MENIU CAUTĂ
30 Sep. 2018 10:40

Ciclonul Zorba a ajuns și în România, după ce a lovit Grecia. Uraganul se îndreaptă către Turcia (FOTO & VIDEO)

Distribuie

Un avertisment de ultimă oră al meteorologilor precizează că Ciclonul Zorbas a ajuns în România, cu rafale de vânt puternic și ploi, care vor fi luni, în prima zi a lunii octombrie, potrivit Antena 3.

Este deja cod galben de vânt puternic în judeţele Constanţa şi Tulcea, valabil pe 30 septembrie. Între timp în Grecia se menține starea de alertă, după ce furtuna puternică a lovit continentul și a făcut ravagii în localitățile de pe coasta elenă.

Furtuna Zorba a traversat sâmbătă, 29 septembrie, extremitatea de sud-vest a Peloponesului, iar în regiune s-au înregistrat rafale de vânt de până la 90 de kilometri pe oră.

Ciclonul mediteranean Zorbas, care se dezlănţuie în sudul peninsulei Peloponez a lovit sâmbătă oraşul Methoni de pe litoral provocând haos pe plaja principală unde mai multe ambarcaţiuni au fost răsturnate, informează site-ul greekreporter.com.

Într-un filmuleţ postat pe site-ul greekreporter se poate observa cum puterea ciclonului îşi face simţită prezenţa cu furie. Ambarcaţiunile sunt răsturnate şi aduse la ţărm, vântul străpunge barurile de pe plajă şi umbrelele sunt luate de vânt, în timp ce apa acoperă plaja.

MAE, atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în Republica Elenă este în vigoare, sâmbătă şi duminică, un cod roşu de vreme nefavorabilă, fiind închise mai multe drumuri naţionale şi fiind afectate cursele de pe Aeroportul Internaţional „Eleftherios Venizelos” din Atena, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Secretariatul General de Protecţie Civilă din Republica Elenă a emis un comunicat de presă în legătură cu continuarea înrăutăţirii vremii – cod roşu, în perioada 29-30 septembrie, regiunile cele mai afectate fiind Peloponez, Insulele Ionice şi, în special, Attica (ploi şi furtuni cu vânt la rafală de până la 9-10 Beaufort şi posibile inundaţii).

Autorităţile elene au anunţat închiderea următoarelor drumuri naţionale: Athens-Korinthos (în apropiere de Kinetta); Korinthos-Kalamata; Elefsina-Thiva; Argos-Nafplio; Karaiskakis (în regiunea Pireu).

De asemenea, Aeroportul Internaţional ‘Eleftherios Venizelos’ din Atena înregistrează întârzieri ale curselor aeriene.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precizează comunicatul citat.

Potrivit MAE, detalii despre evoluţia vremii se pot obţine accesând http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/GR-Grecia.html şi http://www.hnms.gr/emy/en/index_html

Acum, furtuna puternică se îndreaptă către Marea Egee şi zona de coastă a Turciei.


Citește și: IMAGINI ȘOCANTE! Cum arată tăieturile unuia dintre baschetbaliștii înjunghiați la Brăila de interlopul 'Dasaev'


 

Loading...
Comentarii