Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Puțini zei ai Antichității au trecut prin milenii cu aceeași forță de atracție ca Apollo. Tânăr, luminos, stăpân al lirei și al arcului, protector al poeților și al medicilor, el poate trimite totuși ciuma asupra unei armate întregi. În figura lui se întâlnesc armonia și pedeapsa, vindecarea și boala. Grecii l-au văzut drept garantul ordinii lumii, iar romanii, care își rebotezau de obicei zeii, l-au preluat fără să-i schimbe numele.
Cine a fost Apollo
În mitologia greacă antică, Apollo era venerat ca zeu al muzicii, vindecării, luminii, profeției, poeziei, cunoașterii, ordinii și al frumuseții, iar mai târziu a ajuns să fie asociat și cu soarele. Fiu al zeului suprem Zeus și al titanidei Leto, Apollo era fratele geamăn al Artemisei, zeița vânătorii, și era unul dintre cei doisprezece zei principali despre care se credea că sălășluiesc pe Muntele Olimp, potrivit greekmythology.com.
Considerat cel mai frumos dintre zei și întruchiparea idealului „kouros” (efeb, adică un tânăr atletic și fără barbă), Apollo este socotit cel mai grec dintre toți zeii, iar laurul, delfinul și corbul erau sacre pentru el. De asemenea, este singurul zeu important care apare sub același nume atât în mitologia greacă, cât și în cea romană. În mitologia etruscă, influențată de cea greacă, Apollo este cunoscut sub numele de Apulu. Grecii îl îndrăgeau profund pentru multitudinea și importanța atribuțiilor sale, iar ulterior i s-au închinat și romanii.
Datorită numeroaselor sale atribuții era numit Phoebus („Strălucitorul”), Musagetes („Conducătorul Muzelor”), Pythios („Cel de la Delphi”), Lykeios (epitet legat de lup) și Paian sau Akesios („Vindecătorul”). Etimologia numelui rămâne incertă. Unii istorici îi caută originea în Asia Mică, ceea ce ar explica de ce Homer îl înfățișează în Iliada ca apărător al troienilor.
10 mituri despre Apollo
Nașterea lui Apollo
În Teogonia lui Hesiod, Leto a fost a șasea soție a lui Zeus și i-a născut pe gemenii Apollo și Artemis înainte ca acesta să o ia de soție pe Hera, a șaptea și ultima. O veche legendă spune, însă, că Zeus era deja căsătorit cu Hera atunci când a avut o aventură cu Leto. Hera era renumită pentru firea ei geloasă și răzbunătoare. În opera „Imnul IV” al lui Callimach, poetul scria că Hera era furioasă pe Leto pentru că aceasta urma să nască un fiu mai drag lui Zeus decât propriului ei fiu, Ares. Hera a supravegheat sarcina Letei, iar când zeița era în durerile nașterii, ea a împiedicat-o să nască și l-a trimis pe Ares să amenințe orice oraș care ar fi îndrăznit să ofere adăpost zeiței însărcinate.
Toate orașele de pe continent și toate insulele din Marea Egee au refuzat-o, cu excepția unei insule plutitoare și sterpe, numită Asteria. Când s-a născut Apollo, insula s-a fixat pe loc și a fost rebotezată Delos. Potrivit poemului „Imnul homeric 3 către Apollo Delianul”, când Leto a pășit pe Delos, a cerut adăpost și a promis că, dacă locuitorii vor construi un templu pentru fiul ei, nu vor duce niciodată lipsă de nimic. Ea a spus că vizitatori din depărtări vor veni să aducă jertfe și daruri la templu și că locuitorii din Delos vor prospera „din mâna străinilor”. Delos nu era bogată în vite și nici nu avea pământ fertil pentru agricultură, așa că insula a acceptat propunerea Letei.
Uciderea lui Python
Python era fiul zeiței primordiale a pământului, Gaia, și avea înfățișarea unui șarpe sau a unui dragon uriaș. Autorul Apollodor din secolul al II-lea d.Hr. povestea că dragonul era păzitorul oracolului de la Delphi, aflat pe atunci sub oblăduirea zeiței Themis. Dragonul l-a împiedicat pe Apollo să intre într-o prăpastie despre care se spunea că era sursa gazelor pe care preotesele le inhalau pentru a-și rosti profețiile, așa că Apollo a ucis fiara și a preluat oracolul.
O altă relatare, din „Fabulae 140” de Hyginus, oferă un motiv diferit pentru uciderea dragonului de către Apollo. Python știa că era sortit să moară de mâna unuia dintre copiii Letei, așa că a încercat să o ucidă pe când era însărcinată. Zeus a protejat-o pe Leto și a dus-o la Delos, iar la patru zile după ce ea a născut, Apollo a mers la Delphi și l-a ucis pe Python. Această victorie i-a adus epitetul de Pythios, iar Apollo a înființat în cinstea sa Jocurile Pitice/Pythice.
Urmărirea Dafnei
Dafne, fiica lui Amyclas (sau a zeului-râu Peneu), evita societatea și prefera vânătoarea, motiv pentru care a intrat în grațiile Artemidei, una dintre cele trei zeițe fecioare. În Elida, Leucip s-a îndrăgostit de ea, deghizat în femeie și i s-a alăturat la vânătoare. Apollo, care o iubea și el pe Dafne, a devenit gelos și le-a insuflat celorlalte fete ideea de a se scalda într-un pârâu. Când fecioarele au văzut că Leucip nu se dezbracă, i-au smuls hainele și, descoperind înșelătoria, l-au străpuns cu sulițele. Apollo a încercat apoi să o prindă pe Dafne, dar ea a fugit și l-a implorat pe Zeus să o protejeze, iar acesta a transformat-o într-un arbore de laur. Într-o altă versiune, popularizată de Ovidiu în „Metamorfoze”, după ce l-a ucis pe Python, Apollo l-a luat în derâdere pe Cupidon, sfătuindu-l să se mulțumească cu torța și cu aventurile amoroase, în loc de arc. Drept răzbunare, Cupidon l-a lovit pe Apollo cu o săgeată de aur (care stârnea dragostea), iar pe Dafne, fiica zeului-râu Peneu, cu una de plumb (care respingea dragostea). Apollo s-a îndrăgostit nebunește de fecioară, în timp ce Dafne îl respingea și fugea de el. Neavând altă scăpare din calea zeului, Dafne și-a rugat tatăl să-i distrugă frumusețea, fiind transformată în dafin.
Uciderea copiilor Niobei
Niobe era fiica lui Tantal și soția lui Amfion. Împreună cu soțul ei au avut doisprezece copii, șase băieți și șase fete. Există, însă, povești conform cărora au fost mai mulți sau chiar mai puțini copii, dar toate sunt de acord că Niobe se lăuda că este mai binecuvântată cu copii decât Leto, care născuse doar doi copii. Zeița a fost atât de jignită de acest lucru, încât i-a îndemnat pe Apollo și pe Artemis să se răzbune în locul ei. Artemis le-a ucis pe toate fiicele Niobei, în timp ce Apollo i-a ucis toți fiii. Încremenită de durere, Niobe s-a întors în țara ei natală, Frigia, unde a fost transformată în stană de piatră din care izvorau lacrimi. Potrivit lui Pausanias, pe Muntele Sipylos exista o stâncă care, privită de la distanța potrivită, semăna cu o femeie plângând.
Concurs muzical cu Marsyas
Marsyas era fiul zeului frigian al muntelui, Olimp (n.n. – a nu se confunda cu Muntele Olimp, unde trăiau zeii olimpieni). Unele relatări spun că acesta era țăran sau satir, dar toate îl plasează în Frigia. Într-o bună zi, el a dat peste un flaut pe care Atena îl aruncase, l-a luat și a început să cânte. A exersat și a devenit atât de încrezător în talentul său, încât l-a provocat pe Apollo la un concurs muzical: el cu flautul, iar Apollo cu lira. Pentru o clipă, părea că Marsyas avea să câștige, dar Apollo a întors lira cu susul în jos și a continuat să cânte. Marsyas nu a putut face același lucru cu flautul său, așa că victoria i-a fost acordată lui Apollo. Ca pedeapsă pentru trufia lui Marsyas, Apollo l-a legat de un pin și l-a jupuit de viu. Potrivit „Fabulae 191” de Hyginus, regele Midas, unul dintre judecătorii acestui concurs, a spus că el credea că Marsyas ar fi trebuit să câștige, așa că Apollo a spus: „Cum ți-a fost inima la judecată, așa să-ți fie și urechile”. Pe loc, urechile lui s-au transformat în urechi de măgar.
Slujba la Troia
Pasaje din Iliada lui Homer descriu cum Apollo, împreună cu Hera, Poseidon și Atena, au complotat cândva să-l înlăture pe Zeus, pe care l-au legat în lanțuri de tronul său, însă lovitura lor a eșuat doar datorită intervenției Thetidei. Drept pedeapsă, Apollo și Poseidon au fost condamnați să-l slujească timp de un an pe regele Troiei, Laomedon. Acesta l-a pus pe Apollo să păstorească caprele, iar pe Poseidon să construiască ziduri în jurul orașului. Dar, după încheierea slujbei, Laomedon a refuzat să-i plătească pentru munca lor, ba chiar i-a amenințat pe cei doi zei, spunând că ar trebui să-i lege, să le taie urechile și să-i vândă ca sclavi. Ca răzbunare, Apollo a trimis asupra orașului o ciumă mortală, iar Poseidon a inundat câmpiile. În Biblioteca de mitologie greacă a lui Apollodor, mitograful afirmă că Apollo și Poseidon voiau să pună la încercare aroganța lui Laomedon, așa că au luat chip omenesc și s-au oferit să fortifice orașul în schimbul unei plăți.
Nașterea și moartea lui Asclepios
Apollo se îndrăgostise cândva de o muritoare, pe nume Coronis. El a lăsat-o însărcinată și a pus un corb să o vegheze și să împiedice pe oricine va îndrăzni să o necinstească. Însă, Coronis iubea un alt bărbat. În timpul sarcinii, ea a avut o aventură. Aflând vestea de la un corb, pe care zeul l-a pedepsit schimbându-i penajul din alb în negru, Zeus l-a ucis pe amant, iar Apollo însuși a ucis-o pe Coronis. În timp ce trupul ei se afla pe rugul funerar, Apollo și-a amintit că era însărcinată, așa că a salvat pruncul din pântecele mamei și i l-a încredințat centaurului Chiron. Copilul, pe nume Asclepios, a învățat arta medicinei de la Chiron, devenind foarte priceput. Era atât de abil, încât se spunea că putea salva pe cei aflați pe moarte și chiar învia morții. Zeus s-a temut că va transmite această artă muritorilor, așa că l-a omorât pe Asclepios cu un fulger. Devastat de moartea fiului său, Apollo i-a ucis pe Ciclopii care făuriseră fulgerul lui Zeus.
Slujba la Admetos
Pentru că a ucis Ciclopii, Apollo a fost condamnat de Zeus să slujească un an ca sclav la Admetos, regele din Feres, și să-i păzească turmele. Tratat cu blândețe de rege, Apollo l-a ajutat să obțină mâna prințesei Alcesta, prințesa din Iolcos. Tatăl ei le-a lansat tuturor pețitorilor o provocare prin care aceștia trebuiau să înjuge un leu și un mistreț la un car. Admetos i-a cerut ajutorul lui Apollo, iar zeul i-a adus animalele deja înjugate, permițându-i lui Admetos să câștige mâna Alcestei. La nuntă, Admetos a uitat să aducă jertfă Artemisei, iar dormitorul i s-a umplut de șerpi, semn care prevestea moartea. Mai mult, Apollo a obținut de la Ursitoare (Moirele) grațierea lui Admetos de la moarte, cu condiția ca altcineva să se sacrifice în locul lui. Când a venit vremea ca regele să moară, acesta a presupus că unul dintre părinții lui îi va lua locul, dar când părinții lui au refuzat, Alcesta s-a oferit, iar sacrificiul ei i-a frânt spiritul lui Admetos, după cum scrie Euripide în „Alcestis”. Aceasta a fost salvată ulterior din Lumea Umbrelor de către Heracle.
Blestemarea Casandrei
O altă iubire a lui Apollo a fost prințesa troiană Cassandra și i-a oferit darul profeției (divinației) în schimbul iubirii ei. Casandra a acceptat instruirea, dar, odată ce a primit darul, l-a refuzat pe zeu. Furios, Apollo nu i-a putut retrage darul, dar a blestemat-o ca nimeni să nu creadă vreodată profețiile ei. Din această cauză, avertismentele ei despre distrugerea Troiei au fost ignorate de toți.
Iliada și moartea lui Ahile
Înainte de începutul Iliadei, grecii asediau Troia de nouă ani și strânseseră numeroase prăzi de război, printre care se afla și Criseida, fiica unui preot al lui Apollo. Preotul se dusese la Agamemnon să-l roage să-i elibereze fiica, oferind o răscumpărare mare în schimb, dar acesta a refuzat să o elibereze și l-a alungat. Preotul s-a rugat ca Apollo să pedepsească oastea greacă, iar zeul a trimis o ciumă care a bântuit nouă zile peste tabăra grecilor, până când ghicitorul Calhas a explicat că mânia lui se potolește doar dacă Criseida este înapoiată tatălui ei. Agamemnon a acceptat, dar a cerut o altă pradă și a luat-o pe Briseida, care îi aparținea lui Ahile, ceea ce a declanșat ruptura dintre cei doi, potrivit thecollector.com. În „Iliada”, Apollo îi sprijină adesea pe troieni. L-a salvat pe Enea de Diomede, ascunzându-l în nori cenușii, a jucat un rol și în moartea lui Patrocle, prieten apropiat sau iubit al lui Ahile, apoi, învăluit în ceață, s-a apropiat pe furiș și l-a lovit pe la spate, smulgându-i coiful și platoșa, ceea ce i-a permis unui războinic troian să-l străpungă cu sulița în spate. În timp ce Patrocle se retrăgea, Hector i-a aplicat lovitura fatală. De asemenea, Apollo a avut o contribuție și la moartea lui Ahile. Apollodor a scris că Ahile a murit de mâna lui Paris și a lui Apollo, în timp ce o altă versiune, scrisă de Hyginus în „Fabulae 107”, afirmă că Apollo a luat chipul lui Paris și l-a lovit pe Ahile în călcâi, singurul loc în care era vulnerabil.
