Interpreta de muzică populară Ileana Ciuculete a încetat din viață pe 14 martie, la un spital privat din Capitală. Moartea artistei, care și-a ascuns vârsta reală de-a lungul vieții, i-a îndurerat pe toți cei care au cunoscut-o, de la admiratori, la familie și colegi de breaslă.
Trupul neînsuflețit al artistei fost depus la capela bisericii Costeasca, unde artista mergea des, la duhovnicul ei.
Familia regretatei artiste a ales capela din zona Chitila pentru că acolo obișnuia aceasta să se spovedească și să se împărtășească. Era apropiată de biserică și nu lipsea de la slujbele importante.
Soțul Ilenei Ciuculete e distrus de durere. A clacat
Ileana Ciuculete era căsătorită cu Cornel Galeș, cel care i-a fost alături în ultimele clipe de viață.
Acesta este distrus de durere. la priveghiul și slujba care au avut loc joi seară, Cornel galeș a fost nedezlipit de la căpătâiul soției sale. Chipul lui este marcat vizibil de suferință.
Abia se ținea pe picioare, iar la un moment dat s-a retras într-un colț, pentru a se așeza pe un scaun.
Soțul Ilenei Ciuculete e distrus de durere. Lumea s-a înghesuit să-i facă poze defunctei
La slujbă au venit sute de persoane, arpopiați ai familiei, dar și oameni obișnuiți.
Aceștia au venit să-i aducă un omagiu celei care i-a încântat cu melodiile ei populare de-a lungul timpului, dar și cu felul ei de a fi.
Au mers la căpătâiul regretatei artiste și s-au îngrămădit să facă poze cu artiste în coșciug.
Printre colegii care au venit să-i aducă un ultim omagiu Ilenei Ciuculete s-a aflat și maria Cârneci. Aceasta a depus și o coroană de flori, cu un mesaj în amintirea celei care a fost ileana Ciuculete.
FOTO: Dumitru Angelescu