După evenimentul tragic de pe platoul de filmare, familia Baldwin s-a mutat în micul oraș Manchester, 4.500 de locuitori, în statul american Vermont.

Viața trebuie să continue, a explicat Hilaria. Mai ales pentru copiii, care nu ar trebui să sufere după tragedia în care a fost implicat tatăl lor.

Soția a organizat pentru Carmen (8 ani), Rafael (6 ani), Leonardo (5 ani), Romeo (3 ani), Eduardo (un an) și Lucia (8 luni) o mică petrecere.

În imagine, copii poartă costume de vrăjitoare și supereroi, iar tatăl lor e ”echipat” cu coarne vikinge și are o barbă stufoasă. El este îmbrăcat asemenea unei creaturi din populara carte pentru copii „Where the Wild Things Are” (n.r. Tărâmul monștrilor).

„Să explicăm situaţia copiilor a fost o experienţă puţin spus intensă zilele astea. Azi ne-am adunat şi am organizat o sărbătoare pentru ei, costumaţii pe ultima sută de metri… însă totul i-a bucurat atât de mult, încât mi-au topit inima de mamă. Un Halloween vesel vă urează Baldwinitos. Ei ne dau iubire, noi vă transmitem iubire”, a scris Hilaria, 37 de ani, soția lui Alec Baldwin, în dreptul imaginilor în care apare alături de soțul ei și de cei mici.

Lovitura de palat ratată la Senat. Ținta, Ilie Bolojan. Cum s-a dorit blocarea lui pentru a nu ajunge președinte interimar
Recomandări
Lovitura de palat ratată la Senat. Ținta, Ilie Bolojan. Cum s-a dorit blocarea lui pentru a nu ajunge președinte interimar

„Alec are nevoie de sprijin, iar eu trebuie am grijă de el și de sănătatea lui”, a spus Hilaria, într-un interviu pentru New York Post. Este un lucru teribil care s-a întâmplat. Alec se simte groaznic”.

Hilaria a fost criticată pentru imaginile postate, „nepotrivite și lipsite de sens”, în condițiile în care fiul de nouă ani al Halynei Hutchins petrece primul său Halloween fără mama sa.

„Copiii familie Baldwin ar trebui să se bucure de Halloween. Anul acesta, totuși, #hilariabaldwin ar fi trebuit să se abțină. Sărbătorește fără să postezi!”, a comentat altă persoană.

Pe de altă parte, mai multe celebrități și prieteni au apreciat postarea, exprimându-și susținerea pentru o familie care trece printr-o perioadă „intensă și dificilă”.

Fotografiile au fost difuzate la câteva ore după ce un nou raport a dezvăluit că au existat cel puțin alte trei descărcări accidentale de arme pe platoul de filmare înainte ca Hutchins să fie ucisă.

Foto: captură Instagram Hilaria Baldwin

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Viva.ro
Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Libertateapentrufemei.ro
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații  în structurile MApN
Adevarul.ro
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații în structurile MApN
Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare
Elle.ro
Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Observatornews.ro
Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI