Accidentul grava a vut loc, miercuri, pe DN1 E60, la intersecția cu DC 126, între localitățile Morlaca și Hodiș, iar din primele informații autoturismul ar fi pătruns pe contrasens.

„Autoturismul care se deplasa în direcția Cluj-Napoca ar fi intrat în coliziune cu un camion care circula pe sensul opus. În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane. Momentan traficul în zonă este blocat”, a transmis IPJ Cluj, potrivit Monitorul de Cluj.

Persoanele din autoturism erau din Republica Moldova. De asemenea, în urma impactului un copil de 10 ani a fost transportat de urgență la spital.

„Un băiat de 10 ani, stabil hemodinamic, a fost consultat la fața locului și a fost transportat la spital de către un echipaj SAJ. Pompierii au acționat pentru descarcerarea celor rămași blocați în autoturism și pentru asigurarea măsurilor de siguranță la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Citeşte şi:

„La sfârşitul lunii august, nouă din 10 cazuri de COVID-19 vor fi cu tulpină Delta”, avertizează Valeriu Gheorghiță

O femeie a făcut zilnic teste PCR timp de un an, ca să își poată vizita mama internată la un spital privat din Iași

Pedeapsa primită de tatăl acuzat că și-a agresat sexual de 70 de ori fiica de 12 ani. Bărbatul spunea că îi verifică virginitatea

FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
Playtech.ro
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Observatornews.ro
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
HOROSCOP
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Știrileprotv.ro
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul