O femeie din Brașov dă Bacalaureatul la 45 de ani și fetița ei, care are 11 ani, e tare mândră de mama ei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După 25 de ani de la absolvirea liceului, o femeie din Râșnov, județul Brașov, s-a decis să dea anul acesta examenul de Bacalaureat. Roxana ne-a mărturisit că, după ce obține diploma, își va căuta un job mai bine plătit și care îi va permite să petreacă mai mult timp cu fetița ei. „De-a lungul timpului, am mai avut două tentative, însă matematica mi-a dat de furcă de fiecare dată”, ne-a declarat femeia, care speră că anul acesta va fi unul cu noroc.
Cuprins:
Roxana a abandonat școala în clasa a X-a. „A fost greșeala vieții mele”
Povestea Roxanei pare ruptă dintr-un scenariu de film însă, de multe ori, realitatea bate orice ficțiune. Căci, pentru un adult, să se reîntoarcă pe băncile școlii când acasă îl așteaptă un copil, o gospodărie și un loc de muncă epuizant este aproape imposibil. Însă pe Roxana chiar această viață a făcut-o să-și dorească mai mult. La 45 de ani, femeia a conștientizat că fără școală nu va putea face nimic și nu-i va putea oferi nici fetiței sale prea multe. „Am o fetiță de 11 ani și când mă uit la ea mă văd pe mine. Și dacă este să-mi doresc ceva pentru copilul meu este să nu facă niciodată greșelile pe care le-am făcut eu”, ne-a mărturisit femeia.
În clasa X-a, Roxana a abandonat școala și s-a angajat la o terasă. Servea clienții, debarasa mesele, era omul bun la toate. „Mama nu a avut cu cine să se înțeleagă, am fost un copil foarte rebel și încăpățânat. Ea nu a fost de acord cu ce făceam, dar nici n-a putut să-mi interzică. Eu, pe de altă parte, mă simțeam liberă, independentă, pe picioarele mele, cu salariul meu și viața mea. Era simplu atunci, dar anii au trecut, iar eu am rămas pe loc”.
Femeia recunoaște că matematica a fost pentru ea o mare necunoscută, iar orele la școală erau un chin. „Nu înțelegeam, nu puteam să țin pasul cu colegii. Și am început să-mi spun că școala nu contează, că un job este mult mai important, să am banii mei și viața mea e tot ce-mi doream. Aveam impresia pe atunci că orice zboară se mănâncă și că voi rămâne tânără și-n putere mereu. Îmi trăiam intens prezentul, nu mă gândeam la viitor”. Însă viitorul a prins-o din urmă, iar Roxana a realizat că-și dorește mai mult de la viață.
Matematica, o mare necunoscută
Acum tot în restaurant lucrează. Și îi place meseria ei, dar este conștientă și de faptul că, la un moment dat, cu timpul, nu va mai rezista fizic. „Am 45 de ani. Cât o să mai pot sta în picioare? Cât o să mai pot lucra noaptea? Acum sunt pe la nunți și botezuri, prin tabere, pe la diferite alte evenimente. Uneori, ajung foarte târziu acasă, la două-trei noaptea, alteori chiar dimineața la cinci. Sunt zile când nu-mi văd copilul nici seara când se culcă și nici dimineața când se trezește. Sunt epuizată, nu mai am timp de viața mea. În plus, această meserie te uzează fizic. Păi o să mai pot eu să alerg așa și peste 10, 15 ani?”
Roxi nu devenise încă mamă când a decis să se înscrie la seral. „Aveam 30 de ani. Apoi, am dat pentru prima oară Bacalaureatul. Pe care însă l-am picat la matematică”.
Descurajată, Roxana nu s-a mai gândit la examen. Între timp s-a căsătorit, a devenit mamă, a și divorțat. Cât despre locul de muncă, tot la restaurant lucra. „Au mai trecut de atunci niște ani, eu rămăsesem doar cu liceul când m-am hotărât să mă înscriu la o postliceală, o școală de asistente medicale”.
Școală pe care o va termina în vara acestui an, când va trebui să susțină și examenul de licență. „Însă, chiar dacă iau licența, fără Bac nu mă angajează nimeni”, ne-a mărturisit femeia. Motiv pentru care Roxana s-a încăpățânat să dea anul trecut încă o dată Bacalaureatul. „Dar nu am scris nimic pe foaie. Nu am știut să rezolv nici o cerință la matematică. Eu nu înțelegeam nici măcar ce-mi cere exercițiul să fac, dar să-l mai și rezolv!”.
Timp de o oră, Roxana a stat cu ochii pironiți în fața foii albe gândindu-se la tot ce a făcut până atunci în viață. O întrebare nu-i dădea deloc pace: cum de a permis să lase să i se întâmple una ca asta? „Abia m-am abținut să nu plâng. Și vorbeam cu mine. Și mă întrebam cum de am ajuns eu într-o astfel de situație? În ora aia am luat cea mai importantă decizie: să nu mă las, să lupt, să nu abandonez din nou”.
„Dacă voi plânge, o voi face de bucurie”
Nota 1 pe care a primit-o atunci nu a mai descurajat-o ca prima oară. Dimpotrivă. „Mi-am căutat un meditator și am reușit să recuperez în câteva luni cât n-am învățat într-o viață”.
Roxana se pregătește anul acesta din nou pentru examenul la de Bacalaureat la matematică. „Dar acum nu voi mai da foaia goală. Și dacă voi mai plânge, o voi face de fericire când îmi voi vedea nota. Am prins drag de matematică, am ajuns s-o înțeleg și s-o iubesc. Nu-mi mai este frică”.
Femeia speră ca anul acesta să ia nota 8 la examen. „Am emoții, dar sunt constructive. Este normal, e un examen, totuși. Dar am și multă încredere în mine. De data asta știu că va fi cu noroc”.
Roxana face meditații cu inginerul Mihai Suciu, cel care predă gratuit matematică elevilor care se pregătesc de Bacalaureat. „Eu i-am cerut dânsului ore în plus față de cele gratuite pe care mi le oferă. Așa că volumul de muncă este și mai mare. Zilnic lucrez câte două sau chiar patru ore. Asist la lecțiile gratuite, apoi le urmez pe cele în plus, îmi fac temele, repet teoria, iar formulele le știu ca pe Tatăl nostru”.
Fetița Roxanei este tare mândră de mama ei. Câteodată, învață amândouă, împreună la același birou. „Recent, copilul meu mi-a spus că vrea să se facă medic. Dacă eu voi fi asistentă, ea va fi doctor”.
Viața Roxanei a intrat, în sfârșit, pe un făgaș normal. Dar femeia are și multe regrete. „Dacă mi-ar fi venit mai repede ideea să mă meditez, dacă nu aș fi renunțat în clasa a X-a la școală, dacă m-ar fi preocupat mai mult...”.
Roxana își dorește să devină asistentă medicală
Acum, când întâlnește tineri care și-au abandonat studiile, i se strânge inima. „Mulți sunt colegi de-ai mei. Îmi spun că nu mai vor să continue școala, că au un job, au bani, au o viață înainte, vor să se distreze, să trăiască clipa. Degeaba le spun că nu este bine, că și eu am gândit la fel, iar acum regret. Nu mă ascultă, nu mă înțeleg. Privindu-i cum se irosesc, mă văd eu pe mine la 16 ani. Eram la fel ca ei”.
Roxana recunoaște că în adolescență a avut toate condițiile să învețe, să continue școala. „M-am născut și am trăit într-o familie care mi-a oferit tot ce a putut. Nu am dus lipsă de nimic. Și, cu toate astea, am luat cea mai neinspirată decizie din viața mea”.
Dacă ar fi să-și dorească ceva, Roxana ar vrea să aibă puterea de a da timpul înapoi și de a o lua de la capăt. Pe de altă parte, când își privește copilul, sufletul ei se umple de fericire. „Îmi privesc fetița cât de bine învață, cât de mult se preocupă de școală și îmi crește inima de mândrie”.
Roxana este voluntar la SMURD, iar un an de zile a urmat un curs la Crucea Roșie. După ce ia examenul de Bacalaureat, iar apoi licența în asistență medicală își va căuta un loc de muncă la un cabinet. „O să-mi depun CV-ul la toate cabinetele, clinicile și policlinicile din oraș, la spitalul de stat și cele private. Peste tot. Trebuie să-mi găsesc undeva. Și am încredere că va fi bine”.
La 45 de ani, femeia și-a luat viața în mâini și și-a decis, pentru a treia oară, destinul. De data aceasta, însă, povestea ei va avea un final fericit. Demn de un alt scenariu de film.
