Un specialist internațional explică ce sunt standardele educaționale și de ce are nevoie de ele sistemul de învățământ românesc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
România se confruntă cu discrepanţe de performanţă între elevii din mediul urban şi cei din mediul rural, dar şi între oraşele mari şi cele mici sau medii. Motiv pentru care Ministerul Educaţiei va introduce standarde educaţionale care. Profesorii vor ști ce anume trebuie să cunoască şi să poată face fiecare elev, la fiecare materie, indiferent de şcoala în care învaţă. Cum vor fi elaborate și implementate aceste standarde a explicat pentru News.ro Mark Reckase, unul dintre experţii internaţionali implicaţi în formarea profesorilor români.
Cuprins:
- Ministerul Educației aduce experți străini pentru implementarea standardelor educaționale
- Acum 200 de ani nu existau standarde educaționale. Cum se făcea pe atunci carte
- Profesorii trebuie să știe scopul pe care îl urmăresc în procesul de predare
- Testările dese, mult mai eficiente
- Evaluarea PISA, doar un reper, nu un scop al predării
- Sfat pentru profesori: „Trebuie să-și adapteze predarea la nivelul elevilor”
- Cine este Mark Reckase
Ministerul Educației aduce experți străini pentru implementarea standardelor educaționale
Pentru a elabora aceste standarde educaționale, Ministerul a lansat un proiect de formare a unui corp de experţi români, selectaţi şi instruiţi de specialişti internaţionali cu experienţă în reforme educaţionale şi evaluare standardizată. Aceşti experţi vor avea misiunea de a redacta şi adapta standardele la specificul sistemului românesc, urmând ca ele să fie ulterior pilotate şi validate în şcoli.
Zilele acestea se află în România Mark Reckase, unul dintre experţii internaţionali implicaţi în formarea profesorilor români. Acesta a explicat care este rolul evaluării riguroase în educaţie, de ce sunt necesare standardele şi cum pot contribui la un sistem mai echitabil şi mai eficient.
Acum 200 de ani nu existau standarde educaționale. Cum se făcea pe atunci carte
Acum 200 de ani, explică specialistul, nu exista un sistem educaţional cu standarde clare pentru evaluarea elevilor. „Comunităţile locale îşi angajau câte un profesor pentru oraşul lor, iar acel profesor era responsabil pentru întreaga comunitate. Ce alegea el să predea, aceea era programa. Dacă erai o familie britanică înstărită şi îţi permiteai un tutore privat care să-i înveţe pe copii greaca, latina şi ce altceva îţi doreai, atunci primeai o educaţie de un nivel foarte înalt, pentru că îţi permiteai. Dar într-o comunitate mică, educaţia depindea de cine era disponibil să vină să locuiască acolo şi să fie profesor. Iar acel profesor devenea sursa principală de cunoaştere”.
Fiecare comunitate, mai spune expertul, avea un alt profesor, iar elevii învăţau exact ce ştia şi preda acel profesor. „Şi asta se întâmplă chiar şi azi. La orice disciplină, copiii învaţă foarte bine ceea ce profesorul stăpâneşte cel mai bine. Dar dacă un profesor, în propria lui formare, nu a învăţat un lucru foarte bine, atunci, fireşte, nici elevii din clasa lui nu-l vor învăţa bine. Fără o metodă de evaluare a acestor lucruri, nu vei şti niciodată. Ajungi să ai, cum spun eu, un mozaic de insule de cunoaştere, fiecare diferit, iar ceea ce învaţă elevii variază de la o comunitate la alta”.
Profesorii trebuie să știe scopul pe care îl urmăresc în procesul de predare
Specialistul a mărturisit că atunci când predă elevilor, are o idee foarte clară despre ce trebuie să învețele elevii săi. „Dacă nu am această idee, nu pot să-mi dau seama dacă îmi fac bine treaba. Ideea din spatele standardelor educaţionale este ca oamenii să aibă o imagine clară asupra a ceea ce vor ca elevii să înveţe – şi astfel primesc o direcţie clară. Dacă mă gândesc, de exemplu, la predarea limbilor străine – am unele cunoştinţe de franceză şi spaniolă, dar nu le-am aprofundat. Dacă însă aveam un scop clar, un motiv pentru care să le învăţ, cum ar fi să predau un curs în Franţa, atunci acel obiectiv m-ar fi obligat să ating un nivel de competenţă lingvistică mult mai înalt decât îl am acum. Şi acel obiectiv m-ar fi ghidat”.
Asta urmărește și în ceea ce-i privește pe profesorii români: să aibă o idee clară despre scopul urmărit. Să ştie ce anume vor ca elevii să cunoască şi să poată face, astfel încât toţi să atingă un anumit nivel general de competenţă.
Testările dese, mult mai eficiente
Mark Reckase a precizat că sunt mai eficiente evaluările frecvente, bazate pe etape, decât un test general la finalul ciclului şcolar care urmăreşte doar anumite rezultate. „Dacă urmăreşti parcursul elevilor în timp şi vezi că încep să se abată de la traiectoria dorită, totul depinde de capacitatea de a face ceva în privinţa asta. Poţi interveni individual, să afli de ce un elev începe să rămână în urmă şi cum îl poţi ajuta să revină pe traseu. Dacă nu ai aceste resurse, faptul că ştii că cineva rămâne în urmă nu te ajută cu nimic, dacă nu poţi face ceva”.
Expertul consideră că informaţia este utilă, dar trebuie să se reflecte în politici şi în măsuri concrete. Ea are potenţialul să aducă îmbunătăţiri. Şi văd multe locuri unde se face asta – elevii sunt urmăriţi pe parcursul anilor, iar performanţele lor sunt analizate. Apoi, trebuie alocate resurse pentru a interveni atunci când apar probleme”.
Evaluarea PISA, doar un reper, nu un scop al predării
Testele PISA, consideră prof. Mark Reckase, sunt un reper util, oferind o imagine generală, o ierarhie rezonabilă a performanţelor. „Dar este un test care trebuie să fie potrivit pentru toate ţările participante. Din acest motiv, trebuie să îşi limiteze domeniul de evaluare pentru a fi echitabil. Din ce ştiu, ţările participante au aproape un drept de veto asupra itemilor incluşi, iar toate trebuie să fie de acord cu setul final.
Asta înseamnă că domeniul acoperit de PISA este destul de restrâns. Deci este un bun instrument de comparaţie, dar nu este un obiectiv educaţional în sine, fiind prea îngust. Poţi vedea cum te poziţionezi în general, dar nu îl poţi folosi drept scop al predării, pentru că a fost conceput să se potrivească tuturor”.
Sfat pentru profesori: „Trebuie să-și adapteze predarea la nivelul elevilor”
Specialistul are și un mesaj pentru profesorii tineri: acesta le transmite că trebuie să-şi păstreze pasiunea pentru ceea ce fac. „Este o meserie grea, iar ca să faci performanţă, trebuie să o iubeşti. Nu poţi s-o faci pe jumătate. Pasiunea se menţine şi prin sprijinul oferit de comunitate – adică de ceilalţi profesori, administraţia şcolii, mediul şcolar. Este important ca oamenii să-ţi aprecieze munca, chiar dacă salariul nu e pe măsura efortului”.
În al doilea rând, mai spune expertul, profesorii trebuie să fie adaptaţi la grupul specific de elevi cu care lucrează. „Fiecare clasă e o provocare nouă. Trebuie să-i cunoşti cât mai repede, individual, şi să-ţi adaptezi predarea la nevoile lor. Cei mai buni profesori sunt cei mai adaptabili. Sunt cei care observă cu atenţie, urmăresc reacţiile elevilor, îşi ajustează conţinutul în funcţie de capacităţile reale ale elevilor.
Dacă ai aceste calităţi – şi, desigur, o bună stăpânire a conţinutului – atunci, de regulă, vei avea succes. Dar dacă eşti prea rigid – de exemplu, dacă foloseşti aceeaşi planificare de 10 ani şi nu o schimbi – atunci apar probleme. Dacă elevii nu pot ţine pasul, învăţarea suferă. Aşadar: fii atent, fii flexibil şi bucură-te de ceea ce faci”.
Cine este Mark Reckase
Prof. dr. Mark Reckase este o autoritate recunoscută la nivel mondial în domeniul psihometriei şi al testării educaţionale. Profesor emerit al Universităţii de Stat din Michigan şi fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Măsurare în Educaţie (NCME) – una dintre cele mai importante organizaţii din lume în domeniul evaluării standardizate, Reckase este considerat unul dintre fondatorii testării adaptive computerizate şi al teoriei răspunsului la itemi multidimensionali.
Prof. dr. Reckase a elaborat şi cadrul conceptual pentru teoria psihometrică a stabilirii standardelor, evidenţiind importanţa alinierii politicilor educaţionale cu scorurile testelor şi a contribuit timp de peste patru decenii la cercetarea şi practica testării educaţionale.
Acesta a participat la proiecte internaţionale ale OECD şi UNESCO privind măsurarea performanţei elevilor şi definirea unor cadre comune de evaluare şi a oferit expertiză în implementarea testărilor standardizate în ţări din Europa, America Latină şi Asia, susţinând construirea unor sisteme echitabile, valide şi comparabile internaţional.
