Mesajul ministrului Daniel David cu o zi înainte de începerea școlii: „Toți profesorii au datoria față de elevi și sunt convins că o vor onora”

Comentează

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, le-a transmis un mesaj părinților, elevilor și profesorilor, cu o zi înainte de prima zi de școală.

Întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale

Deschiderea cursurilor anului școlar 2025 – 2026 are loc pe fondul protestelor profesorilor, al amenințărilor cu boicotarea cursurilor și al tensiunilor crescânde dintre dascăli și Guvernul României.

Ministrul Educației a comunicat duminică, 7 septembrie, copiilor, profesorilor și părinților că înțelege „dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare”, dar și faptul că „dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor”.

Cu o zi înainte de revenirea elevilor la școală, Daniel David spune că „sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale”.

Anul școlar va începe cu un amplu protest al profesorilor susținuți de elevi și părinți, pe 8 septembrie, în fața Guvernului și apoi un marș spre Palatul Cotroceni.

„Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase”, afirmă ministrul Educației, într-un comunicat de presă.

El mai susține că dincolo de diversele nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, „toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”.

Ministrul Educației consideră că protestele nu trebuie folosite pentru a bloca sistemul de educație

Ministrul Educației spune că „știe, vede și înțelege” nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare, dar că protestele nu trebuie să blocheze sistemul de educație.

„Am respectat și protestele inițiate de sindicate, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare”, a mai adaugat el.

„Așadar, să ne revedem cu toții la școală”, a conchis ministrul Daniel David.

Doar 32% dintre elevi sunt entuziasmați să revină la cursuri

Începutul noului an școlar provoacă stres pentru 57% dintre părinți, în timp ce aproape jumătate dintre copii au o atitudine neutră față de școală, conform unui studiu. De asemenea, doar 32% dintre elevi sunt entuziasmați să revină la cursuri, iar 20% se confruntă cu anxietate, în timp ce familiile resimt și presiunea financiară a cheltuielilor,

Potrivit studiului realizat de Reveal Marketing Research, 57% dintre părinți declară că resimt stres odată cu apropierea noului an școlar, procent mai ridicat în rândul mamelor (63%), comparativ cu tații (50%). În schimb, 33% dintre părinți se declară relaxați, mai ales cei cu venituri de peste 7.000 de lei (44%).

În ceea ce privește copiii, aproape jumătate (48%) sunt descriși de părinți ca având o atitudine neutră față de începutul școlii, 32% manifestă entuziasm, iar 20% se confruntă cu anxietate și îngrijorare.

„Nivelul de încordare al părinților crește pe măsură ce veniturile scad. Potrivit rezultatelor studiului, anul acesta, bugetul alocat pregătirilor pentru școală este mai mare decât cel de anul trecut (37%)”, spune Marius Luican, directorul general al companiei de sondare.





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD și pe membrii delegației partidului în timpul declarațiilor de presă susținute în urma consultărilor politice cu prim-ministrul desemnat Luca Niculescu, 8 octombrie 2026
06:47
Conducerea PSD se reunește pentru a decide susținerea Guvernului Luca Niculescu. Condițiile puse de social-democrați
Luca Niculescu, îmbrăcat într-un sacou negru, o cămașă albă și o cravată neagră cu buline albe, ținând mâinile apropiate de corp și în fața trunchiului, cu o foaie de hârtie în mână
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
Ultimele știri
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
08:12
O plantă uriașă, cu frunze de 2 metri, vizibilă din spațiu, descoperită întâmplător cu Instagram. Ar exista doar 50 în lume
08:11
Donald Trump anunță un „armistițiu energetic” între Rusia și Ucraina, dar Moscova tace, iar Volodimir Zelenski se declară surprins
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?