Ajutaţi copilele de la Mănăstirea Mărcuş

La Mănăstirea Mărcuş, din judeţul Covasna, alături de maici locuiesc 11 fetiţe. Sunt copile abandonate de părinţi, pe care maica stareţă Serafima a reuşit să le ia în grija sa, fiind acum tutorele lor.

  • La Mănăstirea Mărcuș, județul Covasna, sunt îngrijite 11 fetițe

Asociaţia de binefacere “Sfânta Iustina”, pe care o conduce maica Serafima, a obţinut autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul protecţiei copilului, şi aşa se face că aici măicuţele se ocupă de 11 fetiţe. “Le am în grijă de când aveau două- trei luni. Am făcut tot posibilul să nu le lipsească nimic. Numai că acum au crescut şi am ajuns să nu ne mai descurcăm cu banii”, ne-a spus maica Serafima. Cea mai mare dorinţă a ei este ca oamenii cu suflet mare să le ajute financiar. “Pe fete le ducem la şcoală cu un microbuz pe care l-am primit ca donaţie, fiindcă mănăstirea e situată în pădure. Costă foarte mult benzina. De asemenea şi pe lemne am dat enorm. În total, cheltuim 5.000 de euro lunar cu tot aşezământul. Fetele învaţă foarte bine. Sunt precum copiii mei şi de aceea vă rog să vă gândiţi la ele, şi, cu toate că familia le-a abandonat, noi să le dăm o şansă la o viaţă normală. Orice bănuţ este bine primit”, spune maica Serafima.

Conturi

  • În lei: RO53RNCB0124009682180001
  • În euro: RO85RNCB0124009682180007,

deschise la BCR, sucursala Sf. Gheorghe,
Asociaţia de Binefacere “Sfânta Iustina”
Codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0

Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacoeie, la numărul de telefon 021.203.08.49

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media