Libertatea: Din studioul de înregistrări direct pe platoul de filmare. Cum a fost pentru tine această trecere?

Andrei Bănuță: Trebuie să fiu sincer, e o trecere pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, undeva să știu doar eu. De la dorință până la materializare n-am văzut drumul, de asta nu am îndrăznit să spun mai nimănui. În ciuda faptului că nu am o pregătire de specialitate în acest sens, faptul că joc alături de actori consacrați și tineri talentați deopotrivă mă motivează și mă inspiră. Atunci când pot, urmăresc cu mare atenție scenele pe care le filmează colegii mei. De la toți am ceva de învățat, de aceea privesc cu mult entuziasm, dar și conștiincios fiecare zi de filmare.

Harry Styles, Elvis Presley, Will Smith – doar câteva exemple de cântăreți ce au jucat și în filme. Ai vreun cântăreț a cărui carieră te inspiră?

Toți artiștii menționați sunt recunoscuți la nivel mondial pentru carierele lor, atât în muzică, cât și în film, dar nu aș spune că mă identific cu cineva în mod special sau că mă inspiră într-atât încât să le urmez traiectoria. Mai degrabă, las arta lor să mă încânte și muncesc pentru visul meu, privind către cine vreau să fiu eu.

Ce dificultăți ai întâmpinat la începutul filmărilor? Cum te-au ajutat colegii tăi de distribuție să te adaptezi?

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Aș spune că, din fericire, nu am întâmpinat dificultăți la începutul filmărilor, poate doar o mică reținere firească până în momentul în care am început să interacționăm. Sunt însă înconjurat de profesioniști, fiecare știe exact ce și cum să spună și să facă, astfel încât produsul final să fie unul de cea mai înaltă calitate.

Andrei Bănuță (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Consideri că personajul tău, Denis, se încadrează în tipologia de bad boy? Cum l-ai descrie în câteva cuvinte?

Privit din exterior, prin prisma acțiunilor sale, am putea cu ușurință să îl considerăm un bad boy. Totuși, el este, în fond, un om bun, simplu, chinuit cumva de neajunsuri și de faptul că a fost nevoit să preia responsabilitățile tatălui său mult prea devreme. E un băiat impulsiv și curajos, iar aceste caracteristici îl împing să ia decizii pripite. Denis e deștept, dar n-are curaj să acceseze latura asta a lui pentru că nu-l ajută poziția socială. Azi ești cineva și mâine poți fi altcineva, și dintr-odată, „în gura ta” să se uite mai multă lume decât ai crede, așa că responsabilitatea devine mare, se ocupă Bănuță de instructaj. :))

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Ce fel de muzică ar asculta Denis?

Cred că gusturile lui muzicale ar fi destul de diverse, influențate într-o oarecare măsură de mediul în care a crescut și în care încă trăiește.

Cred eu că Denis ascultă Adrian Minune când e trist, iar când e afară cu tovarășii, Vali Vijelie – „Să iubești două femei” când e cu Iolanda și când e cu Aura, îl ascultă pe Andrei Bănuță. 😂❤️‍🔥

Ce te-a atras la acest personaj? Cum ți s-a părut scenariul prima oară când l-ai citit?

Mi-a plăcut, în primul rând, faptul că Denis nu poate fi încadrat ca fiind doar bun sau doar rău, iar portretizarea unui astfel de personaj poate reprezenta o provocare cât se poate de atrăgătoare. În ciuda faptului că facem parte din lumi complet diferite, am putut să mă identific cu anumite lucruri, am reușit să îl înțeleg și să îi dau ce are nevoie. Mai mult, scenariul m-a captivat încă de la primele rânduri, abia așteptam să descopăr evoluția poveștii.

Serialul a putut fi urmărit pe VOYO, încă din septembrie anul trecut. Ce reacții ai primit din partea fanilor până acum?

Au fost extrem de multe reacții care mai de care mai neașteptate, am fost oprit pe stradă de multe ori de oameni care doreau să mă felicite și să își împărtășească gândurile despre serial. Amuzant a fost că mi s-a întâmplat să fiu strigat Denis la concerte, lucru care m-a surprins în aceeași măsură în care m-a bucurat. E clar că oamenii ne-au fost alături într-un număr covârșitor pe VOYO și abia așteptăm reacțiile tuturor acum că serialul este și la PRO TV.

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani
Recomandări
Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

De ce ar trebui oamenii să urmărească „Înapoi în GROAPA” pe PRO TV?

Publicul ar trebui să urmărească „Înapoi în GROAPA” pentru că este un serial excepțional și nu spun asta doar pentru că fac parte din distribuția serialului. Am urmărit, de-a lungul timpului, toate producțiile românești, iar aceasta este una extraordinară, cum nu am mai văzut la noi. De aceea, îi invit cu mare drag pe telespectatori să ne fie alături la difuzarea fiecărui episod, doar la PRO TV.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Irinel   •   20.07.2024, 16:16

Felicitari !Mult succes !!!!!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI