Vaccinul, așteptat cu sufletul la gură în casele pentru persoane în vârstă din Timișoara: „Mi-e frică să nu mor... să-mi văd nepoții”

Comentează
Fotografie Ilustrativă

Vârstnicii din azilurile din județul Timiș ajung și ei la rând la vaccinare. Ei cred că au fost uitați de autorități și vor să se imunizeze anti-Covid-19 cât mai repede. Trei echipe mobile au demarat, miercuri 20 ianuarie, campania de vaccinare în cele peste 50 de cămine din județ.

Elisabeta Cacoceanu are 68 de ani și ne spune cu lacrimi în ochi că vrea să se vaccineze ca să poată să-și vadă cât mai curând nepoții.

„Eu vreau să mă vaccinez, că am doi nepoți frumoși, nu i-am văzut de doi ani din cauza bolii. M-am operat de inimă, mi-a trecut, acum vreau să mă vaccinez. Am 68 de ani și mă simt foarte bine aici. Le-am zis copiilor că de aici numai moartea mă ia”, povestește femeia, care locuiește la Casa Harmonia, un centru privat pentru persoane în vârstă din Timișoara.

Vaccinarea persoanelor în vârstă internate în azilurile din județul Timiș a început miercuri 20 ianuarie, cu două zile întârziere față de alte județe.

Sunt trei echipe mobile care vor face turul celor peste 50 de cămine din județ, unde sunt așteptate cu sufletul la gură de cei care vor să-și vadă cât mai repede familiile sau să iasă din camerele în care stau închiși, unii chiar și de trei luni.

„Noi trebuia să fim între primii, că am muncit o viață întreagă, am 40 de ani de muncă și am o pensie de... nu pot să trăiesc”, spune Elisabeta Cacoceanu.

Eu așa tremur, pentru că mi-e frică să nu mor... să-mi văd nepoții.

Elisabeta Cacoceanu, 68 de ani:

Remus Nuțiu, 87 de ani: „De ce ne neglijează toată lumea? ”

Fost profesor universitar, Remus Nuțiu, 87 de ani, este supărat pe autorități pentru că i-au pus pe vârstnici pe planul doi.

„Mă simt neglijat. Sunt negativ, aș vrea să iau acest vaccin anti-Covid și nicio șansă nu avem. Stăm de aproape trei luni în carantină, n-am ieșit din cameră în speranța că mă voi putea salva. De ce ne neglijează toată lumea? Nu înțeleg. Să ni se dea acest anti-Covid, pentru că văd că este dreptul nostru prin lege, nu știu de ce suntem neglijați”, se plânge fostul profesor.

Acum o lună s-a cerut să fim vaccinați. Eu am o anumită nemulțumire, pentru că am fost profesor universitar și am avut o serie întreagă de realizări, toate acestea sunt diminuate după ce ajungi la o casă de bătrâni. (...) Categoric ne-a uitat statul.

Remus Nuțiu, 87 de ani:

Bărbatul spune că se teme de ce i s-ar putea întâmpla dacă ar contracta virusul Covid-19.

„Nu mi-e frică de moarte, mi-e frică de asfixiere, de finalul acestei boli, de moarte nu mi-e frică, am 87 de ani îndată, ce pot să mai aștept de la viață”, a mai spus Remus Nuțiu, care a lucrat toată viața în industria chimică și farmaceutică.

Manager de cămin: „Cred că este pur și simplu proastă organizare”

Un alt locatar al căminului Harmonia din Timișoara, Petru Colojoară, ne spune că a fost convins să se vaccineze de discuțiile pe care le-a urmărit la televizor și că abia așteaptă ca viața lui să revină, cât de cât, la normal.

„Eu doresc să mă vaccinez, în urma discuțiilor și a propagandei făcute la televizor. Cred că viața va fi mai îmbunătățită. Nu simt că a uitat cineva de mine, dar se tărăgănează. Nu le-aș spune decât să se mai grăbească”, a mărturisit acesta.

În azilurile pentru persoane în vârstă din Timiș sunt în permanență focare de Covid-19. În prezent, DSP Timiș declară opt focare active în tot județul, iar mai mult de jumătate sunt în centrele de îngrijire a vârstnicilor. <br>

Pentru vaccinare, la fiecare azil s-au făcut liste cu persoanele care vor să fie imunizate. Listele au ajuns la DSP, care ar urma să trimită echipele mobile cu ambulanța, echipe compuse din doi asistenți și un medic.

„Vaccinarea nu s-a început nu numai la acest cămin, nu s-a început în general la căminele de bătrâni și cred că este pur și simplu proastă organizare, cred că sunt oameni puși care n-au făcut nimic în viața lor, altă explicație nu am”, a declarat și Mircea Ionescu, managerul Casei Harmonia din Timișoara.

De cealaltă parte, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș spun că au avut nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a se asigura „că sunt îndeplinite toate condițiile, atât logistic, cât și din punct de vedere al personalului medical”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
18:32
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
18:58
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
Ultimele știri
19:56
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
19:53
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
19:49
Cât costă cu adevărat să-ți conduci mașina 100 km. Ce alte cheltuieli suporți când parcurgi la volan această distanță
19:23
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare