17 Apr. 2018 07:30 , de Cătălin Lupășteanu, foto: Adrian Manolache

Ion Iliescu, pus sub acuzare în dosarul Revoluției. „A acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist”

Distribuie

Ion Iliescu a fost citat la Parchetul General în dosarul Revoluției, unde procurorii i-au adus la cunoștință acuzațiile. Fostul președinte al României de după 1989 a fost citat pentru prima oară după ce procurorii au cerut aviz de la Klaus Iohannis.

UPDATE ora 12.50: Parchetul General a detaliat acuzațiile care i se aduc fostului președinte Ion Iliescu.

Ca inițiator și coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în  calitate de președinte al CFSN (care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autorității depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra  unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare.

UPDATE 10.30: Ion Iliescu a plecat de la Parchetul General, după aproximativ o oră și jumătate. Fostul președinte nu a făcut nicio declarație nici la plecare.

UPDATE 9.05: Ion Iliescu a ajuns la Parchetul General. Fostul președinte, care a fost escortat de agenți SPP, nu a făcut nicio declarație.

Președintele României Klaus Iohannis a dat curs cererii magistraților de a începe urmărirea penală pe numele lui Iliescu și a altor persoane. Săptămâna trecută, acesta a semnat a dat aviz pozitiv în acest sens, aviz necesar potrivit legii aflate în vigoare pentru punerea sub acuzare în cazul fostului demnitar. Toți sunt acuzați de infracțiuni infracțiuni contra umanității.

Ca de la un președinte la altul

Klaus Iohannis, a dat avizul pozitiv cererii de urmărire penală, alături de Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu – vineri, 13 aprilie, potrivit unui comunicat de presă.

Decizia președintelui vine tocmai când Gelu Voican Voiculescu fusese numit director al Institutului Revoluției Române.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu – Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008', anunța Administrația Prezidențială pe cale oficială.


Citește și Editorial de Claudiu Săftoiu. Klaus Iohannis – pentru ultima oară scutul lui Kovesi


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 21 iulie 2018. Taurii se tem pentru viitorul lor
Loading...
Comentarii