Adda, jignită de colegii de școală ai băiatului ei. Ce s-a întâmplat: „Se supără, are o sensibilitate dacă-i zice cineva ceva de mine”

Comentează

Adda vorbește deschis despre faptul că fiul ei, Alex, în vârstă de 9 ani, trece uneori prin momente dificile la școală. Micuțul se confruntă câteodată cu răutăți și critici din partea colegilor, care îi pun sub semnul întrebării reușitele.

Artista a povestit că băiatul său a fost chiar jignit de unii dintre colegi, lucru care îl afectează emoțional. În loc să răspundă cu aceeași monedă, artista a ales să-l îndrume pe Alex să nu pună la suflet aceste situații. „La școală, dacă se ciondănește cu vreun copil, îl înjură de mine. Și se supără, are o sensibilitate, dacă-i zice cineva ceva de mine. Dar i-am explicat că fiecare spune ce aude pe acasă. Dar sunt copii”, a mărturisit aceasta pentru Cancan.

Fiul Addei merge la o școală de stat

Deși părinții ar fi avut posibilitatea să îl înscrie la o instituție privată, Alex urmează cursurile unei școli de stat. „Am vrut neapărat să-l dăm la stat. Am auzit însă multe povești de la școlile private și am fost șocată puțin. Uneori am regretat, dar vom vedea ce va fi. În primele zile la școală a fost îmbulzeală mare la intrare. E ceva de rău cu părinții”, a completat artista.

Recent, băiatul a reușit să fie admis la academia clubului Rapid, după ce a trecut cu succes mai multe probe de selecție. Cu această ocazie, Adda a subliniat că reușita îi aparține exclusiv fiului său și nu influenței părinților.

„Alex a intrat la Academie la Rapid. A dat vreo patru probe. A intrat printre primii, pe forțele lui. Nu are nicio legătură cu noi. Din păcate, e predispus la vorbe: că vai, părinții săi cine sunt. Chiar e un copil foarte bun”, a adăugat aceasta.

Adda, căsnicie de durată cu Cătălin Rizea

Adda și Cătălin Rizea sunt căsătoriți de nouă ani și formează unul dintre cele mai solide și amuzante cupluri. Atunci când vorbim de organizare, Adda este extrem de atentă, motiv pentru care își dorește ca și familia ei să fie la fel. Din păcate, Cătălin e total opusul, lucru care o deranjează pe vedetă. Interpreta a dat noi detalii din familia ei, în stilu-i caracteristic, recunoscând că soțul în cam dă „teroare”, atunci când vine vorba de organizarea hainelor.

„Eu nu îi cer părerea lui Cătălin, nu țin cont de părere lui atunci când vine vorba de ținute, de make-up. Niciodată nu îl întreb, mai degrabă îi cer părerea lui Alex. Copiii sunt foarte sinceri și am încredere că mi-ar spune dacă îmi stă bine cu ceva sau nu. În schimb, Cătă îmi dă teroare efectiv. Eu i-am pregătit lui absolut tot, frumos. Pentru că nu doar dulapul meu arată bine, ci și al lui și al lui Alex, fiul nostru. Eu i-am pus toate hainele pe nuanțe, pe degrade-uri.

Are separat hainele albe și cele negre. Sunt foarte bine organizate, ca să poată soțul meu să își facă ținutele. Dar cu toate acestea, el face haos, evident. Degeaba mă chinui eu și le așez mereu, pentru că oricum nu am ce face și e dezastru. În plus, mă mai și întreabă mereu cu ce să se îmbrace, dacă merge aia cu aia.

Tot timpul mă terorizează. Bine, deja lumea știe că eu am o problemă cu organizatul, cu curățenia. Vreau pe această cale să anunț că nu mai am doar 6 aspiratoare, ci acum am 7. Am mai achiziționat unul. Iar unuia i-am pus și nume, îl chemă Curățel. Acum aș mai vrea un robot din acela care fierbe tot, un steamer, ca să dezinfectăm totul”, a declarat Adda pentru Cancan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Adda
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză