23 Aug. 2018 12:00 , de Ştefan Pană

Uzinele 23 August – drumul de la orașul industrial cu 20.000 de angajați, la halele fantomă cu 400 de salariați

Distribuie

Uzinele Faur se pregătesc să împlinească 100 de ani de existenţă. Construite de industriaşul Nicolae Malaxa la scurt timp de la înfiinţarea României moderne, istoria fabricilor se confudă cu cea a ţării noastre.

Cunosc o rapidă expansiune şi succes internaţional în perioada interbelică, apoi sunt preluate de comunişti. Zeci de ani de industrializare forţată cresc pe hârtie prestigiul uzinelor. Revoluţia le prinde nepregătite pentru noul capitalism de tranziţie. 

Primele cărămizi în fundaţia uzinelor au fost puse prin 1921, când industriaşul Nicolae Malaxa cumpără un teren viran la periferia de atunci a Bucureştiului. Acolo începe să funcţioneze un simplu atelier de reparaţii pentru locomotive şi vagoane. Afacerea este una de mare succes. Până la finalul acelui deceniu, Malaxa începe şi construcţia propriilor locomotive. Se pune pe picioare ceea ce va deveni vârful industriei româneşti pentru zeci de ani.

Uzinele Malaxa – gloria industriei româneşti

Uzinele Malaxa au continuat să funcţioneze şi să prospere după 23 august 1944, la instalarea comuniştilor. Asta pentru că industriaşul a fost cunoscut ca sprijinind financiar toate partidele. În acea perioadă, dădea bani în mod egal liberalilor şi ţărăniştilor, dar şi legionarilor şi, mai apoi, comuniştilor.

Mândria industriei româneşti, după un secol: Uzinele

După 1947, Nicolae Malaxa se decide să emigreze. Pleacă din ţară şi se stabileşte în Statele Unite. Fabricile sale continuă totuşi să se dezvolte, în primă fază într-un mod sănătos din punct de vedere economic. A urmat apoi industrializarea forţată a României, căreia îi cad victimă şi Uzinele Malaxa.

În anii ’60, în plin avânt economic, numele este schimbat în 23 August, iar fabricile devin uzinele-fanion ale regimului comunist. Bazându-se pe planuri începute încă de pe vremea lui Nicolae Malaxa, uzinele devin oraşe de sine stătătoare. Oamenii nu doar munceau la „23 August”, dar unii acolo şi locuiau. S-au construit locuinţe sociale, şcoli şi grădiniţe chiar şi o policlinică. În zonă s-au construit şi două spitale: actualul Spital Clinic Nicolae Malaxa şi Sfântul Pantelimon.

În perioada de glorie a Uzinelor 23 August, pe porţile uriaşe intrau zilnic peste 20.000 de muncitori. Se lucra în trei schimburi, de luni până sâmbătă. Se muncea aproape non-stop.

Uzinele 23 August şi primul tanc românesc

La mijlocul anilor ’70, conducerea României îşi propune să producă un tanc autohton. Urma să fie produs în număr limitat şi mai mult pentru ca inginerii să dobândească experienţă. Aşa se naşte prototipul primului tanc românesc, bazat pe tancul rusesc T-55. Asta se întâmpla la Uzina Mecanică Mârșa, cu sprijinul Institutului 111, o organizaţie guvernamentală de tehnică militară.

În 1978, însă, toată producţia este mutată la Bucureşti, unde se deschide Fabrica de Mașini Grele Speciale. Un an mai târziu, intră în producţie de serie TR-580. Primul tanc iese de pe poarta uzinei pe 26 ianuarie 1979. Deşi un motiv de mândrie în propaganda comunistă a vremii, tancul suferea de multe probleme tehnice. Cu toate acestea, un număr de 12 astfel de maşini de luptă au fost scoase în premieră pe străzile Bucureştiului la parada de 23 August din acel an.

Obsesia lui Ceauşescu a distrus „ministerul 23”

Uzinele 23 August au devenit şi circumscripţia electorală numărul 1 din Bucureşti. Aici venea să voteze Nicolae Ceauşescu. Fabricile erau, de altfel, mândria lui şi a ţării. Iar asta i-a adus şi decăderea.

Mândria industriei româneşti, după un secol: Uzinele

(Sursa foto: Reptilianul.ro)

Uzinele erau cunoscute, informal, sub multe nume. Li se spunea „ministerul 23” sau „uzina lui Tovarăşu'”. Iar „Tovarăşu'” a venit într-o zi şi a cerut triplarea capacităţii de producţie a motoarelor diesel. Trebuiau să iasă acum pe poarta uzinelor 6.000 de astfel de motoare. Când i s-a spus că este imposibil, Nicolae Ceauşescu a cerut dublarea imposibului: 12.000 de motoare pe an. A urmat o nouă perioadă în care uzinele s-au extins. Au apărut noi şi noi clădări şi fabrici.

Aşa a găsit Revoluţia din 1989 Uzinele 23 August – în plină expasiune, cu investiţii încă nefinalizate.

După 1990, uzinele sunt redenumite. Sunt şi astăzi cunoscute sub numele de Faur. Gloria, mai mult artificială, din anii comunismului a apus însă. Din 20.000 de angajaţi, uzinele mai au acum doar 400. Se lucrează în continuare la confecţii metalice, piese forjate şi locomotive.

Dar cea mai mare parte a parcului industrial este părăsită. Planuri de viitor există. Aşa cum s-a vrut şi în cazul fostelor „circuri ale foamei” din Bucureşti, municipalitatea ar vrea acum să vândă spaţii pentru a construi… un mall.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii