De ce amână Ilie Bolojan numirea unui ministru la Educație. Politologul Sergiu Mișcoiu explică de ce nu-și permite premierul să numească pe oricine

Comentează
Politolog Sergiu Miscoiu, bust
AnalizăExclusiv

După demisia lui Daniel David, la cârma Ministerului Educației nu s-a înghesuit nimeni. Prin urmare, după trei săptămâni de tatonări și negocieri eșuate, premierul Bolojan a anunțat că va prelua el interimatul. Asta, cu promisiunea de a numi un candidat cu drepturi depline în cât mai scurt timp. Și de atunci tot așteptăm. Primul termen a fost sfârșitul lunii ianuarie. Al doilea termen a fost anunțat săptămâna trecută, dar n-a fost să fie, iar următorul - peste câteva săptămâni. De ce amână Ilie Bolojan decizia, ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor amânări, a explicat pentru Libertatea politologul Sergiu Mișcoiu, profesor de Științe Politice în cadrul Universității Babeș Bolyai.

Câinii latră, caravana trece. „Este strâns cu ușa, dar rezistă. Ilie Bolojan caută cea mai bună soluție”

În contextul situației disperate cu care se confruntă Educația, politologul Sergiu Mișcoiu consideră că Ilie Bolojan este strâns cu ușa de PSD, pe de-o parte, dar și de propriii săi colegi de partid. Însă, în ciuda acestei presiuni, premierul rămâne un om foarte calculat care caută, în continuare, cea mai bună variantă.

„Sunt două aspecte foarte importante aici. În primul rând, trebuie menționată presiunea constantă la care este supus premierul și care vine din partea PSD-ului. Vorbim despre un partid care-i contestă actele guvernamentale și care dorește să mențină această presiune până în momentul rotativei guvernamentale”. Social-democrații, explică Sergiu Mișcoiu, încearcă să-l secătuiască de orice energie politică. Pe el sau pe un eventual succesor al său. Pare a fi un război de anduranță, de genul care pe care.

Pe de altă parte, Ilie Bolojan este contestat chiar în interiorul Partidului Național Liberal. „Funcția de ministru al Educației face obiectul unei dispute interne, între tabere opuse. Detractorii domnului Bolojan, persoane apropiate de fosta conducere a partidului și de domnul Ciucă, profită de nehotărârea premierului și a unei majorități a PNL și pun și ei, la rândul lor, presiune”.

Ministrul, oricare ar fi el, are nevoie de susținerea partidului însă, în momentul de față, conducerea PNL nu este decisă pe cine vrea și nici nu are de unde alege prea mult, a mai precizat politologul. „Multe dintre opțiunile pe care le-a avut Ilie Bolojan au fost respinse. Altele nu sunt de natură să ajute în vreun fel partidul, să aducă vreun beneficiu”.

Politolog: „Premierul caută un om cu o imagine publică impecabilă și de necontestat”

Cu PSD-ul suflându-i în ceafă și cu colegii de partid care nu mai au răbdare, Ilie Bolojan nu se află într-o poziție deloc de invidiat. Trebuie să ia o decizie rapid. Iar decizia trebuie să fie și foarte bună. „Eu cred că speră să convingă o personalitate cu o imagine publică impecabilă, eventual un profesionist în domeniul educației. Nu cred că-și dorește o soluție de compromis, interimară”, ne-a mai declarat politologul.

Motivul? O astfel de persoană ar putea fi luată foarte repede în colimator și atacată din toate părțile. Iar Ilie Bolojan asta vrea să evite. El are nevoie de un om cu prestanță, pe care nimeni să nu-l poată contesta. „Să nu-i descopere nimeni vreun CV contrafăcut sau vreun plagiat. Nu are nevoie de un om fără experiență sau care să fi adoptat în trecut poziții politice sau ideologice delicate, așa cum s-a întâmplat în cazul unora dintre candidați”.

În decembrie anul trecut, imediat după demisia lui Daniel David, în spațiul public s-a vehiculat numele rectorului Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, care fusese invitat să ocupe postul vacant. Într-adevăr, un nume cu greutate de care atârna, însă, ca o piatră de moară, o acuzație de plagiat. Ar fi fost o pată rușinoasă pe obrazul unei instituții care se respectă. Să fi avut un ministru al Educației acuzat de plagiat ar fi fost de tot râsul. Prin urmare, Ilie Bolojan a renunțat la idee.

„Pftiu, drace!” Portofoliul de ministru al Educației ar putea distruge o carieră publică

Ne aflăm, așadar, în momentul în care premierul încearcă să convingă o persoană respectabilă să preia cartoful fierbinte și să jongleze cu el după cum îi dictează partidul. Ne putem imagina următorul scenariu: o arenă de circ, un clovn care jonglează cu mai multe mingii, speriat să nu le scape, și un dresor cu biciul în mână. Și iată cum dorința premierului pare, dintr-o dată, un non-sens, căci ce persoană respectabilă ar accepta așa ceva?

„Cel care va accepta portofoliul va face un sacrificiu major și nu doar din punctul de vedere al carierei politice, ci și din perspectiva profesionistului, din perspectiva carierei publice”, explică politologul.

Sergiu Mișcoiu crede că premierul nu joacă doar o singură carte, nu mizează doar pe un singur nume. „Cred că are mai multe variante care vin din zona universitară, intelectuală, din zona academiei sau din alte zone care sunt, cumva, furnizoare de personalități incontestabile din perspectiva profesionalismului”.

Portofoliul de ministru al Educației nu a fost niciodată ușor, însă acum sistemul pare ciuruit de probleme cu adevărat grave. „Postul de ministru presupune un sacrificiu, pe de-o parte, dar și o pricepere managerială net superioară față de cea care a fost necesară în trecut. Acest post nu a fost niciodată ușor însă, acum, chiar ar putea distruge o carieră publică”.

Pe de altă parte, dacă șef la Educație ar ajunge un politician, acesta nu ar risca prea multe, consideră politologul. „Un ministru care este politician și vine și din zona învățământului, dar este perceput în special ca politician, poate să-și asume de-a lungul carierei sale multe posturi. Iar dacă lucrurile nu se întâmplă exact așa cum își dorește el, nu este un capăt de țară. Ar fi, însă, o lovitură pentru o personalitate intelectuală, cu o reputație foarte bună în spațiul public, din zona academică sau universitară să ajungă contestată de propriul sistem”.

Cui i-e frică de bau-bau? Politolog: „Rotativa guvernamentală din 2027 nu oferă viitorului ministru prea mult timp”

Fostul ministru Daniel David este un exemplu în acest sens, iar candidații care au primit propunerea, dar au refuzat-o, cel mai probabil, nu au dorit să repete experiența rectorului UBB. Care a venit în minister încercând să reformeze sistemul, dar a ajuns să tulbure, la final, și cele mai adânci și limpezi ape.

„Când Daniel David a preluat ministerul, el a avut ambiții foarte serioase și susținute practic de studii foarte bine realizate legate de momentul de criză prin care trece România din perspectiva educației, în special în zona preuniversitară. Au existat proiecte susținute bugetar care, însă, au fost „săpate” din interior. Căci, trebuie să recunoaștem, există o rezistență colectivă în sistemul de educație, foarte pregnantă, care constă în respingerea unor schimbări în mod sistematic. Este evident că acest lucru poate face mult rău unei cariere publice”, consideră expertul.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că a-ți asuma responsabilitatea acestui portofoliu, când greva generală a profesorilor bate la ușă, când măsurile implementate în educației prin Legea Bolojan sunt atât de criticate, este o dovadă de mare curaj. „Este nevoie și de spirit de sacrificiu, de care David a dat dovadă. Și, până la urmă, este o invitație pentru toți cei care se gândesc la acest post: să cântărească foarte bine ceea ce au de făcut, odată ajunși acolo”.

Apoi, nu trebuie uitat faptul că acest portofoliu nu este unul de lungă durată, căci urmează rotația guvernamentală. Deci, să preiei funcția de ministru nu este atractiv inclusiv din acest punct de vedere. „Postul de ministru al Educației nu poate fi gândit pentru mai mult de un an până la rotativă. Atunci, lucrurile se vor rescrie, iar miniștrii contestați sau considerați neperformanți vor fi înlăturați. Nu este un post pentru următorii trei ani de mandat ai acestui Guvern. Vorbim despre un portofoliu pe termen mediu, suficient de lung cât să distrugă o carieră publică și suficient de scurt pentru ca ministrul să nu aibă rezultate”.

Sergiu Mișcoiu, despre scenariul bugetului adoptat înainte de numirea unui ministru: „Ar fi absurd!”

Sunt voci în sistem care pun aceste amânări ale premierului pe seama unui alt scenariu, și mai sumbru: acela în care mai întâi se decide bugetul pe 2026 și abia apoi se numește și un șef la Educație. Practic, în acel moment, cu un buget deja stabilit, noul ministru ar fi legat de mâini și de picioare, ar trebui să se întindă cât îi este plapuma, nu ar mai avea ce să negocieze și pentru ce să se lupte. Nu ar fi decât un executant obedient, o marionetă care va juca după cum i se va cânta de sus.

„Dacă mergem pe această variantă, atunci nu mai bine rămâne domnul Bolojan în continuare interimar? Adică, ce sens mai are să avem un ministru la Educației dacă nu va putea face nimic pentru educație? Ar fi absurd să se întâmple așa ceva: să avem buget și abia apoi să se ocupe portofoliul. Ar trebui să fie tocmai invers. Căci, ideea de reformă pe care o are în mână un ministeriat este aceea de a constitui un buget pe care, mai apoi, să-l poate lua ca pe o responsabilitate”. Însă, continuă Sergiu Mișcoci, în momentul de față orice este posibil.

Există o presiune, așadar, pe umerii premierului Bolojan, încolțit cumva cam din toate părțile: de PSD, din interiorul propriului partid, de sindicate… dar nu cât să-l doboare. „El caută soluții fiabile și constructive. Cred că domnul Bolojan este consecvent cu sine însuși și destul de onest în ceea ce privește intențiile pe care le are. Este transparent în ceea ce face. Dar, în același timp, are nevoie de un ministru bun, competent, cu imagine impecabilă”.

Însă, deocamdată, nimeni nu dorește să-și asume acest rol de călău al Educației. Căci ar trebui să continue niște măsuri nepopulare, devenind, dintr-o persoană cu prestanță, cel mai blamat om din sistem. Și de ce ar accepta cineva care se respectă să facă una ca asta?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!