Întrebată când a plâns din dragoste ultima dată, vedeta a spus sec: „Săptămâna trecută”.
Prezentatoarea se simte norocoasă că a iubit, dar că nu face din căsătorie un scop în sine. „Mă simt extrem de norocoasă că am trăit alături de bărbaţi interesanţi, cu care am împărtăşit lucruri frumoase, care m-au făcut să mă simt minunat şi de la care am învăţat multe. În urmă cu câţiva ani, eram într-o relaţie care, la un moment dat, se plafonase. Un prieten bun mi-a zis atunci că, dacă ar fi în locul meu, ar vrea să aibă parte de relaţii intense, care să-l schimbe ca om. Asta am încercat să fac. În momentul în care am început să ies cu Horia, întrebarea pe care o auzeam zilnic era: „Când vă căsătoriţi?“. Pur şi simplu, m-am simţit agresată. Pentru cei mai mulţi oameni, validarea unei relaţii este căsătoria. Pentru mine, căsătoria este rezultatul unei relaţii fericite, nu e un scop”, a spus Andreea Raicu.
Vedeta a adăugat că nu îşi doreşte să fie mamă şi şi-a motivat răspunsul: „Într-un fel, mă bucur că nu am făcut un copil până acum, pentru că nu aş fi ştiut să-l cresc cum se cuvine. E foarte greu să creşti un copil, e o responsabilitate foarte mare din punct de vedere emoţional, pentru că noi venim cu un bagaj mare de probleme nerezolvate, la rândul nostru, care pot lăsa urme şi traume copilului, de-a lungul vieţii. În ultimii ani, m-a preocupat foarte mult acest subiect, am citit mult despre asta şi am vrut să-mi rezolv problemele mele mai întâi, astfel încât să fiu pregătită să cresc frumos un copil. Acum, sunt convinsă că aş ştii să-l cresc mai bine decât la 25 de ani. Cred că n-am primit acest dar încă pentru că nu am fost pregătită”.
Cine este Andreea Raicu?
Andreea Raicu s-a născut în 1977, în București, și este o vedetă de televiziune. A debutat ca manechin, câștigând câteva importante concursuri de modelling apoi a intrat în televiziune, ca prezentatoare a unei emisiuni de modă de la PRO TV. S-a consacrat însă prezentând emisiuni importante de divertisment ca Big Brother și Megastar. Este percepută ca un „fashion icon”, un promotor al stilulul și bunului gust în vestimentație. Implicarea ei în modă este extrem de variată. Andreea a fost stilist pentru diverse reviste de modă, a lansat colecții împreună cu importanți designeri români, a produs și a conceput proiecte media care să promoveze stilul și vestimentația ca mod de viață. De asemenea, Andreea a inițiat și susținut de-a lungul carierei numeroase proiecte caritabile, fiind membru în consilul director al Festivalului Brazilor de Crăciun susținut de Organizația Salvați Copiii.
Sursă: okmagazine.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1786d4e2c627cef3ce4cc2e7e292c88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6617af420717071414380f5a6b2d6de6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a024c2009dd3553ae37b89cd5177d18f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9ecf5da8460cb5afa42f79558fda93b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c3cf82df721882d13f617f6361613d50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8d0314d6a3f2becf4d2fc8ca44d5b95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d75bd7321808a6c110c9b90ba40e979a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a292fe448a3b9d04d996b414afa0d2e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/drona-ruseasca-detonata-controlat-galati-25-04-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/oana-toiu-conferinta-presa-2-martie-2026-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/danciu-unul-dintre-cei-mai-vizibili-concurenti-ai-sezonului-5--foto-kanal-d-1-e1777140856188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/joc-imunitate-25-04-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2ba9af11d6c293feccb469137e364f2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cd765a6b8ad0c0d5e1be1b26d440c607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-a-chemat-psd-pnl-udmr-si-usr-la-cotroceni-inainte-ca-partidul-lui-sorin-grindeanu-sa-isi-retraga-ministrii-din-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-26-aprilie-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/renica-diaconescu-medic-primar-neurolog-slatina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bilet-avion-pasaport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pisica-pe-nume-barsik-si-cainele-zaghibluk-salvate-cu-o-drona-de-pe-front.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-beat-si-deprimat-care-toarna-alcool-intr-un-pahar-pe-canapea-in-timp-ce-o-persoana-ii-tine-un-portofel-gol--foto-profimedia-e1777122250863.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oglinda-in-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curatarea-aerului-conditionat-de-ce-trebuie-sa-faci-igienizarea-inainte-de-canicula.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-dormim-mai-bine-cu-un-picior-scos-de-sub-patura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/68123157312652014757827911671487478404361587n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-roman-intors-acasa-din-franta-a-pierdut-toti-banii-la-pacanele-foto-hepta-scaled-e1777146004645.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/magazin-action.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta6165145-e1775193035710.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.