Anca Serea este considerată o mamă eroină și este apreciată de multe femei pentru modul în care se descurcă să aibă grijă de cei șase copii. Ce spune soția lui Adrian Sînă despre cel de-al șaptea copil.
Anca Serea și Adrian Sînă își mai doresc o fetiță, însă prezentatoarea de la Prima TV nu mai poate rămâne însărcinată momentan, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. Anca Serea a fost diagnosticată de medici cu o anemie severă, iar în ultima perioadă a ajuns de mai multe ori la spital. Artistul își dorește încă un copil, însă soția sa a decis să se oprească la șase.
„Eu am fost diagnosticată cu o anemie severă. S-a pus problema unui episod de burn-out (epuizare), la un moment dat. Iau tratament, mă simt bine acum. Adi își mai dorește copii, dar eu am pus frână. Asta deocamdată, dar niciodată să nu spui niciodată! E și vârsta acum”, a declarat Anca Sînă Serea, în emisiunea lui Cristi Brancu, de la Prima TV, relatează click.ro.
Anca Serea și Adrian Sînă s-au căsătorit în anul 2015, iar împreună au patru copii. Din căsnicia anterioară, prezentatoarea de la Prima TV mai are doi copii.
Zilele trecute, Anca Serea i-a sărbătorit ziua de naștere a fiicei sale. Bunica fetiței de 8 ani a lipsit de la petrecere.
„Mama nu a venit la ziua Avei. Am ales s-o protejăm. Am avut grijă cu pandemia asta. Nu am mai mers nici în vacanțe, decât pe aici, prin România”, a adăugat Anca Serea.
Vedeta i-a făcut o mare bucurie fiicei sale și i-a organizat o petrecere așa cum și-a dorit. Ava a avut trei torturi, iar prietenii ei s-au bucurat de mâncarea lor preferată, pizza. Evenimentul a fost unul restrâns și a fost organizat la un loc de joacă pentru copii.
„Cu ocazia zilei de naștere a Avei, am organizat o mică petrecere într-un loc de joacă nou, preferat de copii unde au fost invitate colegele și prietenele Avei și, desigur, familia. Meniul a fost bazat pe un fel de mâncare preferat al copiilor, pizza, și ne-am bucurat de trei torturi deosebite, care au făcut deliciul celor mici și nu numai ?. Pentru că ne aflam în continuare în lupta cu un dușman invizibil, am decis ca petrecerea să aibă loc într-un cadru restrâns, cât mai aerisit, fără prea multe persoane. Cred că s-a simțit toată lumea bine și a fost o pauză de voie bună, joacă și povești în timpul săptămânii. Mulțumim invitaților pentru participare și tuturor celor care ne-au transmis gânduri bune! Vă îmbrățișăm ❤️! La mulți ani, Ava! #8yearsold”, a scris Anca Serea pe una dintre rețelele de socializare.