dreptului la proprietate. Invocă argumente istorice. Apoi renunță la ele. Meditează la asta cu glas tare, urcând panta spre cimitir. Mirela vrea să pună o candelă nouă la mormântul băiatului, iar el o însoțește, protector.
„Am citit vreo 2.000 de cărți, de tot felul, la viața mea. Eu, o carte, dacă nu am timp să îi scot tot conținutul, n-o încep. Ori o citesc odată, ori deloc”.
În biblioteca familiei Buraga, stă la loc de cinste o ediție venerabilă și flenduroasă din Pagini Aurii. „Aici am toate hărțile și toate numele localităților. Știu câte țări și câte steaguri sunt. Întrebați-mă!”. Informația solidă trece primejdia rea. Vecinii, fie ei de peste drum, de peste graniță sau de peste ocean, trebuie cartografiați permanent.
Tran 09.03.2025, 23:12
Fain reportaj. Mi-au placut si altele scrise de aceasta doamna.
marcelr 23.03.2025, 19:51
Autoarea e superba. Am ras ca la Barlad. traiasca vasluiul