Ceaiul din frunze de nuc este cunoscut mai ales în medicina populară, unde a fost utilizat pentru diferite probleme digestive sau folosit extern pentru piele, transpirație excesivă și îngrijirea scalpului. Află mai multe despre ce spun studiile despre ceaiul de frunze de nuc, ce beneficii pot avea frunzele de nuc, dar și care sunt contraindicațiile.
Cuprins:
Notă: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic specialist. Vă recomandăm, înainte de a încerca orice tratament, să consultați medicul și să urmați indicațiile acestuia.
Nucile sunt apreciate atât pentru gustul lor, cât și pentru valoarea nutritivă. Sunt bogate în grăsimi nesaturate, conțin proteine, fibre, vitamine și minerale. Nucul însă nu a fost folosit de-a lungul timpului doar pentru fructele sale. În gospodăriile tradiționale, frunzele, cojile verzi și, uneori, alte părți ale arborelui au fost valorificate pentru prepararea unor infuzii, decocturi sau soluții pentru îngrijirea pielii, a părului sau chiar pentru anumite afecțiuni ușoare.
Totuși, întrebuințările tradiționale trebuie privite și cu prudență. Frunzele de nuc nu au aceeași compoziție și nu sunt considerate la fel de sigure precum miezul nucilor, iar faptul că provin de la un arbore ale cărui fructe sunt comestibile nu înseamnă neapărat că pot fi consumate oricum, în orice cantitate și pentru perioade îndelungate.
În scop medicinal sunt folosite frunzele uscate ale nucului comun, Juglans regia. Acestea conțin în special taninuri, flavonoide și alți compuși fenolici, precum și cantități variabile de acizi fenolici și proantocianidine.
Taninurile sunt substanțe cu efect astringent. Aplicate pe piele, acestea pot reduce temporar secrețiile. Acest efect explică utilizarea tradițională a frunzelor de nuc pentru transpirația abundentă a mâinilor și picioarelor și pentru unele iritații superficiale ale pielii. Administrate intern în cantități mari, taninurile pot însă irita stomacul și pot favoriza greața, disconfortul abdominal sau constipația.
Flavonoidele și ceilalți polifenoli sunt compuși pe care planta îi produce, printre altele, pentru a se apăra de factorii de mediu.
În studiile de laborator, extractele din frunze de nuc au manifestat activitate antioxidantă, antiinflamatoare și antimicrobiană. Acest lucru arată că frunzele conțin substanțe biologic active, dar nu dovedește că o cană de ceai poate trata o infecție sau o boală inflamatorie.
Un alt compus caracteristic nucului este juglona. Cantitatea acesteia poate varia în funcție de starea frunzelor, perioada recoltării, uscarea lor și metoda de preparare.
În frunzele uscate poate fi prezentă numai în cantități mici, dar posibila sa prezență reprezintă unul dintre motivele pentru care administrarea internă necesită prudență.
În evaluarea sa, Agenția Europeană pentru Medicamente a considerat că datele disponibile nu sunt suficiente pentru a susține utilizarea pe cale orală a extractelor din frunze de nuc, inclusiv din cauza incertitudinilor privind juglona.
Compoziția frunzelor nu este fixă. Ea diferă în funcție de soiul nucului, climă, sol, vârsta frunzei, momentul recoltării și felul în care planta este uscată și păstrată. Din acest motiv, două ceaiuri preparate din aceeași cantitate aparentă de frunze pot avea concentrații destul de diferite.
Decoctul din frunze de nuc este întâlnit și în rețetele populare pentru clătirea părului gras și a scalpului. Efectul astringent poate reduce temporar senzația de scalp gras, iar culoarea brună a ceaiului poate da părului închis la culoare o nuanță ceva mai intensă.
Preparatul poate păta temporar pielea, unghiile, prosoapele și hainele și poate modifica ușor nuanța părului deschis la culoare. Unele persoane folosesc ceaiul din frunze de nuc tocmai pentru a-și închide părul la culoare.
Decoctul din frunze de nuci este folosit extern, sub formă de comprese sau spălături locale, pentru calmarea unor inflamații minore ale pielii.
Acțiunea poate fi explicată în principal prin taninurile astringente și prin compușii fenolici din frunze. În studiile de laborator, diferite extracte au prezentat și efecte antiinflamatoare sau antibacteriene, dar acestea nu înseamnă că preparatul poate trata o infecție propriu-zisă.
Decoctul poate fi folosit pentru iritații ușoare, pe suprafețe mici și pe pielea intactă, dar nu pe răni, ulcerații, arsuri sau leziuni infectate.
Băile locale cu decoct din frunze de nuc sunt recunoscute ca remediu tradițional pentru transpirația excesivă a palmelor și tălpilor. Taninurile au un efect astringent și pot reduce temporar secrețiile de la suprafața pielii.
Efectul este local și nu înlătură cauza transpirației abundente. Uneori, transpirația excesivă poate avea legătură cu anumite medicamente, cu tulburări hormonale, infecții sau alte probleme de sănătate.
Extractele din frunze de nuc au manifestat, în anumite studii de laborator, activitate împotriva unor bacterii și ciuperci. Aceste rezultate pot explica de ce frunzele au fost folosite tradițional pentru piele, scalp sau băi ale picioarelor.
Nu există însă dovezi clinice suficiente că decoctul tratează infecții bacteriene, candidoze, micoza piciorului sau alte infecții fungice.
În medicina populară, ceaiul din frunze de nuc a fost consumat pentru diaree ușoară, scaune moi și diferite neplăceri digestive. Posibilul efect astringent apare datorită taninurilor, dar nu există studii clinice suficiente care să stabilească eficiența ceaiului, doza potrivită și siguranța administrării interne.
Din acest motiv, specialiștii nu recomandă ceaiul din frunze de nuc drept tratament standard pentru diaree. O astfel de problemă poate avea cauze foarte diferite, iar riscul principal, mai ales la copii și vârstnici, este deshidratarea.
Frunzele de nuc au fost folosite tradițional și pentru scăderea glicemiei. Spre deosebire de alte întrebuințări populare, în acest caz există câteva studii clinice realizate pe persoane cu diabet de tip 2.
Unele au observat o îmbunătățire a anumitor valori ale glicemiei după administrarea unor extracte standardizate din frunze de nuc, în timp ce altele nu au găsit efecte semnificative. O analiză a studiilor publicate a arătat că rezultatele sunt neuniforme și nu permit recomandarea frunzelor de nuc ca tratament naturist pentru diabet.
În plus, studiile au folosit extracte preparate și dozate în anumite condiții, nu ceai făcut în casă.
Modul de preparare depinde de utilizarea dorită. Pentru uz extern este preferat decoctul, deoarece aceasta este forma mai concentrată.
Pentru comprese și spălături locale se folosesc aproximativ 3-5 grame de frunze uscate și mărunțite la 100 ml de apă. Frunzele se pun în apă rece, amestecul se aduce la fierbere și se menține la cald aproximativ 15 minute. După răcire se strecoară.
O compresă curată poate fi îmbibată în decoctul răcit și aplicată pe o suprafață mică de piele. Se poate aplica local de două până la patru ori pe zi.
Pentru mâini sau picioare, decoctul poate fi adăugat într-un recipient cu apă și utilizat ca baie locală.
Preparatul trebuie folosit proaspăt, deoarece nu conține conservanți. Nu se aplică fierbinte și nu se păstrează mai multe zile la temperatura camerei. Trebuie avut în vedere și faptul că lichidul brun poate colora pielea și păta textilele.
Pentru consum intern, se folosesc de obicei, una-două lingurițe de frunze uscate la aproximativ 250 ml de apă fierbinte. Se lasă acoperit 10-15 minute, apoi se strecoară. Dacă se folosește un produs comercial destinat în mod explicit administrării orale, trebuie urmate instrucțiunile producătorului.
Preparatele din frunze de nuc nu trebuie aplicate pe răni deschise, ulcerații, arsuri, suprafețe mari de piele lezată sau zone cu semne clare de infecție. Dacă apar durere, puroi, umflare accentuată, febră sau extinderea leziunilor, este necesară evaluarea medicală.
Înaintea primei utilizări externe este prudent ca decoctul să fie testat pe o suprafață mică de piele. Aplicarea trebuie întreruptă dacă apar roșeață puternică, mâncărime, usturime, umflare sau vezicule.
Persoanele alergice la nuci ar trebui să fie prudente. Alergia la miezul de nucă nu presupune automat o reacție la frunze, dar administrarea internă nu este indicată fără aviz medical.
Siguranța în timpul sarcinii și alăptării nu a fost stabilită, astfel încât utilizarea medicinală nu este recomandată în aceste perioade. De asemenea, nu există suficiente date privind folosirea la copii și adolescenți sub 18 ani.
Pentru uz extern, recomandarea este ca preparatul să nu fie folosit mai mult de o săptămână fără sfatul unui medic sau farmacist. Dacă simptomele persistă ori se agravează, cauza lor trebuie investigată.
Consumul intern trebuie evitat sau discutat în prealabil cu medicul în cazul persoanelor care urmează tratamente pentru diabet, tensiune arterială sau alte afecțiuni cronice.
Din cauza conținutului de taninuri, ceaiul concentrat poate provoca disconfort gastric, greață sau constipație.
Sursă foto - Shutterstock.com