De data asta însă se încearcă o nouă abordare, mai ”modernă”, în care să fie implicate toate ”părţile”: copii, părinţi, profesori, diriginţi, directori de şcoli, inspectori, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ba chiar şi… creatori de modă, care vor fi invitaţi să propună soluţii de ţinute ”la modă”, decente şi nu foarte costisitoare. Cum e de aşteptat, părerile sunt împărţite: pe de o parte, profesorii spun că uniforma îi învaţă pe elevi să fie mai toleranţi, să nu discrimineze în funcţie de aspectul exterior al unei persoane, iar, pe de altă parte, unii psihologi atrag atenţia că uniformizarea le-ar inhiba dezvoltarea personalităţii.
Copiii săraci, ajutaţi să-şi cumpere uniforme
”Nu ştiu, în acest moment, dacă introducerea de uniforme obligatorii în şcoli este o idee bună. Ceea ce cunosc este că subiectul e important pentru elevi, părinţi, bunici și profesori. Am argumentele mele pro şi contra. Există numeroase studii care relevă date incredibile: de la o scădere a violenţei în şcoli şi la minimizarea elementelor care pot reprezenta distrageri, până la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, la îmbunătăţirea mediului educaţional şi la dezvoltarea unui comportament pozitiv al elevilor, până la discuţii despre indvidualitatea elevului şi nevoia sa de liberă exprimare, fiecare tabără are motivele de a-şi susţine cu tărie punctul de vedere”, a declarat Gabriel Petrea, viceprimar în sectorul 6 al Capitalei, şi iniţiator al proiectului. Edilul susţine că primăria poate susţine prin ajutoare sociale părinţii care nu-şi permit să achiziţioneze uniforme.
Acesta a mai adăugat că în perioada care urmează, dezbaterea va continua atât în mediul online, cât mai ales în cel offline, în şcoli şi în preajma lor, pentru ca la final, în funcţie de rezultatul acestei dezbateri, să susţină în faţa politicienilor punctul de vedere dominant.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro