Viorel Sipoş, fostul component al trupei 3rei Sud Est a declarat că o revenire a trupei 3rei Sud Est nu este imposibilă, însă totul depinde de Laurenţiu Duţă.
"Perioada în care am cântat în trupa 3rei Sud Est a fost una foarte frumoasă, de glorie aş putea spune. Noi mai cântăm împreună ocazional. Anul trecut am avut două evenimente unde am reunit trupa. Nu pot să-mi dau seama dacă e o revenire sau nu, însă noi dacă suntem solicitaţi cântăm. E mai complicată partea cu revenirea trupei. Ţine într-o mare măsura şi de Laurenţiu Duţă. El are acum proiectele lui şi e mai complicat pentru el să se împartă. Revenirea ţine de el, deoarece Laurenţiu este în masură să spună dacă vom face o piesă sau nu. Ideea e că suntem trei în trupă şi nu ţine doar de mine sau de Mihai. Eu îmi doresc să revenim. Toţi trei ne gândim să facem lucrul ăsta şi căutăm o portiţă", a afirmat Viorel pentru Ring.