Amintirile despre România ale unui bosniac ajuns acum zece ani în Ploiești. „Pur și simplu m-am trezit atacat de 10-15 câini vagabonzi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Andrija Stipanović, 35 de ani, baschetbalist al campioanei U-BT Cluj, a povestit cum a cunoscut prima dată țara noastră, în urmă cu un deceniu, când a fost atacat de o haită de câini și cum vede el România în prezent, apreciind că el și familia lui se pot dezvolta și trăiesc liniștiți la Cluj-Napoca.
Cuprins:
Andrija Stipanović este la 35 de ani unul dintre baschetbaliștii esențiali nu doar ai campioanei U-BT Cluj, ci și ai ligii din România. Născut la Mostar, în Bosnia și Herțegovina, centrul înalt de 2,09 metri are și cetățenie croată, având o carieră remarcabilă. După ce a trecut pe la Hermes Analitica, Split, Liege Basket, Juvecaserta, Vanoli Cremona, Oostende, Trabzonspor, Buyukcekmece și Cedevita Olimpija, în miezul pandemiei din 2020 a semnat cu ardelenii.
A fost campion în Croația, a devenit și în România, mai mult, fiind și MVP-ul Supercupei câștigate tot de U-BT Cluj. „Charismatic, familist, om de echipă, e bine să-l ai alături, nu adversar”, este recomandarea celor din Transilvania la adresa lui Andrija.
Discuția relaxantă pentru cititorii Libertatea s-a purtat la telefon, în decursul unei traseu Cluj-Napoca - Miercurea Ciuc pentru un meci oficial, cu mici întreruperi din cauza zonelor fără semnal. Iar drumul lung i-a relevat fostului internațional bosniac amintiri.
Libertatea: - Andrija, cum ți se pare România, în al doilea tău sezon aici?
Andrija Stipanović: - Onest îți spun, sunt surprins plăcut, în Europa, în lume, există o imagine greșită a acestei țări.
- Cum?
- Imaginea... Nu aș vrea să fiu nepoliticos, am auzit lucruri nasoale. Dar la Cluj am văzut lucruri bune, un oraș frumos, o țară care se dezvoltă bine. Și îmi aduce aminte de Bosnia mea natală, o altă țară care a fost comunistă, dar România e mai rapidă în a se dezvolta față de civilizația europeană.
„Mezina este româncă”
- Cu cine ești la Cluj?
- Am alături soția, Iris, fetița cea mare, Sara, de 7 ani, și Tetra, cea mică, de 9 luni. Ea este româncă, s-a născut la Cluj-Napoca, voi fi recunoscător mereu acestui oraș pentru cum ne tratează. Suntem o familie internațională, eu fiind bosniac, dar având și naționalitate croată.
- Hai că m-am gândit și nu-mi iese din cap! Probabil, ai auzit despre români că sunt hoți sau oameni răi, este?
- Nu chiar hoți, dar că e bine să te ferești de români! Istoria a fost schimbată în rău din cauza comunismului, am studiat și eu câteva date despre România. Totuși, eu sunt de părere că dacă ai un salariu bun în această țară, un serviciu, familie, poți duce o viață minunată. Și-ți poți crește copiii frumos.
De la excursii la „extraordinarul” Palat al Parlamentului
- Cum este viața voastră în era coronavirus?
- Îți dai seama că din cauza corona, n-am avut timp să vedem prea mult. Dar ne place mult zona naturală din jurul Clujului și Transilvania, în general. Mai mergem în excursii de o zi, am văzut niște cetăți, castele, în Cluj, în Mureș, am ieșit la iarbă verde. Am ajuns și la București.
- Ce impresie ți-a lăsat Capitala?
- Este imens. Clujul pare mic pe lângă București. Aici, în 20 de minute ajungi oriunde. Bucureștiul are un trafic infernal și clădiri uriașe. Totul este maximizat. Mi-au plăcut Centrul Vechi și Palatul Parlamentului.
- Care este pe stilul tău, Cluj sau București?
- Nu am locuit în București ca să știu cum ar fi. Are plusuri și minusuri. Am stat un an la Istanbul și am avut o groază de probleme din cauza traficului. Unul nebun în Turcia. Istanbulul este mai spectaculos, dar te omoară drumurile. Până să ajungi undeva să mănânci, la un restaurant, îți trece foamea! Așa și la București, nu-mi place să-mi petrec viața în mașină sau pe drumuri lungi.
- Ce părere ți-a făcut Palatul Parlamentului? Te întreb fiindcă o parte dintre români nu apreciază această clădire și ceea ce reprezintă ea.
- Mi s-a părut extraordinară. Nu am avut timp să-i studiez istoria, dar vizual e spectaculoasă. Sper să am timp cândva s-o vizitez în interior. Mi-a plăcut și catedrala de lângă.
„România are o școală bună pentru fiica mea”
- Și cum descoperi România?
- În natură. Când am o zi liberă, mai ales dacă e și frumos afară, urc pe munți sau merg și colind prin păduri, să descopăr noi locuri, unele fascinante, liniștite. Un pic sălbatice. Mi-aduce aminte de Bosnia. O natură neatinsă de mâna omului în multe locuri.
- Cum ți se par românii?
- Prietenoși, omenoși, pasionați. Cu mine și cu familia mea s-au purtat ireproșabil. Îmi pare rău că din cauza corona nu am putut să ne facem mai mulți prieteni, să mergem la petreceri. Dar sunt tânăr și am timp să vă cunosc. Vreau să continuu ceva vreme, cât se poate de mult, la Cluj și în România.
- Familia ce zice?
- Fetița este la o școală internațională la Cluj, modernă, la care sunt și alți copii străini, fie ai fotbaliștilor și baschetbaliștilor care joacă aici în oraș, dar și mulți români. Sarei îi place să crească printre români, a început să învețe limba, este o școală bună pentru ea. Merge zi de zi la cursuri, a fost online doar două săptămâni.
- Vă sperie interacțiunea având în vedere vremurile pe care le trăim?
- Nu sunt speriat, chiar vreau ca Sara, copiii, să meargă la școală, acolo se învață mult mai bine decât online. Pot învăța să comunice în mod real, să interacționeze, chiar ne place mult, fiindcă, uite, realizez că România e o țară occidentală. Nu sunt doctor, nu vreau să vorbesc despre corona, dar prefer ca fiica mea să meargă la școală. Se fac teste o dată la două-trei zile.
„Românii vorbesc și engleza, știu să comunice”
- Ai spus despre România că e o țară occidentală. Ce nu-ți place?
- Până să intrăm în detalii, politică, la care oricum nu mă pricep și nici nu mă interesează, mi-ar plăcea ca România să fie cu adevărat precum Croația. Un singur detaliu nu se potrivește: drumurile nu sunt ca acolo. În 10-15 ani când veți termina cu autostrăzile, va fi Occident cu adevărat aici. Doar drumurile vă trag în jos, în rest sunteți sută la sută ca oamenii din Vest.
- Încerci să fii diplomat un pic?
- Deloc. Oamenii vorbesc engleză, știu să comunice, îi duce capul. Dar să faci drumuri de 7-8 ore pentru un traseu Cluj - Miercurea Ciuc, cu autocarul, e prea mult... Am luat forma scaunului. Sub șase ore nu facem, plus opriri.
- Ce alte trasee lungi ai mai bifat și ce vezi cu această ocazie?
- La Galați, mergem cu avionul până la București, apoi cu autocarul. Cel mai lung drum e până la Focșani, 9-10 ore pe drum. Descopăr România, natura e frumoasă, satele sunt precum în Bosnia. Văd și oameni săraci, dar muncitori, ca să-și câștige o pâine. E trist că mai sunt astfel de oameni. Dar viața nu e doar ca în fotografii.
„Doamne, ce m-au alergat câinii ăia!”
- Ce zici de mâncarea românească?
- Îmi place să mănânc și să încerc de toate. Mâncarea e similară cu cea din Bosnia. Doar că trebuie să pui mai multă sare. A venit și mama să gătească la Cluj, a zis și ea că voi mâncați nesărat comparativ cu mine. Ciorba mi-aduce aminte de gusturile de acasă. Foarte bună. Și papanașii sunt extraordinari, fiica mea îi adoră pe cei cu ciocolată. Am văzut în Transilvania și mâncăruri maghiare, kurtos, langosi, nu pot să mănânc cât mi-aș dori, altfel m-aș face cât porcul. Am zis eu că sunt tânăr, pentru viața de zi cu zi, dar sunt cam bătrân pentru baschet. Uite că vorbind cu tine mi-a reapărut în minte un episod interesant.
- Care?
- Acum mai mulți ani, cred că 2010 sau 2011, jucam la o echipă din Belgia și-am venit să jucăm la Ploiești. Atunci, a fost primul impact cu România. Și am ieșit la scurtă plimbare pe lângă hotel și ce să vezi?! 10-15 câini fără stăpân, părăsiți, m-au alergat! Doamne, acum pare amuzant, dar atunci m-am cam speriat, cât sunt eu de mare! Pur și simplu, m-au atacat. Și eram în oraș.
Dracula, personaj de desene animate
- Te-ai gândit la acest detaliu când a fost vorba să semnezi la Cluj?
- Automat. M-am gândit: „Pfaa, asta e țara cu câinii ăia vagabonzi! Ce fac, mă duc să mă alerge iar?”. Nu m-am gândit la Dracula, că am aflat și legenda, știu că e un erou de cărți, dar mi-au venit în cap câinii ăia. Acum, nu mai sunt deloc. N-am văzut unul în Cluj, bine că ați rezolvat problema asta. (râde) Ce vampiri, ce vârcolaci, câinii vagabonzi erau frica mea!
- Tot ai vorbit de legenda lui Dracula, ți-ai dus familia la Bran, la Sighișoara?
- Doar în poze am văzut, dar o să ajungem. Oricum, Sara știe, a văzut și un film de desene animate „Hotel Transylvania”, nu s-a mai speriat apoi. Bine, povestea e bună, îi mai sperii pe cei mici. Dar Sara după ce a văzut filmul era tare mândră că nu se mai poate spera de Dracula, îl vede ca un personaj de desene animate.
