Vila lui Sorin Grindeanu din Dumbrăvița, proiectată de o firmă care are legături cu Nordis. Reacția președintelui PSD

 1 comentariu

Sorin Grindeanu, președintele PSD, își construiește o vilă de 700 mp în Dumbrăvița, județul Timiș, proiectată de o firmă care are legături cu Nordis, companie anchetată de DIICOT din 2025 pentru spălare de bani și înșelăciune.

Vilă de 700 mp, proiectată de o firmă din grupul Nordis

Proiectul casei a fost realizat de firma Addicted Evolution SRL, anterior cunoscută sub numele Nordis Arhitectură, conform documentelor de urbanism emise în mai 2023 și citate de G4Media. Firma respectivă are legături strânse cu Nordis Group, companie aflată sub investigația DIICOT pentru suspiciuni de înșelăciune, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat.

Conform documentelor consultate de G4Media, vila din Dumbrăvița, de lângă Timișoara, va avea o suprafață utilă de aproape 700 de metri pătrați, incluzând un subsol, parter, etaj, anexă și garaj. Valoarea declarată a construcției se ridică la aproape un milion de lei.

Terenul de 1.420 mp, pe care se ridica vila, este menționat în declarația de avere din ianuarie 2025 a lui Grindeanu. De asemenea, liderul PSD mai deține o casă în Giroc, o altă localitate din apropierea Timișoarei, cu o suprafață de 205 mp, precum și o casă moștenită de soția sa, Mihaela, în localitatea Șintar, de 147 mp.

Detalii despre firma Addicted Evolution SRL

Firma care a proiectat noua locuință a lui Sorin Grindeanu a fost înființată în 2019 sub numele Nordis Arhitectură SRL.

În 2022, compania și-a schimbat denumirea în Addicted Evolution SRL. Conform datelor de la Registrul Comerțului, beneficiarii firmei sunt Bogdan Radu Alexandru (40%)- asociat direct, Vladimir Ciorbă (28%) – asociat indirect, Alexandru Mihai (4%) – asociat indirect, Ovidiu Penciuc (3.08%) – asociat indirect, Florin Poștoacă (3,08%) – asociat indirect, Emanuel Poștoacă (18,76%) – asociat indirect, Cristian Poștoacă (3,08%) – asociat indirect.

În 2025, Addicted Evolution SRL a intrat în insolvență, având datorii de 400.000 de lei către stat.

Reacția lui Sorin Grindeanu

Întrebat despre legătura cu firma care a proiectat casa sa, Grindeanu a declarat pentru G4Media că nu a avut niciun contract direct cu Nordis sau companii afiliate.

„Am contract cu doi antreprenori generali care se ocupă de toată construcția. Ei, la rândul lor, e posibil să fi încheiat contracte de servicii cu acea firmă”, a explicat liderul PSD. De asemenea, Grindeanu a reiterat că nu are nicio relație cu Nordis Group sau cu persoanele implicate în scandalul juridic. „Nu am făcut afaceri cu Nordis Group. E treaba contractorilor cu cine fac afaceri”, a adăugat el.

În 2022, Sorin Grindeanu a fost unul dintre liderii PSD care au călătorit, în cel puțin două curse, cu avioane private închiriate de Nordis Group, una pe ruta Nisa–București, la întoarcerea de la Marele Premiu de Formula 1 din Monaco, și o alta către Madrid.

Grindeanu a recunoscut într-un interviu pentru G4Media că a participat la astfel de zboruri, dar a subliniat că și-a achitat personal costurile. „Să știți că regret acele zboruri, au fost o greșeală și spun acest lucru din perspectiva copilului meu. Eu am fost cu băiatul meu acolo și mi-am expus în mod inutil copilul”, a declarat președintele PSD în februarie 2026.

Dosarul Nordis

Nordis Group, dezvoltator imobiliar de lux, a intrat în atenția DIICOT în februarie 2025. Atunci, Vladimir Ciorbă - patronul Nordis, Laura Vicol - soția acestuia, precum și trei directori ai grupului de firme controlate de aceștia - frații Emanuel, Alexandru și Cristian Poștoacă, au fost reținuți sub acuzații de delapidare, spălare de bani și înșelăciune, fiind ulterior eliberați.

Prejudiciul estimat depășește 70 de milioane de euro, iar măsurile asigurătorii impuse de procurori includ sechestre pe apartamente, terenuri și conturi bancare în valoare de zeci de milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Hopaioane 28.04.2026, 22:20

    Tot sa fii politician, case,masini, vacante de milioane, tara arde iar ei isi consolideaza viitorul, li se rupe de restul

ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește