Adrian Mutu a făcut de toate în viață, așa că n-a fost chiar o surpriză când a ales să-și urmeze finul, pe Laurențiu Reghecampf, în Emiratele Arabe Unite. Dar nu la prima echipă, de care Reghe s-a și despărțit între timp, ci la echipa olimpică (a doua) a celor de la Al Wahda. "Briliantul", care schimbă prefixul la începutul anului viitor, când va împlini 40 de ani, își petrece momentan vacanța în Maldive, alături de frumoasa lui soție, Sandra, după care reîncepe munca la Al Wahda.
Într-un dialog cu Libertatea, Mutu a dezvăluit că-și va petrece sărbătorile în Emirate, practic la locul de muncă! "Și Crăciunul, și Anul Nou le voi face aici, cu familia alături. Am pauză doar până pe 14 decembrie, după aceea muncim, am antrenamente, ne pregătim de returul campionatului. Vreau să începem returul în forță, să creștem în joc față de prima parte a sezonului, de care nu mă pot plânge, dar știu că ne puteam descurca și mai bine", a comentat Adrian.
Într-o incursiune în anii copilăriei, "Briliantul" și-a adus aminte pentru Libertatea de cele mai frumoase momente de sărbători.
"Le mulțumesc lui Dumnezeu și Moș Crăciunilor din familie pentru multele cadouri frumoase primite de-a lungul anilor. Dacă-mi amintesc de copilărie, cred că cel mai important cadou primit a fost sprijinul părinților mei în cariera pe care mi-am ales-o, dar dacă e să menționez un dar fizic, un obiect deosebit, a fost o minge de piele, un Artex, cei de vârsta mea știu despre ce vorbesc. Era greu de procurat, nu erau vremurile ca acum, când găsești orice pe toate drumurile. Pe-atunci era valoros ca aurul acel balon! Aveam 7-8 ani, când Moșul mi-a pus mingea sub brad. Nu vă puteți imagina privirea mea și emoțiile pe care le-am avut atunci când am văzut-o sub pom. E o chestie pe care n-o voi uita niciodată și mă întorc la acea imagine când vreau să mă motivez și-acum, la anii mei", a povestit fostul internațional.
De cadoul de Crăciun nu s-a bucurat doar el exclusiv.
"Și băieții de la bloc au fost la fel de fericiți ca mine, fiindcă am pus mingea la treabă. Și ei au apreciat-o foarte mult, v-am zis doar că era o piesă rară la finalul anilor ’80", a mai adăugat actualul antrenor.
Un bărbat care nu se poate plânge de faimă, Adrian știe ce-l împlinește în prezent: "Întorcându-mă la Adi Mutu de acum, ce mă face să fiu fericit sunt copiii mei, cel mai frumos cadou de la viață și pe care-i iubesc necondiționat. Mă bucur de ei în fiecare zi și fiecare moment petrecut cu ei chiar este un dar de la Dumnezeu".
Artexul era un vis în partea a doua a anilor ’80, unii întunecați în istoria României. Când până și baloanele de cauciuc "de 35", mai degrabă ovale, erau ceva deosebit, mingea Artex era considerată o bogăție, chiar era scumpă, pe care doar cu intervenții sau adusă pe ascuns din Occident o puteai avea.
"Mingile se descoseau, se vedea camera prin ele, le umflam la vulcanizare, dar rezista chiar și fără câteva petice. Pe maidan sau între blocuri, era considerat ca acum un meci de Champions League cel ce se desfășura cu Artexul pe teren. Era mingea aristocraților", a rememorat Adrian, amintindu-și de campionatele de fotbal care țineau cât e ziua de lungă, partidele clasice fiind împărțite între mai multe echipe sub forma unui meci a câte 10 minute sau două goluri.
Fotografie principală: Inquam Photos / Octav Ganea