Demi Moore este, în mod clar, în mijlocul celei mai mari crize din viaţa ei! Depresia care a macină după divorţul de Ashton Kutcher ia forme dintre cele mai grave. Apropiaţi ai actriţei, citaţi de TMZ.com, spun că diva s-a prăbuşit aproape inconştientă după ce a luat o supradoză dintr-o subtanţă interzisă.
Pe de altă parte, cea care a sunat la salvare a fost o prietenă de-a actriţei, care s-a speriat îngrozitor în clipa în care a văzut în ce hal se simte Demi Moore. Potrivit publicaţiei The Sun, actriţa este tratată acum în primul rând pentru probleme de sănătate generate de anorexie.
O sursă din anturajul actriţei a declarat, pentru o publicaţie americană citată de The Sun, că Demi Moore ar fi avut şi o criză de epilepsie, iar anorexia nu este singura ei afecţiune. Iar asta pentru că, în ultima perioadă, Demi Moore şi-a neglijat sănătatea, spune acelaşi apropiat, iar scăderea dramatică în greutate n-a rămas fără efecte.
Demi Moore a început să arate din ce în ce mai rău după destrămarea căsniciei cu Ashton Kutcher, mai tânărul ei soţ care ar fi înşelat-o cu Sara Leal, o tânără de 33 de ani, chiar în ziua aniversării căsniciei lor.
În ultimele luni, Demi Moore părea de la o apariţie la alta mai slabă şi mai fragilă.
Purtătorul de cuvânt al actriţei a declarat ieri, după ce Demi Moore a fost internată de urgenţă, doar că artista suferă de extenuare din cauza stresului şi a problemelor cu care se confruntă îân viaţa personală. Dar a admis că Demi Moore are probleme de sănătate care nu pot fi neglijate.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.