Guvernul german intenționează să implementeze un sistem de monitorizare a metanului emis de vaci ca parte a unui program de protecție a climei, un fel de „radar”. care va fi prezentat oficial în primăvara anului 2026 de ministrul mediului Carsten Schneider, relatează Bild. Măsura este inspirată de un model testat cu succes în Noua Zeelandă.
Planul guvernului german de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră include o măsură inedită: un sistem de monitorizare a metanului emis de vaci.
Acest proiect, parte din „Klimaschutzprogramm 2026”, va fi prezentat oficial în primăvară de ministrul mediului Carsten Schneider (50 de ani, SPD).
Vacile sunt responsabile pentru aproximativ jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul agricol, conform experților.
Pentru a combate această problemă, Schneider dorește să implementeze un model de monitorizare inspirat de cercetările din Noua Zeelandă, unde, tehnologia de măsurare a metanului a fost deja testată cu succes.
Sistemul propus include mai multe metode de monitorizare:
Ministrul Schneider dorește să promoveze cercetarea și reproducerea vacilor care emit mai puțin metan.
Datorită geneticii lor, unele vaci produc cu 20% mai puține emisii, fără a compromite producția de lapte. Aceste exemplare ar putea deveni parte integrantă a programelor de reproducere. ###
Deși proiectul este încă în stadiul de draft, oficialii guvernamentali au evitat să ofere detalii. „Solicităm răbdare, nu comentăm proiecte nefinalizate”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului.
Ministerul Agriculturii, condus de Alois Rainer (61 de ani, CSU), susține inovația, concentrându-se pe optimizarea hranei și a metodelor moderne de reproducere.
Un purtător de cuvânt al Agenției Federale de Mediu (UBA) a menționat că datele colectate vor fi integrate ulterior în bilanțul climatic.