Fiul miliardarului Dorinel Umbrărescu a fost supus, ieri, mai multor teste la un spital din Bucureşti, apoi s-a întors împreună cu părinţii săi la Bacău, unde poliţiştii anchetează cauzele accidentului produs miercuri seara. Mai mult, ei vor să afle ce făcea Alexandru Umbrărescu cu sabia găsită în maşina lui.
Miercuri seara, Alexandru Umbrărescu şi alţi trei prieteni de-ai săi mergeau spre casă, la Adjud, într-un Mercedes- Benz G-Class, condus de fiul “regelui asfaltului”. La ieşirea din Bacău, băiatul de 19 ani s-a angajat însă într-o depăşire neregulamentară, a lovit două vehicule şi s-a oprit într-un stâlp.

Cei patru tineri şi şoferul unei alte maşini au ajuns la spitalul din Bacău, de unde Alexandru şi prietenul său Nicuşor Grigoraş au fost transferaţi apoi la Bucureşti. Fiul lui Umbrărescu a ajuns la Spitalul Bagdasar- Arseni, pe mâinile celui mai bun neurochirurg român, prof. dr. Vlad Ciurea, şi a fost supus mai multor teste.

Tânărul a fost însoţit de părinţi şi de fratele său, deşi a stat doar o noapte internat. Alex s-a întors ieri la Bacău, unde va fi cercetat pentru vătămare din culpă. În acelaşi timp, poliţiştii încearcă să afle ce făcea tânărul de 19 ani cu sabia de 51 cm, pe care au găsit- o în maşina lui.

foto: 1 TV Bacău, Kaysha.ro, Gabriel Miron






















