La mai bine de 12 ore de la iscarea scandalului provocat de imaginea rasistă cu „ciorile de la Ţăndărei”, Vladimir Tismăneanu a cerut scuze pentru gestul său.
„O regretabilă eroare a fost transformată într-un scandal mediatic. Repet, îmi cer scuze pentru faptul că am postat acea caricatură cu trimiteri rasiste. Contextul contează, am realizat eroarea, am şters imediat postarea. Mai mult, am publicat neîntârziat, din proprie iniţiativă, expresia regretului meu”, a scris acesta pe Facebook.
Politologul a continuat, spunând că şi el a fost victima rasismului: „Am primit scrisori de ameninţare cu moartea trimise din România. Nu una. Am anunţat autorităţile. Când am fost ţinta unei infamii antisemite, am sesizat CNCD. Sunt convins că dl Csaba Asztalos își amintește episodul. Era vorba de coperta unui săptămânal satiric difuzat în mii de exemplare. Apăream perciunat cu o gâscă în mână. Stereotipul antisemit era cât se poate de evident. Sunt cât se poate de sensibil la acest subiect”.
Respect şi apăr alteritatea, diversitatea, dreptul la diferenţă. În raport cu cei care s-au simtit lezaţi, îi rog să ştie că m-am situat, mă situez şi mă voi situa întotdeauna în tabăra anti-rasistă şi anti-extremistă
Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d25bd308f5f682095d5541deb4fa9fbd.jpg)
Această postare vine după ce într-o primă fază oferise o explicaţie, fără a-şi cere concret scuze: „O eroare, o precizare. Azi am postat, vreme de câteva minute, o poză primită pe messenger. Se voia haioasă. Nu-i desluşisem implicaţiile rasiste. Am şters-o imediat”.
Îi critică pe Csaba Asztalos si Alexandru R. Florian
După scuze, profesorul de ştiinţe politice a revenit cu o nouă postare în care i-a atacat pe Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, şi pe Alexandru R. Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”.
„Este consternant ca în plin lock down şefii a două agenţii guvernamentale, cu salarii, rang şi beneficii de secretari de stat, îşi găsesc timp să mă înfiereze, să mă stigmatizeze şi să mă ameninţe. Este vorba de aparent inamovibilii Csaba Asztalos si Alexandru R. Florian. Eu am denunţat public cravaşa rasistului Bacalbasa. Au făcut-o şi ei? Eu l-am dat în judecată pe Funar. Au făcut-o şi ei?”, a postat Tismăneanu pe pagina persoanală.
Tismăneanu leagă reacţia Institutului „Elie Wiesel” de faptul că Alexandru R. Florian este fiul lui Radu Florian, fost profesor la Universitatea Bucureşti: „Radu Florian era profesor de socialism ştiinţific la Facultatea de Filosofie, cea mai supravegheată din învăţământul românesc. De ani de zile fiul său, Alexandru R. Florian, directorul general al Institutului Wiesel, îmi poartă sâmbetele. Nu-mi poate ierta ce-am scris despre zbirul Radu Florian”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6f73ebbc328407e28c7993bc9b78434a.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_7139952f92a963232273d4968e1ec6bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0825b7611d92c28aa669acff9bbb77c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8002dac5f8226518c0b38d0b24fcc513.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_ad4a5113bcd2a9aed7cdfc29a12d68b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_78bfcee78719496fb654c7efbe8df934.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_93ac9234946097385e2d206a9b9b7711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_741c0ea97b94fe218526a9a89ca1fb51.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.