MENIU CAUTĂ
REPORTAJ EXCLUSIV/ 400 de români trăiesc într-o comună de dincolo de Cercul Polar
VIDEO

REPORTAJ EXCLUSIV/ 400 de români trăiesc într-o comună de dincolo de Cercul Polar /VIDEO

Andreea Archip (Skjervøy-Norvegia)

Două avioane, două feriboturi și încă o sută de kilometri cu mașina. Așa a fost drumul pe care l-am străbătut până la Skjervøy, în nordul extrem al Norvegiei. O localitate izolată, la capătul lumii, unde e casa a 400 sunt români!

400 de români dincolo de Cercul Polar, 400 de olteni, moldoveni și ardeleni din 2.900 de oameni câți are comuna scandinavă.

Români pe care i-am vizitat în prag de 1 Decembrie și care mi-au oferit, pe lângă casă și masă, povești de viață. Extraordinare în simplitatea lor. 

Sunt istoriile unor oameni din toate colțurile țării, care au lăsat în urmă părinți, frați, case gospodării, vieți. Și-au luat cu ei tradițiile și obiceiurile. Dar inimile le-au rămas acasă.

Lengsel – așa se numește dorul românesc de la Cercul Polar. E cuvântul pe care cei de-aici îl rostesc des, amar.

Ar fi melodramatic să spui că nu sunt fericiți. Au munci bune, se simt respectați. Dar nu e nici o exagerare să-i privești și să vezi cum sterg pe furiș o lacrimă și zâmbesc.

Libertatea a făcut expediția până în acest colț de lume, în încercarea de a înțelege cum e viața conaționalilor într-o țară aflată în topul celor mai dezvoltate state ale lumii.

Aici iarna vine cu mai puțin de patru ore de lumină pe zi, iar nopțile sunt surprinse de aurore boreale, o țară în care zăpada ridează vârfurile munților tot anul.

Am călătorit până pe insula din mijlocul Mării Norvegiene, la 5 grade nord de cercul Polar, zonă în care orcile și balenele sunt stăpâne, iar apele sunt atât de bogate în pește că e suficient să arunci o ață în ele ca să prinzi ceva.

Viața aspră a fost îndulcită de case confortabile și călduroase, de locuri de muncă sigure și bine plătite, de respectul care e un mod de viață. Respectul e cuvântul omniprezent, căci descrie un sentiment care te însoțește oriunde mergi aici.

De nevoie te obișnuiești cu frigul și cu întunericul. Te obișnuiești chiar și cu binele

Românii s-au deprins cu temperaturile, cu ciclul neobișnuit zi-noapte, fiindcă norvegienii i-au primit c-o îmbrățișare.

Îmbrățișarea norvegiană este una pe jumătate. Norvegianul îți dă mâna și te trage până trupurile se ating și atunci își apropie obrazul de al tău. Apoi îți dă drumul, ținându-ți încă puțin mâna în a sa. Și în timpul ăsta zâmbesc larg și cald. Îmbrățișarea asta a fost convingătoare pentru românii care de acasă au primit doar un șut în spate.

Și-au adus familiile acolo, și-au cumpărat case și mașini, și-au trimis copiii la școală, s-au căsătorit cu norvegieni. Lucrează în fabricile de somon, în atelierele de năvoade, în servicii.

Întunericul hibernal nu-i îndeamnă la depresie. Nici frigul.

Singurul care-i mai face să se zguduie din toată ființa, din când în când, este dorul. Și atunci privesc cerul care acoperă, deopotrivă, și România, și Norvegia. Și poate, dacă au noroc să fie senin, aurora boreală le face potecă prin întunericul Nordului. Și atunci se simt norocoși.

Skjervøy se pronunță „Șervoi” și aduce parcă a nume de sat românesc, deși este la peste 3.000 de kilometri de România. Da, este în zona arctică, unde poate ninge și pe 1 mai.

Da, iarna se întunecă imediat după prânz. După ora 3 după-amiaza, întunericul înghite tot și bezna e așa de deasă că ferestrele luminate ale caselor rămân în aer, agățate ca niște tablouri pe un perete negru. Așa cum e agățat el la capătul lumii, cu un feribot care face patru ore până la cel mai apropiat oraș, Skjervøy are totuși dispensar, azil de bătrâni, cabinet dentar, școli și liceu, teren de sport cu nocturnă, supermarketuri, magazin de mobilă, de materiale de construcții. Poliția are un program de doar câteva ore pe săptămână. Și, cu toate astea, oamenii nu își încuie mașinile și casele.

Români în așteptarea Zilei Naționale

Dintr-un ceainic alb curge glögg, un sirop cald de fructe, băutură tipică de Crăciun în Norvegia. Merge numai bine cu biscuiții și caramelele de pe masă.

Vorbim despre Ziua Națională, cea care stă pe buzele tuturor acum, cea cu 100 de ani de România.

Paul este singurul norvegian din jurul mesei și încearcă să înțeleagă de ce nu reușesc românii să se adune într-un moment așa de important. Ne uităm împreună la parada de anul trecut de 17 mai, de Ziua Norvegiei.

O garnizoană face o defilare în fața palatului regal din Oslo, cu arme ca de jucărie. „Noi am renunțat la arme. Polițiștii noștri au armele puse într-o cutie în mașinile lor și nu le folosesc pe teren. Când am venit prima oară în România, m-am întrebat unde Dumnezeu am ajuns când am văzut la aeroport soldați cu mitraliere”, povestește norvegianul Paul.

E căsătorit cu Alina, o româncă, și vor avea în curând un copil. I-a plăcut România când a vizitat-o.

A rămas cu imaginea grătarului făcut pe loc dintr-o găină alergată prin curte și apoi sacrificată și s-a mai mirat și de gardurile înalte pe care le punem între noi. Ei nu au garduri decât de design. Nu ca să separe, ci ca să marcheze.

Gardurile pe care le punem între noi ar putea fi și explicația pentru care Alexandru Cuc nu reușește să mobilizeze o mână de oameni la primăria din Skjervøy pe 1 Decembrie. E ciudat că 400 de români sunt greu de adunat aici, la capătul lumii.

El spune că voiau să gătească românește, să cheme și norvegieni, să asculte imnul, să plângă puțin de dor și apoi să plece acasă tot români. Doar că ei devin cu fiecare zi mai norvegieni decât români.

„Îmi pare rău pentru țara voastră, dar noi ne dorim ca românii să se integreze aici”

Cei 400 învață limba, obiceiurile, se bucură de drepturile unei societăți bogate, drepte, fără corupție, destupată.

Politicile de integrare ale norvegienilor par să dea roade. Doar dacă ești complet integrat poți să dai randament. Așa câștigă toată lumea. Mai puțin țara noastră e mai săracă cu cinci milioane.

„Îmi pare rău pentru țara voastră, dar noi ne dorim ca românii să se integreze aici, să își cumpere case. Avem nevoie de ei și avem nevoie să fie integrați”, mi-a spus primarul din Skjervøy, Ørjan Albrigten.

Dorul de nuc

Alexandru Cuc e cel care a pus tricolorul românesc pe insula aflată dincolo de cercul polar de nord. A plecat acum 18 ani din România, când salariul de brutar nu mai putea să pună destulă pâine pe masa familiei sale în care apăruseră deja doi copii. Așa că a plecat în Suedia, apoi a ajuns în Norvegia și a mers direct la poliție să ceară azil politic.

După câteva luni, a fost trimis în nord, la capătul lumii, și a ajuns tot într-o brutărie care a ajuns și în proprietatea sa după câțiva ani. „Când am văzut de departe localitatea, așezarea, poziția ei, natura, am zis că ăsta e un loc în care aș vrea să trăiesc. Asta e casa mea de atunci. Aici simt că însemn ceva ca om”, spune Alexandru.

Din recensământul dorului din Skjervøy am adunat dorul de plimbările pe Bega, de nucul de la poarta bunicilor, dorul de halva, de munți și de cer. Dorul, acest cuvânt pe care l-am crezut intraductibil atâta amar de vreme, are echivalent în norvegiană – lengsel. Și tot norvegienii, cu societatea lor – etalon de civilizație îi ajută pe români să-l aline.

„Îmi pare rău pentru țara voastră, dar noi ne dorim ca românii să se integreze aici, să își cumpere case. Avem nevoie de ei și avem nevoie să fie integrați”.

E fraza care mă însoțește de când am ajuns aici, printre români respectați, prețuiți, iubiți.

O vom desluși împreună în ziarele următoare.


CITEȘTE ȘI:

BBC: România este țara unde „aproape toată lumea are o locuință”. Suntem pe primul loc în UE în ceea ce privește numărul de proprietari de locuințe!

Un sat locuit de români a dat lovitura cu o afacere care are succes pe 5 continente! Cu banii câștigați, locuitorii și-au asfaltat un drum!

Comentarii