Patronul Stelei, Gigi Becali (53 de ani), a fost la un pas să devină actor. Dar, din cauza numelui de “Belciug”, pe care l-ar fi purtat într-un film al lui Sergiu Nicolaescu, a aruncat scenariul la WC!
Gigi Becali a dezvăluit, ieri, că regizorul Nicolaescu i-a propus să joace într-un film: "Mi-a adus scenariul, îi zicea «Ultimul corupt», iar eu eram în rol de europarlamentar. Mă chema Belciug. Direct la WC l-am pus! Cum să mă cheme Belciug? Pe mine să mă cheme ceva frumos: Leul, Tigrul, Ursul sau Războinicu', nu Belciug! Cum ar fi să mă strige în film «Băi, Belciug!»? Cum să-l cheme pe Becali Belciug? Ai înnebunit la bibilică?". Şeful Stelei a explicat: "Filmul era o chestie de politică, un fel de continuare la «Poker »". Patronul Stelei a adăugat, la Realitatea TV: "M-a deranjat numai faptul că Sergiu s-a gândit să joc personajul Belciug. Dacă ar fi să devin actor, mi-aş dori să joc într-un film religios". Cu toate că a ratat şansa de a deveni actor, Gigi Becali a acceptat, ieri, invitaţia de a ţine un discurs studenţilor de la Academia de Teatru şi Film.























