12 Oct. 2018 15:27 , de Anamaria Cadiș

Cum este tratat consumul de canabis în toată lumea. În ce țări este permis să fumezi marijuana

Distribuie

Punerea sub învinuire a jurnaliștilor Ema Zeicescu (TVR) și Claudiu Popa (Realitatea TV) de către procurorii DIICOT pentru deținere în vederea consumului a două țigări artizanale cu canabis a provocat o serie de reacții în media și în societate.

Privită în context european, măsura procurorilor DIICOT pare una exagerată. Totuși, potrivit legislaţiei române în vigoare, deţinerea de droguri pentru consum se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Libertatea vă prezintă, pe scurt, cum se raportează alte țări la consumul de 'iarbă'.

Multe țări din Europa sau cele două Americi au dezincriminat folosirea și deținerea de canabis, renunțând la pedepsele cu închisoarea pentru consumatori, dar doar un număr restrâns au mers atât de departe încât să legalizeze cultivarea și utilizarea sa.

Uniunea Europeană

Olanda, în general, și Amsterdam în particular, au tolerat vânzarea și utilizarea de marijuana în cafenele din 1976. În acel an, olandezii au dezincriminat vânzarea unor cantități mici de canabis – mai puțin de 5 grame – și au permis fiecărei persoane să crească legal cinci plante pentru uz personal.

Cafenelele din Olanda generează anual sute de milioane de euro prin vânzarea de marijuana, iar în Amsterdam, s-au dovedit a fi o atracție pentru turiști.

Totuși, capitala, Haga, a interzis consumul canabisul din centrul orașului în luna aprilie a acestui an.

În 2017, Țările de Jos au făcut un pas mai aproape de reglementarea cultivării canabisului după ce politicienii au adoptat un proiect de lege care să sprijină creșterea și vânzarea legală a drogurilor ușoare sub control guvernamental.

În Spania se permite producerea și consumul privat de canabis de către adulți, deși vânzarea sa este în continuare ilegală.

În iunie 2017, parlamentul regiunii independente Catalonia, din nordul Spaniei, a aprobat o lege prin care se permite consumul de canabis în localuri special amenajate în acest sens.

Potrivit legii, în orașele din Catalonia s-au creat cluburi de consumatori de canabis. Membrii sub 21 de ani ai acestor cluburi au voie să consume doar maxim 20 de grame, în timp ce cei mai în vârstă pot consuma lunar 60 de grame de drog.

O persoană poate obține prima comandă de canabis abia la 15 zile după înscrierea în unul dintre aceste cluburi, în acest fel urmărindu-se evitarea turismului cu scop de consum de droguri.

Portugalia a legalizat anul acesta canabisul, dar nu și cultivarea în gospodării sau consumul fără prescripție medicală.

Proiectul inițial de lege prevedea și permiterea cultivarea canabisului în gospodării de către cei care au nevoie de medicamente produse din marijuana, dar această parte a legii a fost eliminată după ce opoziția a cerut ca cultivarea de canabis acasă să rămână ilegală.

În iulie 2017, Grecia a devenit cea de-a șasea țară din Europa care a legalizat consumul de marijuana în scopuri medicinale. Premierul Alexis Tsipras a anunțat că medicii pot prescrie drogul pentru o serie de probleme medicale. Canabisul este prescris în general pacienților care suferă de spasme musculare, dureri cronice, epilepsie și cancer. Grecia este a șasea țară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură după Cehia, Finlanda, Olanda, Portugalia și Spania.

Republica Cehă impune numai amenzi persoanelor care dețin până la 15 grame de marijuana sau care au doar cinci plante acasă.

De la 1 noiembrie, în Regatul Unit al Marii Britanii va fi permisă utilizarea canabisului în scop terapeutic, pe bază de reţete eliberate de medici.

Ministrul de Interne Sajid Javid, care a făcut anunţul joi, a precizat că măsura nu va deschide calea spre legalizarea canabisului în scop recreativ.

În Regatul Unit au fost mediatizate cazurile unor bolnavi care îşi administrau ilegal produse derivate din canabis, inclusiv doi copii diagnosticați cu epilepsie, care foloseau ulei de canabis.

În Germania, vânzarea de canabis este interzisă, la fel ca și consumul, dacă persoana în cauză nu are prescripție medicală. Dar posesia de canabis, chiar dacă nu este legală, este acceptată „în cantități mici”.  Astfel că fiecare land are o legislație care prevede cantitatea maximă de marijuana pe care o persoană o poate deține fără a fi incriminată. De exemplu, în Berlin maximul este de 15 grame, în Renania de Nord- Wesfalia,  Renania Palatinat și Turingia, limita este de 10 grame, în timp ce în restul de 13 landuri nemții poate avea asupra lor doar maxim 6 grame de canabis.

Foto: DW

România – Marijuana e în categoria 'droguri de risc'

În România, Marijuana este inclusă în categoria drogurilor de risc. Potrivit legislaţiei în vigoare, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Dacă vorbim de trafic cu aceste stupefiante, pedeapsa este de la doi la şapte ani.

Vecinii României, dar și țări din vestul Europei, inclusiv Franța, cel mai mare consumator de marijuana din Europa, interzic traficul, deținerea și consumul. Franța are și una dintre cele mai drastice legislații împotriva canabisului din UE, aici consumul putând fi pedepsit cu o amendă de până la 3750 de euro sau un an în închisoare.

Georgia

Anul acesta, în luna iulie, consumul și posesia de marijuana au fost complet dezincriminate în Georgia după ce Curtea Constituțională a țării a decis să elimine orice amenzi ar fi putut primi persoanele asupra cărora se găsește drogul.

Persoanele nu pot fi pedepsite pentru posesia de marijuana în Georgia, a decis curtea constituțională a țării. Astfel, mica țară din Caucaz, devine una dintre cele mai permisive națiuni din lume în ceea ce privește canabisul, fiind „prima țară din spațiul ex-sovietic' care legalizează consumul de marijuana.

„Aceasta nu a fost o lupta pentru canabis, aceasta a fost o lupta pentru libertate', a spus Zurab Japaridze, liderul partidului Girchi, aflat în opoziție și unul dintre susținătorii legalizării consumului e marijuana.

Pentru moment, cultivarea și vânzările rămân ilegale în Georgia. Dar un proiect de lege care ar dezincrimina posesia tuturor drogurilor este în prezent dezbătut în parlamentul țării.

America de Nord

Canada este cea mai mare țară din lume care a legalizat consumul de marijuana în scop recreațional. Legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2019, dar companiile canadiene se pregătesc de câteva luni creând diferite produse pe bază de marijuana, inclusiv bere.

Legea permite persoanelor care au împlinit 18 ani să crească, să cumpere și să folosească marijuana în scop recreațional. Aceasta reglementează că o persoană poate crește până la patru plante acasă.

Legea federală a Statelor Unite interzice cultivarea, vânzarea și utilizarea de marijuana. Cu toate acestea, opt state si capitala Washington DC au legalizat marijuana pentru uz recreativ.

Anul acesta la 1 ianuarie, legislația a intrat în vigoare și în California, statul devenind cea mai mare piață de marijuana legală din lume.

Douăzeci și nouă de state și capitala au legalizat marijuana pentru uz medical.

America Latină

În 2013, Uruguay a devenit, însă, prima țară din lume care a legalizat producția, distribuția și consumul de marijuana.

În conformitate cu legea uruguayană, cetățenii și rezidenții pot cumpăra până la 40 de grame de marijuana pe lună de la farmacii, o pot cultiva în propriile gospodării sau se pot alătura cluburilor de canabis în care membrii au tendința de a combina plantele.

Guvernul a autorizat două companii private să producă și să distribuie marijuana.

Mai multe alte țări din America Latină au legalizat consumul de canabis în scopuri medicale: Chile în 2015, Columbia în 2016 și Argentina, Mexic și Peru în 2017.

Australia

În Australia, consumul de marijuana în scopuri medicinale a fost legalizat în octombrie 2015. Decizia a fost luată în special pentru tratarea epilepsiei severe la copii.

 


Citește și: Cât de buni sunt românii când ajung într-un mediu sănătos! La 23 de ani, angajată la The New York Times!


 

Loading...
Comentarii