“Petrecerea” publică a Corinei Chiriac va avea loc la Magazinul Muzica și va fi, de fapt, lansarea unui dublu album intitulat “Strada Speranței”. Este un album aniversar, căci în 2019 se împlinesc 50 de ani de la debutul artistei!

În cadrul aceluiași eveniment, marea artistă și prezentatoare de televiziune (este gazdă la Național TV de ani buni) își va face publice amintirile sale fotografice, lansând o amplă bibliotecă virtuală a carierei sale și a tatălui său (www.corinachiriac.com), de la nașterea căruia s-a împlinit anul acesta un veac.

Aniversare publică, pe Calea Victoriei! Corina Chiriac împlinește 70 de ani și își lansează două albume de ziua ei
”Eu sunt Corina”, difuzat pentru prima oară în urmă cu 40 de ani a fost primul show color al Televiziunii Române

Puțină lume știe că e… absolventă de Actorie!

Născută într-o familie de muzicieni – tată i-a fost marele compozitor și profesor Mircea Chiriac, iar mama ei, Elisabeta Chiriac, era profesoară de pian la Conservator -, artista a studiat de fapt Actoria, fiind absolventă de IATC (actuala Academie de Teatru și Film I.L. Caragiale), colegă de generație cu George Mihăiță, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu și Gelu Colceag.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Rămâne în istoria Televiziunii Române pentru că, fix în urmă cu 40 de ani, a debutat cu propriul show, “Eu sunt Corina” (în regia lui Tudor Vornicu), devenită prima producție color realizată în România.

În anii 70-80 a reprezentat România la multe show-uri de televiziune vest-europene și a susținut spectacole alături de marile vedete ale lumii artistice, precum Alla Pugaciova, Sacha Distel ori geniala actriță Gina Lolobrigida.

“Ce dor mi-a fost”, “Ce mică-i vacanța mare”, “Ne cunoaștem din vedere”, “Inimă nu fi de piatră”, “Vino iubire înapoi” ori “Strada Speranței” sunt doar câteva dintre melodiile sale devenite șlagăre și îndrăgite și azi – dovadă, participările artistei la mari evenimente muzicale precum Electric Castle, The Carnival, El Carrusel ori Retro Music Festival.

10403401_749821185085968_1916970462306514150_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Google News Urmărește-ne pe Google News

Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
FANATIK.RO
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
FANATIK.RO
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2024. Berbecii suferă astăzi de o lentoare neobișnuită, care îi poate scoate din sărite, la un moment dat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI