Starea vremiia se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor începând de duminică şi se va încălzi uşor, iar de luni temperaturile cresc  în toate zonele ţării, urmând ca de la mijlocul săptămânii vremea să fie călduroasă.
Duminică, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, iar valorile termice vor creşte uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales ziua când va ploua pe spaţii restrânse în regiunile vestice, sudice şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade in vest si in depresiunie şi 27 de grade in nord-vest. În Bucureşti sunt aşteptate temperature de 25 de grade duminică, iar cerul va prezenta încă unele înnorări. Vântul va sufla slab şi moderat.
Luni, temperaturile cresc în toate zonele ţării şi se vor situa în jurul normelor climatologice specifice ultimei decade a lunii august. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în zona montană, unde doar izolat va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe litoral, iar spre sfârşitul intervalului în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade in depresiuni şi 30 de grade in est, sud si vest. Vremea va deveni normală în Bucureşti din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, mai ridicată faţă de cea din ziua precedentă, va fi de 28…29 de grade.
Marţi continua să se încălzească uşor faţă de zilele anterioare, astfel ca ajungem sa vorbim despre o vreme caldă, izolat chiar călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nord-vestice, iar seara si in cele nordice şi de nord-est, unde vor fi înnorări temporare şi cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în zona Munţilor Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral şi 31 de grade in est, sud si vest. În Capitală, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor faţă de ziua anterioară, urmând a se înregistra o maximă termică în jurul valorii de 30 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI