Fosta spioană rusă Anna Chapman revine în lumea serviciilor secrete, de această dată cu o nouă misiune încredințată de Moscova, relatează The Sun.
Cuprins:
Cunoscută pentru trecutul ei spectaculos, Anna Chapman, acum în vârstă de 43 de ani și folosind numele Anna Romanova, a fost numită directoare a nou-înființatului Muzeu Rus al Informațiilor - un proiect strâns legat de structurile de spionaj aflate sub autoritatea președintelui Vladimir Putin.
Anna Chapman a devenit celebră în 2010, când FBI a arestat-o la New York, acuzând-o că făcea parte dintr-o rețea de spioni ruși.
Ulterior, a fost expulzată în cadrul unui schimb de agenți care l-a inclus și pe dublul agent Serghei Skripal, ulterior otrăvit în Salisbury într-un atac atribuit Moscovei.
Noul muzeu, aflat în apropierea Parcului Gorky din Moscova, este înregistrat la biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR) - succesorul KGB și fostul angajator al lui Chapman.
Instituția va prezenta istoria și realizările spionajului rusesc, cu accent pe operațiunile desfășurate împotriva țărilor occidentale.
Ascensiunea Annei Chapman a început la Londra, unde s-a infiltrat în cercuri influente de oameni de afaceri, politicieni și oligarhi.
Acolo a fost remarcată și recrutată de un agent rus datorită abilităților sale de comunicare și farmecului personal.
Obținuse cetățenia britanică după căsătoria cu Alex Chapman, relație care s-a încheiat tumultuos - bărbatul, acum decedat, ar fi încercat chiar să o atace cu o bormașină electrică.
Într-o carte publicată anul trecut, Chapman se autodescrie drept o „agentă 007 din viața reală”, susținând că aspectul și încrederea i-au deschis uși către cele mai înalte niveluri ale puterii.
„Știam ce efect aveam asupra bărbaților. Am fost binecuvântată de natură cu o talie subțire, un piept generos și păr roșu ca focul. Tot ce trebuia să fac era să subliniez aceste atuuri cu ținute simple, dar seducătoare, machiaj discret și o atitudine naturală”, a scris Anna Chapman.
Memoriile ei descriu o viață plină de lux - călătorii, petreceri și contacte cu persoane influente.
Într-un fragment, povestește cum a obținut un loc de muncă la un fond speculativ din Londra după ce a câștigat un joc de strip poker, însă nu face nicio referire la secrete britanice transmise Moscovei sau la relațiile sale cu politicieni britanici importanți.
După repatrierea sa în Rusia, Chapman s-a reinventat ca femeie de afaceri, prezentatoare TV și influenceriță, devenind o susținătoare ferventă a lui Vladimir Putin și mama unui băiețel.
Totodată, Anna Chapman a apărut în ediția din ianuarie 2011 a revistei Playboy din Rusia, după ce a fost protagonista unui pictorial incendiar în revista rusească Maxim.
Acum, odată cu numirea în fruntea Muzeului Informațiilor Ruse, Anna Chapman - alias Romanova - se întoarce, simbolic, în lumea misterioasă a spionajului, sub conducerea Serviciului de Informații Externe (SVR), al cărui director este Serghei Narîșkin, un aliat apropiat al lui Putin.