20 Iul. 2017 15:11 , de Cătălin Lupășteanu

Fostul președinte al CJ Teleorman, Adrian Gâdea, audiat la DNA în dosarul privind contractele pentru pescuit sportiv

Distribuie

Fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a venit, miercuri, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu atribuirea unor contracte de închiriere pe insula Belina şi braţul Pavel al Dunării, pentru pescuit sportiv, la prețuri foarte mici.

În același dosar, procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au audiat, miercuri, pe fostul administrator public al județului Teleorman, Mircea Dumitrescu, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

Adrian Gâdea și Mircea Dumitrescu, precum și Nela Dorica Iordan, inspector la Serviciul Financiar Contabilitate al CJ Teleorman la data faptelor, sunt, din 13 iulie, urmăriți penal. Cei trei au fost atunci la DNA doar pentru a li se aduce la cunoștință acuzațiile, iar în această săptămână au fost chemați din nou de procurori pentru a fi audiați.

Adrian Gâdea este acuzat că, în ianuarie 2014, când era la conducerea CJ Teleorman, ajutat de Mircea Dumitrescu, a încheiat abuziv trei contracte cu o firmă şi cu o persoană pentru închirierea unor suprafețe de 80 de hectare pe insula Belina şi braţul Pavel al Dunării, pentru pescuit sportiv şi de agrement. Contractele au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, la prețuri de 1.900 de lei pentru un hectar pe an, 2.792 lei pe lună şi 3.988 lei pe lună, fără a fi organizată o licitație și fără a fi inițiată o procedură de emitere a unei hotărâri a CJ Teleorman.

Prin aceste contracte, cei care au luat terenurile în folosință s-au angajat să crească pește fără furajare, pentru pescuit sportiv și agrement, neavând dreptul să desfășoare acolo alte activități.

Brațul Pavel și insula Belina au trecut, în noiembrie 2013, prin semnătura premierului de atunci, Victor Ponta, de la Guvern la Consiliul Judeţean Teleorman. Oficial, trecerea a fost decisă în scopuri turistice: un aquapark, un complex turistic şi sportiv, cu hotel, bazine de înot şi pensiuni, o tabără cu plajă ar fi urmat să fie contruite, cu bani europeni, la Teleorman, în comuna Seaca, una din cele mai sărace din zonă, acolo unde Nicolae Ceauşescu a început, în 1981, o hidrocentrală împreună cu bulgarii. La acel moment, proiectul nu era intrat nici în etapa de selecţie oficială a Comisiei Europene, nefiind mai mult decât „o fişă de proiect' pentru programul 2014-2020, scria Gândul.

Loading...
Comentarii