Reportaj din zona roșie de la Spitalul Parhon din Iași. Pacienții pe dializă, infectați cu COVID, tratați în „secția care nu există”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La Spitalul Parhon din Iași, unde sunt tratați pacienții cu probleme renale sau urologice, există din luna mai a anului trecut o „zonă roșie”. „Secția care nu există”, cum îi spun medicii din spital, e locul unde sunt internați pacienții cu probleme renale grave, care au fost infectați cu COVID-19. Pacienți pentru care transferul la un spital suport-COVID poate fi echivalentul unei condamnări la moarte.
Cuprins:
- „Nu vedeam altă soluție”
- „Dacă ar fi mers pe circuitul clasic, ar fi riscat pierderea unui rinichi”
- Unii pacienți nu cred în virus sau în vaccin
- Oxigenul, colacul de salvare pentru mulți pacienți
- Prima întrebare a pacienților în stare gravă: „Când pot pleca acasă?”
- Paturi libere la ATI - un peisaj rar în pandemie
- Soluția? Toate spitalele să aibă o zonă roșie
- Libertatea a fost în „zona roșie” de la Spitalul Parhon, alături de personalul medical care tratează bolnavii COVID-19 ce au nevoie de îngrijiri de specialitate.
- Medicii de la Parhon s-au adaptat. Au creat echipe care să supravegheze acești pacienți, colaborând cu un infecționist cu care spitalul are contract. Au fost implicați toți medicii curanți ai pacienților care ajungeau în „zona roșie” și fiecare caz a fost tratat în echipă.
„Secția care nu există” împlinește în curând un an de funcționare, are 12 paturi, dintre care 4 de Terapie Intensivă. Medicii îi spun așa fiindcă, la deschiderea ei, noțiunea de „zonă roșie” nu exista în ordinele Ministerului Sănătății.
Acum, locurile lor nu apar în raportările naționale cu privire la paturile pentru bolnavii infectați cu SARS-CoV-2, fiindcă Spitalul Parhon nu figurează ca suport-COVID. Doar paturile de ATI au fost introduse în circuitul național la finalul anului trecut. De atunci sunt transferați pacienți din țară, cu necesar de dializă sau de îngrijire nefrologică, și la Iași.
„Nu vedeam altă soluție”
„Zona roșie” nu a fost realizată împotriva protocoalelor la nivel național. Au obținut toate avizele de la DSP pentru a trata pacienții aflați în stare gravă și care au nevoie de tratament de specialitate. Fac asta fără „a-i expedia” în altă parte, dacă sunt confirmați pozitiv cu COVID-19.
„Nu vedeam nicio altă soluție”, explică dr. Ionuț Nistor, de specialitate nefrolog. Acesta a văzut ce pot păți pacienții cu afecțiuni renale acute la Suceava, unde a mers ca voluntar anul trecut, când Suceava era „Lombardia României”.
În „zona roșie” sunt tratați pacienți foarte fragili, unii care fac dializă și de 15 ani, cu mobilitate limitată, care iau medicamente imunosupresoare fiindcă au suferit transplanturi. Oameni care au nevoie de tratament ajustat în permanență, în primul rând pentru boala de fond și apoi pentru COVID-19.
„Dacă ar fi mers pe circuitul clasic, ar fi riscat pierderea unui rinichi”
Combinezon, botoși, capelină și gluga strânsă pe cap. Două rânduri de mănuși, două rânduri de măști și o vizieră care se prinde „ca la jandarmi”, spune asistenta. E aproape imposibil să respiri cum trebuie și claustrofobia te strânge în spate. În fiecare zi, personalul medical de la Spitalul Parhon intră „blindat” în zona roșie, chiar dacă toți sunt acum vaccinați anti-COVID.
Pe holuri miroase puternic a dezinfectant. Când freci lichidul pe palme, simți cum îți arde pielea prin mănuși. În prima rezervă din zona roșie este internat un bărbat trecut de 70 de ani, dintr-un oraș mic din Moldova. Dacă pe domnul P. l-ar fi trimis, conform protocolului, la un spital suport-COVID, cel mai probabil și-ar fi pierdut un rinichi.
Acesta a ajuns la spital cu nevoie mare de dializă, cu o insuficiență renală acută, iar la internare a fost depistat pozitiv COVID-19. Semnele pentru prezența bolii existau: respirație îngreunată și o durere care îi strivea pieptul.
În momentul în care, văzând că e pozitiv, l-am fi trimis la un spital suport unde nu se face dializă, cu siguranță că rinichiul lui nu ar fi putut porni, ar fi rămas un pacient dializat cronic, pentru tot restul vieții.Dr. Ionuț Nistor:
Acum, domnul P. se simte bine, nu mai are dureri în piept, așa că prima grijă este: când se poate întoarce acasă? Are deja 10 zile de internare.
„Era simplu să-i trimitem mai departe și, de altfel, mulți pacienți dializați, confirmați pozitiv, au fost tratați la spitalele suport-COVID și s-au chinuit colegii de acolo să facă tot ce se poate. Dar nu este simplu să te ocupi de pacienți de strictă specialitate: nu erau obișnuiți, pacientul dializat nu urinează și atunci orice perfuzie pe care ai pus-o riscă să îi inducă insuficiență respiratorie. Dieta e strictă, antibioticele se ajustează, sunt lucruri pentru care ai nevoie de o anumită experiență”, spune dr. Ionuț Nistor.
Unii pacienți nu cred în virus sau în vaccin
Colegul de rezervă al domnului P. este însă mult mai revoltat de situația sa. A venit la spital pentru o intervenție complexă la secția de Urologie și a fost confirmat pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2. Însă nu crede în virus.
„Nu am simptome, iar testul mi l-a luat dintr-o singură nară, ăla nu e test”, îi spune bărbatul de 40 de ani doctorului Nistor când acesta îl întreabă de ce nu crede în virus.
Fiind abia a doua zi după confirmare, T. nu are simptome. În ciuda explicațiilor medicilor, bărbatul este convins că o să plece curând, acasă, în comuna din județul Neamț de unde provine.
Spune că nu s-a vaccinat, nici nu se vaccinează, și a cerut să i se facă testul din nou, poate iese negativ.
„Puteți să mergeți acasă pe răspunderea dumneavoastră, să stați încă 10 zile în izolare, sau să stați aici sub supravegherea noastră, iar medicul care v-a operat să mai vină din când în când. Să știți că boala asta e păcătoasă, vreo șase-șapte zile poți să nu ai absolut nimic, iar apoi te lovește în ziua a șaptea, a opta, a noua. Sau s-ar putea să fie totul bine și să nu aveți nevoie de nimic. Dar trebuie să facem un plan, să știți, să nu rămâneți acasă să credeți că totul e bine și, de fapt, să nu fie”, încearcă dr. Ionuț Nistor să-l îmbuneze pe pacient.
Dar acesta nu este singurul caz care nu crede în boală. Dr. Nistor spune că trebuie multă răbdare și să le explici cât mai clar și mai simplu tuturor pacienților și familiilor lor.
Oxigenul, colacul de salvare pentru mulți pacienți
Într-o altă rezervă, trei femei respiră greu, cu ajutorul oxigenului, afundate în paturi. Una singură are puterea de a vorbi clar și limpede cu echipa medicală.
„Încă puțin și mergeți și dumneavoastră acasă”, o încurajează doctorul Nistor pe femeia la picioarele căreia „bolborosește” un concentrator de oxigen la flux mare.
În celelalte două paturi însă, situația e diferită. Doamna M., peste 60 de ani, a fost în stare foarte gravă. Face dializă din 2015 și la scurt timp după ce s-a infectat a fost internată de urgență. Acum, virusul e aproape eliminat din corp, dar efectele sale încă se văd. Femeia se ridică ajutată de două asistente la marginea patului. Răspunde monosilabic.
„Vreau să începeți o terapie respiratorie pentru recuperare. Saturația e bună acum, tensiunea e bună, dar trebuie să vă recuperați forța, să puteți merge, să nu mai depindem de oxigen”, îi spune dr. Ionuț Nistor.
Singura sclipire din ochii femeii apare când medicul o întreabă cine o să vină să o ia la externare, iar femeia răspunde că o să stea cu băiatul ei.
Prima întrebare a pacienților în stare gravă: „Când pot pleca acasă?”
Vecina ei de salon e însă într-o stare mai gravă. Deși abia reușește să vorbească, prima întrebare pe care le-o pune medicilor este „când pot să plec acasă?”. E lipsită de putere și respiră cu ajutorul unei măști cu flux mare de oxigen. Medicii spun însă că e în stare mult mai bună și i-au promis că mai vorbesc despre externare după încă cinci zile.
Femeia e un pacient vechi, căruia medicii îi cunosc problemele de fond și evoluția. De altfel, s-a pozitivat chiar în timp ce era internată în spital. Când au vrut să o externeze, nu mai era niciun loc liber cu oxigen la spitalele suport-COVID din oraș, așa că au luat decizia să rămână la Parhon, sub observație.
„Este un pacient vechi, pe care-l avem în evidență, din păcate s-a pozitivat în timpul internării, dar a rămas sub supraveghere la noi pentru că e cunoscută de medicii de aici și are și o patologie cardiovasculară”, a explicat dr. Nistor.
Paturi libere la ATI - un peisaj rar în pandemie
Alături, la Terapie Intensivă se profilează o imagine rară în vreme de pandemie: două paturi libere, cu ventilatoare, injectomate și monitoare în stand-by. Pe celelalte două sunt doi bărbați acum, în stare bună.
De la începutul pandemiei a existat, într-adevăr, o frică și o condiție de a izola toți pacienții în spitale suport-COVID. Dar, din păcate, au existat anumite categorii de pacienți la care îngrijirea medicală nu putea fi asigurată la un standard corect, tocmai din cauza unor particularități care țin de boala pacientului cu dializă sau a celui transplantat.Dr. Ionuț Nistor:
Soluția? Toate spitalele să aibă o zonă roșie
Dr. Nistor nu crede că soluția este închiderea unei întregi unități pentru a o transforma în „suport-COVID”. El propune ca fiecare spital să aibă o zonă roșie, cu un număr definit de paturi, autorizat, unde să trateze pacienții pozitivi cu cerințe speciale.
„Propunerea la care mă gândesc și care are legătură cu experiența de un an de pandemie este de a impune o cotă, care poate fi de 10% și care să țină de eliberarea autorizației de funcționare în toate spitalele, inclusiv în cele private. Trebuie să poți supraveghea acolo pacienții un număr de zile, să îi stabilizeze, să rezolvi urgența după care îl externezi cu tratament la domiciliu sau continuă supravegherea în alt spital, cu o nevoie mai mică de tratament de specialitate”, spune dr. Ionuț Nistor.
