Fostul președinte american, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui dialog cu jurnaliștii de la Wall Street Journal, că dacă se întoarce la Casa Albă, China nu va îndrăzni să-l provoace. Ia motivul, potrivit lui Donald Trump, ar fi că e președintele Xi Jinping știe că republicanul este „nebun”.
Cuprins:
Trump a spus, în cadrul aceleiași discuții, că, dacă va fi ales președinte luna viitoare, va impune taxe vamale Chinei dacă va încerca să blocheze Taiwanul.
„Aș spune: dacă intri în Taiwan, îmi pare rău că fac asta, o să te taxez cu 150% până la 200%”, a spus el.
Pe parcursul campaniei electorale, candidatul republican a susținut că adversarii Americii nu ar acționa împotriva intereselor SUA sub o nouă administrație a lui Trump. Oponenții s-ar teme de un răspuns puternic, chiar imprevizibil, este convins fostul președinte de la Casa Albă.
Donald Trump are cuvinte de laudă la adresa președintelui chinez și susține că au avut o relația nu doar diplomatică, ci și una de amiciție.
„Am avut o relație foarte puternică cu el”, a spus Trump despre președintele Xi.
„Era de fapt un bun, nu vreau să spun prieten – nu vreau să mă comport prostesc și să afirm că „era prietenul meu” – dar m-am înțeles grozav cu el. Este o persoană foarte aprigă”, a adăugat Trump.
Fostul președinte a expus, de asemenea, relația sa cu președintele rus Vladimir Putin într-o lumină pozitivă, spunând.
„M-am înțeles foarte bine cu el”, a afirmat fostul președinte american.
Dar Trump - care a fost criticat anterior pentru că l-a lăudat pe liderul rus - a afirmat că l-a amenințat în legătură cu invazia pe care o pregătise în Ucraina.
Trump le-a redat jurnaliștilor amenințarea adresată lui Vladimir Putin. „O să te lovesc chiar în mijlocul Moscovei”. I-am spus: „Suntem prieteni. Nu vreau s-o fac, dar nu am de ales.” El a răspuns: „În niciun caz”.
Cu jurămintele sale de a duce războaie comerciale și de a pune capăt implicării SUA în războiul Rusia-Ucraina, Trump și-a etichetat politica externă „America First”, deși multe voci susțin că asta înseamnă izolarea Statelor Unite.
Alegerea republicanului de a-l alege pe JD Vance ca partener de candidatură i-a alarmat pe aliații Ucrainei, deoarece senatorul din Ohio se opune ferm trimiterii de ajutoare americane în țară.
Realist2023 20.10.2024, 19:45
Dumb nu e nebun, dar e infantil rau de tot, isi imagineaza ca face politica externa "pe persoana fizica" , la nivelul lui Vanghelie-Almanahe !!