Pentru ca tanara cantareata nu a vrut sa ne raspunda la telefon, am reusit sa-l contactam pe sotul acesteia, de la care am aflat o multime de lucruri noi.
„Am divortat de Manuela in urma cu aproape un an de zile. Motivele divortului au fost multe. Unul dintre ele ar fi ca din cauza domeniilor de activitate diferite ne-am indepartat. Am hotarat de comun acord ca pentru a da o sansa vietii sentimentale a fiecaruia dintre noi, sa ne despartim. Copilul a ramas la Manuela, dar in fiecare zi eu trec sa-l vad, iar o data pe saptamana toti trei ne petrecem o zi impreuna de dragul lui Edi. Dupa divort am continuat sa locuim impreuna pana la sfarsitul anului trecut, cand, fara nici un scandal, ne-am separat. S-a zvonit ca Manuela m-a dat afara din casa. Ea nu avea cum sa ma dea afara pentru ca ea locuia in casa mea”, ne-a spus Valentin Nedelcu, cel care acum si-a trecut in viata cel de-al treilea divort.
In urma partajului, din cele patru case pe care cei doi le detineau – mai bine spus toate erau ale lui Valentin – frumoasei doamne i-au ramas doua. „Una dintre vile, cea din Bucuresti, de pe strada Austrului, in care locuieste Manuela, i-a ramas copilului, iar in cealalta este gradinita pe care ea o are. Casa de la Baneasa si cea din centrul Bucurestiului mi-au ramas mie. In afara de vile Manuelei i-am lasat nu numai mobila din ambele case, ci si o masina marca Mercedes”, a tinut sa ne specifice darnicul ex-sot.
Radu Valcan, iubitul Manuelei.
Gurile rele vorbesc despre relatia Manuelei cu manechinul Radu Valcan. Cei doi s-au cunoscut la filmarile pentru un videoclip al formatiei „Elixir”, trupa formata din Manuela si sora sa, Liliana. Se pare ca deocamdata diferenta de varsta dintre ei, de aproape zece ani, nu este un impediment atata timp cat se iubesc. Manuela le-ar fi spus prietenelor ca dupa sotul sau, care era mai mare cu 18 ani ca ea, isi doreste acum numai tinerei. Iata ca Manuela a pus mana pe unul dintre cei mai cunoscuti manechini de la noi.