„Domul de căldură” se apropie de Grecia
Un fenomen meteorologic extrem este prognozat pentru Grecia la începutul lunii august, după ce modelul american GFS indică dezvoltarea unui „dom de căldură” deasupra țării.
Potrivit parapolitika.gr., hărțile meteorologice analizate indică una dintre cele mai intense invazii de aer cald din ultimii ani, cu temperaturi care ar putea ajunge la valori extreme, de peste 44 de grade Celsius în anumite zone. În același timp, hărțile presiunii atmosferice arată dezvoltarea unui sistem anticiclonic care va menține aerul fierbinte blocat deasupra Greciei.
Cum va evolua vremea în Grecia în prima săptămână din august
Luni, 3 august: începutul episodului de căldură
Debutul valului de căldură este prognozat prin temperaturi de 21-23 grade Celsius la nivelul de 850 hPa, ceea ce înseamnă că înseamnă că, în stratul de aer de la aproximativ 1.500 metri altitudine, masa de aer este foarte caldă.
În zonele de câmpie din Grecia continentală, temperaturile maxime ar putea ajunge la 36-38 grade Celsius, existând condiții anticiclonice în special în regiunea Peloponezului.
Marți, 4 august: intensificarea caniculei
Vremea în Grecia va continua să se încălzească, iar episodul de căldură se va accentua, în timp ce temperaturile de 24-26 grade Celsius la aproximativ 1.500 de metri altitudine vor acoperi regiuni precum Macedonia, Tesalia, Grecia Centrală și zona Mării Egee.
Temperaturile maxime vor ajunge local la 39-40 de grade Celsius, în condițiile formării unei depresiuni termice în estul Mediteranei.
Miercuri, 5 august: temperaturi de până la 43 grade Celsius
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar hărțile de prognoză indică temperaturi de 26-28°C la aproximativ 1.500 de metri altitudine.
La sol, maximele ar putea ajunge la 41-43 grade Celsius în zonele depresionare și în regiunile de câmpie.
Joi, 6 august: ziua de vârf a caniculei
Joi este estimată ca fiind cea mai dificilă zi a episodului de căldură.
Temperaturile la 1.500 de metri altitudine ar putea ajunge la 27-29 grade Celsius în aproape întreaga țară, iar la nivelul solului termometrele ar putea indica 42-44 grade Celsius.
Cele mai ridicate valori sunt posibile în câmpiile din Tesalia, Ftiotida, Beoția și Peloponez.
Vineri, 7 august: menținerea temperaturilor extreme
„Domul de căldură” va continua să influențeze centrul și sudul Greciei, precum și zona Mării Egee, cu temperaturi de 26-28 grade Celsius la 1.500 de metri altitudine.
În nord-estul țării este posibilă o ușoară scădere a temperaturilor, însă stresul termic va rămâne foarte ridicat, cu valori de peste 40 de grade Celsius în majoritatea regiunilor.
Ce este „domul de căldură” și ce efecte poate avea
Analiza simultană a hărților de temperatură și presiune atmosferică indică formarea unui blocaj atmosferic puternic. „Domul de căldură” format deasupra Balcanilor și estului Mediteranei acționează ca o capcană pentru masele de aer cald, care sunt comprimate și încălzite suplimentar.
Acest fenomen împiedică schimbarea maselor de aer și pătrunderea unor fronturi mai reci, ceea ce determină menținerea unor temperaturi ridicate inclusiv pe timpul nopții.
Lipsa răcoririi nocturne poate crește stresul asupra organismului și riscurile pentru sănătate.
Recomandări de protecție în perioada de caniculă
Persoanele vulnerabile, printre care vârstnicii, copiii și cei cu afecțiuni cronice, trebuie să ia măsuri suplimentare de protecție în perioadele cu temperaturi extreme.
Expunerea prelungită la căldură severă poate provoca probleme serioase de sănătate. În același timp, combinația dintre seceta prelungită și temperaturile foarte ridicate crește semnificativ riscul producerii și extinderii rapide a incendiilor de vegetație și pădure. Autoritățile recomandă vigilență și respectarea indicațiilor transmise de serviciile de protecție civilă pentru gestionarea acestei perioade dificile.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_258a4b9289846be198151011882dbf8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_533bc1357ea8ed4d90eff0e1fdef6f14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13ab6a8f508c5aa752aa5ca51a549d8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48e698c5f4450046a18766d03ab30c97.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_87ce799e47219dfd7e2206370ee45a9a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7591f6bf9296fd1a97c72b3e545ca8a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_e9778fe43e628f14dc7f30d033bd66f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_15659d0f792aa1f0a2102511e93b5911.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c539039ddad7d0a2d10f4f049ff93a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_c6c3c1c730769bca688dd605750c5166.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_66cc5ead54f670b76226f9341172781d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_7cbd4ad777dcf827aae2e386e5932af8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d47e6a7b056a9ca3533ef23e66f4852f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_85f0cfbb39b155b0c6f8e66eb1fdd726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_74d6bddb6f62bbff726114cd4477cd7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-udmr-kelemen-hunor-sustine-o-declaratie-de-presa-referitoare-la-situatia-coalitiei-de-guvernare--foto-hepta-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/neti-sandu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anca-turcasiu-si-tatal-sau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2fd7c756a7dd56ed5ff8d2d916adbcaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0afdb3da71ccfa32e3ebb6128c81957d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dbaa6dfea24786a7f5d3fa29cf812cbc.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4b077c3cf0e88eecb6dd41b3725098e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/greva-generala-spitalul-floreasca-foto-alexandra-manaila-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-2267149616.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/incendiu-vegetatie-franta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceai-frunze-de-nuc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turisti-cabana-babele-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/meteor-cer-instelat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-miroase-urat-cand-pornesti-climatizarea-la-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-iti-lasi-casa-in-siguranta-inainte-de-a-pleca-in-concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bacsis-25-euro-camera-hotel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/proiect-mini-reactoare-nucleare-doicesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gala-societatii-de-salvare2145-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/danlin-xxl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-croaziera-esuata-dunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romaniantroopsatmarasestiin1917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/frici-femeie-umbra-spaima-foto-envato.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.