„Opinia noastră, a parlamentarilor ALDE, este că acest Mecanism de Cooperare şi Verificare are utilitatea sa. Avem sentimentul că el nu este rezultatul unui dialog şi cred că ar trebui şi partea română să fie mai mult consultată în această privinţă. Credem, de asemenea, că aceste concluzii prezentate în raportul Comisiei Europene nu trebuie să oprească procedura parlamentară în ceea ce priveşte votarea Legilor Justiţiei. S-a crezut că acest raport va intimida parlamentarii şi că va amâna dezbaterile din Parlament sau va căuta să le influenţeze. Cel puţin noi, cei de la ALDE, o spunem răspicat că opţiunile noastre nu s-au modificat şi ele merg înainte”, a afirmat Vosganian.
El a arătat că opţiunea ca şefii din Justiție să fie numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii este consecinţa experienţei din 2004 încoace, când „s-a dovedit că ambii preşedinţi au avut o politică părtinitoare”. ”Am avut un preşedinte, Traian Băsescu, care a fost clar motivat politic, dar nu a fost doar motivat politic, ci a fost şi agresiv politic. Avem acum un preşedinte care participă la mitinguri antiguvernamentale şi aş fi curios dacă, prin concluziile sale, Comisia de la Veneţia ne comunică şi dacă e normal ca un preşedinte de ţară să participe la mitinguri antiguvernamentale, ca să ştim dacă concluziile Comisiei de la Veneţia sunt aplicabile sau nu pe mediul politic românesc”, a spus Varujan Vosganian.
ALDE: Titlul moțiunii de cenzură vine dintr-o recuzită nazistă
Varujan Vosganian a criticat și demersul Opoziției de a depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Tudose, despre care a spus că are un ”deznodământ clar”, și anume că va fi respinsă în Parlament.
„Titlul mi se pare ridicol şi nu doar ridicol. Vine dintr-o recuzită nazistă. Eu am rugat de mai multe ori pe colegii noştri din Parlament să nu evoce prin sintagmele folosite experienţele cele mai triste ale secolului XX. Trebuie să vă reamintesc faptul că această sintagmă asociere între ciumă şi categorii sociale a fost creată pentru a netezi calea legilor rasiale de la Nurenberg, atunci când minoritatea evreiască a fost asemuită cu nişte animale care produc ciumă şi după aceea a fost categorisită drept ciumă. A fost o ruşine a secolului XX. Asocierea aceasta dintre categorii sociale, dintre reprezentări politice şi o molimă de acest fel nu face decât să ne aducă aminte de acea recuzită de natură nazistă şi rasială. De aceea, îmi pare rău că Opoziţia găseşte o astfel de modalitate de a cataloga majoritatea parlamentară care, în fond, este opţiunea majorităţii celor care au votat. Şi dacă majoritatea românilor este purtătoare de molimă, atunci mi se pare că Opoziţia nu a găsit calea cea mai potrivită de a se exprima”, a spus Vosganian.
Comisia Europeană a publicat astăzi cel mai recent raport referitor la etapele parcurse de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma judiciară și combaterea corupției, în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) instituit în 2007. Raportul analizează în mod concret progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a celor 12 recomandări formulate de Comisie în raportul său din ianuarie 2017 privind MCV.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, consideră că România își poate îndeplini obiectivul ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare în actualul mandat al Comisiei și că Raportul MCV publicat astăzi arată progresele înregistrate de țara noastră.