Arheologii au descoperit în Dunăre cel mai mare depozit de fier antic din Europa. Peste 500 de bare de metal, vechi de 2.000 de ani, au fost găsite pe o epavă scufundată.
Cuprins:
Este cel mai mare depozit de fier antic descoperit vreodată pe teritoriul Europei: peste 500 de bare de fier, vechi de mai bine de două milenii, păstrate pe epava unui vas de transport scufundat în apele fluviului.
Studiul privind această descoperire fascinantă a fost publicat în prestigioasa revistă de specialitate Antiquity și preluat de publicația Live Science, stârnind un interes uriaș în comunitatea științifică internațională.
Masa impresionantă de metal oxidat, descrisă de cercetători drept un veritabil „tezaur ruginit”, însumează o cantitate uriașă de materie primă de o calitate excepțională pentru perioada respectivă.
Analizele realizate de istorici arată că fierul recuperat ar fi fost suficient, în epoca sa de glorie, pentru a furniza arme pentru o întreagă armată.
Acest „tezaur” a fost descoperit în 2019 de muncitorii unei balastiere de pe Dunăre aflată în apropierea localităţii Deinham. Aceștia au observat câteva obiecte neobişnuite din fier, cu două capete ascuţite, şi au raportat descoperirea autorităţii austriece responsabile cu protejarea monumentelor.
„Este un adevărat miracol faptul că cea mai mare descoperire colectivă de bare de fier preistorice din Europa nu a ajuns la centrele de colectare a fierului vechi”, a declarat într-un comunicat Peter Trebsche, arheolog la Universitatea din Innsbruck, Austria.
Într-un nou studiu, Trebsche şi coautoarea Marion Berranger, arheolog la Universitatea de Tehnologie din Belfort-Montbeliard, din Franţa, au prezentat detaliile analizei lor asupra acestei colecţii extraordinare de fier antic, datând din perioada cuprinsă între secolele al III-lea şi al II-lea î.Hr.
Astfel, specialiștii au anunțat că au identificat 193 de bare de fier întregi şi 307 bare parţiale, însumând cel puţin 500 de bare pierdute în urmă cu secole în apele Dunării. În medie, barele întregi aveau o lungime de 28,5 centimetri şi o greutate de aproximativ 2 kilograme. În total, vasul transporta aproximativ o tonă de fier.
Barele de fier de la Deinham nu reprezentau produse finite, ci produse intermediare, modelate brut, pe care un fierar le-ar fi prelucrat ulterior pentru a crea diverse obiecte.
Cantitatea de fier din aceste bare ar fi fost suficientă pentru a crea aproximativ 500 de săbii, a precizat Trebsche în comunicat.
„Fierul de la Deinham ar fi fost suficient pentru a înarma un grup mare de războinici", a spus el, sau pentru a produce până la 8.000 de cuie din fier. Deoarece fierul a fost descoperit în timpul extracţiei de pietriş cu un excavator cu cupă mare, contextul iniţial al descoperirii arheologice a fost distrus. Acest lucru a anulat posibilitatea ca arheologii să determine modul în care metalul a ajuns în Dunăre.
„Nu poate fi exclusă posibilitatea unei depuneri ritualice”, arată cercetătorii, însă „majoritatea studiilor privind descoperirile din râuri au concluzionat că barele de fier reprezintă pierderi survenite în timpul transportului". Majoritatea civilizaţiilor antice transportau mărfurile grele pe căi navigabile, Dunărea funcționând timp de secole ca o arteră vitală de legătură între lumile mediteraneană, barbară și spațiul central-european.