Ambasada de la Chișinău transmite că aceasta a fost o decizie a autorităților Republicii Moldova.

Diplomații români din R. Moldova arată într-un comunicat de presă că ”Ambasada României la Chișinău urmărește ca în dialogul cu autoritățile din Republica Moldova drepturile cetățenilor români să fie respectate, în conformitate cu reglementările interne din acest stat și obligațiile internaționale ale Republicii Moldova. Din punctul de vedere al autorităților de frontieră române, grupul de persoane care s-a prezentat în cursul dimineții de 27 august a.c. în Punctul de Trecere a Frontierei Albița nu a perturbat în niciun fel ordinea și liniștea publică în partea românească punctului de frontieră și nici nu a adus atingere regimului juridic al frontierei de stat”.

Aproximativ 25 de români, care mergeau la Chișinău pentru un marș de susținere a unirii României cu Republica Moldova, au fost opriți de polițiștii de frontieră din țara vecină. Vameșii au interzis intrarea românilor în Republica Moldova și susțin că oamenii au perturbat ordinea publică în punctul de frontieră.

Grupul de români a plecat pe jos de la Alba Iulia pentru a ajunge la Chișinău. Ei au fost opriți, inițial, luni, la frontiera dintre cele două țări de vameșii moldoveni, pe podul de pe Prut.

Oamenii au trecut fără probleme vama românească, fiind lăsați să treacă frontiera pe jos. Totuși, când au ajuns la Vama Ungheni, polițiștii din țara vecină i-au oprit. Doar participanții moldoveni la marș au fost lăsați să treacă.


Citește și: Jocuri la nivel înalt, racolări KGB și vizite în Rusia aranjate. Dezvăluirile misteriosului domn Popa


 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.