Zeci de oi, ucise de o haită de câini la o fermă de la marginea municipiului Timișoara

 1 comentariu

Oile au ucise duminică dimineață pe un câmp dintre Giroc și Urseni, iar proprietarul lor a povestit că a asistat la întreaga scenă, însă nu a putut să intervină, de teama câinilor, scrie publicația locală Opinia Timișoarei.

Câinii au intrat în țarcul oilor, împrejmuit cu gard și au ucis 65 de mioare.

„Pe la ora 10 am dat drumul la oi la saivan, să mănânce, și au venit 10 câini mari și le-au făcut praf. 67 de oi mi le-au făcut praf. Au fost câini, nu alte animale sălbatice, câini albi și de toate neamurile. Îi plin satul de câini”, a declarat pentru sursa citată Mihai Popa, proprietarul animalelor.

Omul spune că a anunțat toate autoritățile, iar primul ajuns la locul indicat a fost medicul veterinar din sat. Acesta spune însă că, în afară de a preleva probe și a constata situația, nu poate face nimic.

„(...) Primăria trebuie să aibă contract de ecarisare, nu știu dacă are sau nu. Am sunat la DSV, nu e aici medicul de zonă, am sunat la poliția animalelor, mi s-a spus că nu e de competența lor. Nu putem să îngropăm cadavrele, că mâine vin de la Mediu și ne amendează”, a precizat pentru opiniatimisoarei.ro medicul veterinar Mihăiță Beslia.

Polițiștii ajunși la saivan au început cercetările.

„La data de 15 ianuarie 2023, politiștii timișeni au fost sesizati cu privire la faptul că în extravilanul localitatii Giroc au fost găsite cadavrele a 65 de ovine.

Oamenii se tem că patrupedele fără stăpân ar putea să atace copii sau bătrâni pe stradă. Ei spun că pe raza comunei Giroc sunt abandondați frecvent câini, iar numărul lor crește de la o lună la alta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Laur062 17.01.2023, 16:17

    Din pacate tara asta este plina de maidanezi,haite de caini care pe langa zgomotul infernal pe care il fac intre blocuri,latrand devin si periculoase atacand persoanele necunoscute,sau persoane vulnerabile.Locuiesc in orasul Ianca,judetul Braila si tocmai ce l-am atentionat prin email pe primarul PSD CHIRITA FANEL,sa stranga cainii maidanezi,dar din pacate aceasta persoana ajunsa primar ,nu este preocupata de siguranta cetatenilor,este preocupata de propriile interese asa cum ne-a obisnuit!Nu inteleg de ce nu se iau masuri,oriunde in lume se stie ca Romania este o tara periculoasa cu caini maidanezi ce umbla pe strazi!Am invatat ceva de la acel cetatean japonez ce a fost muscat acum zeci de ani,sau inca astfel de cazuri trebuiesc sa se mai repete la infinit ca,coruptia romaneasca sa fie invinsa!

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
28 sept.
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
07:59
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 29 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”