Actrița Ana Ularu este mama unei fetițe de 4 ani, pe care o crește împreună cu soțul ei, actorul Marc Rissmann, fără niciun ajutor extern. Dat fiind faptul că Ezra trăiește într-o familie mixtă, în care se vorbesc mai multe limbi străine și se practică tot felul de tradiții, aceasta este extrem de evoluată pentru vârsta ei.
Chiar dacă fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui, fiica Anei Ularu are șansa de a crește într-o familie în care mama este româncă, iar tatăl - german. Mai mult decât atât, prin prisma meseriei părinților ei, Ezra călătorește mai mult decât o fac mulți copii de vârsta ei. „Fiica mea vorbește limba română perfect, vorbește germană perfect și acum vorbește engleză perfect. Engleza a învățat-o singură. Motiv pentru care acum toți vorbim engleză. Efectiv s-a învățat singură să vorbească engleză pentru că s-a prins că asta este limba în care se iau deciziile și e limba în care se spune că trebuie să meargă la nani, trebuie să meargă la doctor. La un moment dat ne-a surprins când am zis că trebuie să o ducem la doctor și ea a răspuns că nu vrea. Și am rămas șocați”, a povestit Ana Ularu pentru Libertatea.
Actrița și-a propus încă de când a aflat că va deveni mamă, că va prezentă în viața fiicei sale. De aceea, nu doar că nu a vrut să angajeze vreo bonă, dar a luat-o pe micuță mereu pe platourile de filmare. Astfel că, după ce au terminat de filmat show-ul „Trădătorii”, Ana Ularu și întreaga familie s-a mutat la Dublin, pentru un proiect de-al soțului ei. „Nu avem nicio bonă. Noi o creștem. A învățat engleza ascultându-ne pe noi. Pentru că este foarte deșteaptă și pentru că are ureche muzică. Dar nu are nicio bonă de nicio naționalitate. Eu și soțul meu o creștem. Avem, din când în când, o baby sitter minunată care vine câte o seară când avem noi eveniment. Dar noi o creștem. După filmările pentru „Trădătorii”, ne-am mutat cu toți la Dublin ca să fie papa viking. Și tot așa. Cam așa funcționează viața noastră”, ne-a mai povestit Ana Ularu.
Video: Robert Nițoi