Cine sunt cei trei oameni de afaceri care l-au reclamat pentru înșelăciune la DIICOT pe Călin Georgescu. Peste 1,5 milioane de euro, suma pentru care au făcut plângere

 1 comentariu
Călin Georgescu și-au făcut apariția la Înalta Curte de Justiție, 14 aprilie 2026. Sursa foto: Libertatea / Dumitru Angelescu

Călin Georgescu a fost ridicat din trafic, luni dimineața, de procurorii DIICOT, iar la locuința sa și în alte imobile din București au fost efectuate percheziții într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit surselor judiciare pentru Libertatea.ro, și omul de afaceri Ionel Rusen ar fi fost săltat în cadrul aceleiași operațiuni. Trei oameni de afaceri l-ar fi reclamat pe Călin Georgescu pentru înșelăciune la DIICOT. Suma pentru care aceștia ar fi făcut plângere se ridică, cumulat, la 1,5 milioane de euro.

Călin Georgescu, ridicat de DIICOT într-un dosar ce vizează acuzații de înșelăciune

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost ridicat luni dimineață, 21 septembrie 2026, de procurorii DIICOT în cadrul unei anchete care vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro și constituirea unui grup infracțional organizat. Potrivit surselor judiciare consultate de Libertatea, și omul de afaceri Ionel Rusen se află printre cei vizați în această amplă operațiune.

„Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară... într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Cum ar fi funcționat rețeaua și schema de înșelăciune

Conform DIICOT, ancheta se concentrează pe activitatea unui grup organizat format, în septembrie 2021, din trei persoane: doi cetățeni români și un cetățean italian. Grupul ar fi promis acordarea de împrumuturi și linii de credit oamenilor de afaceri pentru a-i convinge să plătească garanții financiare substanțiale, fără a onora însă ulterior aceste promisiuni.

Procurorii susțin că, sub pretextul acordării unui credit de 6 milioane de euro, membrii grupului ar fi solicitat unei persoane din Buzău plata unei garanții de 1,1 milioane de euro. În loc să primească finanțarea promisă, persoana vătămată a constatat că banii săi nu i-au fost returnați. Prejudiciul total în acest caz se ridică la peste 1,1 milioane de euro.

„Din actele de urmărire penală a reieșit că, în cursul lunii septembrie 2021, 3 făptuitori, doi cetățeni români (cu vârstele de 64 și 47 de ani) și un cetățean italian (în vârstă de 56 de ani), au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului (cetățean român, în vârstă de 64 de ani), în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste”, se arată în comunicatul emis de DIICOT luni dimineața.

Cine sunt oamenii de afaceri care l-au reclamat pentru înșelătorie pe Călin Georgescu la DIICOT

Trei oameni de afaceri ar fi depus plângeri la DIICOT în dosarul de înșelătorie în care sunt vizați Călin Georgescu și Ionel Rusen. Cel din urmă ar fi vizat de multiple plângeri penale, inclusiv cea depusă de Răzvan Leu. La rândul său, consultantul Francisc Dokonal l-a acuzat pe Rusen de înșelăciune, evaziune fiscală și mărturie mincinoasă. O altă acuzație ar fi fost legată de milionarul Ioan Niculae, care ar fi pierdut 450.000 de euro într-o tentativă de a obține un megacredit de 300 de milioane de euro printr-o rețea similară.

Omul de afaceri Răzvan Leu ar fi depus o plângere la DIICOT în 2024

Omul de afaceri Răzvan Leu ar fi depus plângerea la DIICOT în 2024, iar declarațiile sale ar constitui un punct-cheie al investigației.

Acesta susținea că l-a cunoscut pe Călin Georgescu prin intermediul fostului ofițer MAI, Ion Negoescu, care i-ar fi propus o afacere cu tranzacții de aur. În acest context, Leu l-ar fi cunoscut și pe Ionel Rusen, despre care Georgescu i-ar fi spus că poate facilita accesarea unei linii de credit de 6 milioane de euro prin intermediul unui cetățean italian, Massimiliano Arena.

Potrivit declarațiilor lui Leu, acesta ar fi plătit o garanție de 1,1 milioane de euro între sfârșitul anului 2021 și începutul lui 2022, însă creditul promis nu ar fi fost niciodată acordat. Mai mult, când ar fi cerut restituirea banilor, Georgescu ar fi promis returnarea sumei doar după încasarea fondurilor de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru campania sa prezidențială din 2024.

Ce spune Răzvan Leu după ce Călin Georgescu ar fi fost ridicat de DIICOT

Luni, 21 septembrie 2026, omul de afaceri din Buzău a transmis un mesaj în care anunța că este persoana care a formulat o plângere la DIICOT în urmă cu doi ani și susține că a pierdut peste un milion de euro.

„Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt Răzvan Leu, om de afaceri din Buzău, asociat la unul dintre cele mai bune restaurante din Buzău, Dacia Romanian Dining, restaurant de tip fine dining. Confirm că sunt persoana care a formulat, în ianuarie 2024, plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de DIICOT.

Am făcut acest demers dintr-un singur motiv: am pierdut peste un milion de euro, bani câștigați prin muncă, în urma promisiunii unei finanțări care nu s-a concretizat niciodată. Am încercat ani de zile să recuperez suma pe cale amiabilă, fără niciun rezultat”, a transmis omul de afaceri într-o declarație publică luni, 21 septembrie, potrivit Adevărul.

Legătura dintre omul de afaceri Ioan Niculae, consultantul Francisc Dokonal și Ionel Rusen și cum ar fi ajuns o parte din bani în campania lui Georgescu

În ianuarie 2025, G4media publica o anchetă în care arăta legătura dintre omul de afaceri Ioan Niculae, consultatul financiar Francisc Dokonal și afaceristul Ionel Rusen. Toți cei trei erau implicați, la acel moment, într-un scandal privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu.

Ioan Niculae ar fi transferat 2,2 milioane de lei (aproximativ 450.000 de euro) către o companie controlată de Francisc Dokonal. Acești bani ar fi fost utilizați pentru a obține o linie de creditare, însă o parte din sumă ar fi ajuns ulterior la Ionel Rusen, un apropiat al lui Călin Georgescu.

„L-am cunoscut pe Ionel Rusen în luna mai 2020. Acesta mi-ar fi solicitat să îl ajut să obțină o linie de creditare de 300 de milioane de euro, prin emiterea de eurobonduri”, spune Dokontal la acel moment, potrivit sursei citate anterior. Dokonal a afirmat, de asemenea, că s-ar fi întâlnit cu Călin Georgescu în 2022, la inițiativa lui Rusen, iar ulterior, Georgescu i-ar fi cerut sprijin financiar pentru campania sa prezidențială, în valoare de 50 de milioane de euro.

Francisc Dokonal, care s-ar fi prezentat la acel moment ca descendent al unui nobil austriac, conducea FVD Global House SA, o companie cu sedii declarate în mai multe țări, inclusiv România, Marea Britanie și Seychelles. În noiembrie 2020, FVD Global House ar fi semnat un contract cu North Chemical Complex (NCC) SRL, o companie deținută indirect de Ioan Niculae. Conform contractului, firma lui Dokonal ar fi trebuit să obțină o finanțare de 200 de milioane de euro pentru NCC, în schimbul unui comision de 1,5 milioane de euro.

Dokonal ar fi prezentat un bilet la ordin de 450.000 de euro semnat de Niculae, însă contractul a fost ulterior reziliat. NCC a încercat să recupereze banii prin instanță, însă cererea de insolvență împotriva firmei lui Dokonal a fost respinsă de Tribunalul București în mai 2023.

La acel moment, omul de afaceri Ioan Niculae a transmis că nu a finanțat direct și deliberat campania lui Călin Georgescu și a susținut că a fost victima unei înșelăciuni, dar nu excludea ca banii cu care ar fi fost înșelat să fi ajuns în campania fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Ioan Niculae a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Rusen la începutul anului 2025

În februarie 2025, omul de afaceri Ioan Niculae declara că a depus la DIICOT documente care susțin acuzațiile sale împotriva lui Ionel Rusen, apropiat al lui Călin Georgescu. Afaceristul îl acuza că l-ar fi înșelat cu 450 000 de euro, relata Digi24.

„Este vorba de anul 2019-2020, când acești doi escroci, Rusen și Dokonal, m-au înșelat cu o sumă de 450.000 de euro cu documente beton, falsificate de așa natură încât cei mai buni specialiști ai mei nu au putut să distingă falsul”, a declarat Niculae la Antena 3 CNN, potrivit sursei citate anterior. Afaceristul susținea că dosarul se afla pe rol la DIICOT.

La acel moment, Ioan Niculae mai afirma că ar fi existat 20 de persoane care ar fi intenționat să depună plângeri împotriva lui Ionel Rusen.

Ionel Rusen ar fi fost cunoscut pentru legăturile sale cu Călin Georgescu

Ionel Rusen, om de afaceri din Constanța, ar fi fost cunoscut pentru implicarea sa în diverse proiecte de afaceri și conexiunile cu Călin Georgescu. Potrivit unui articol publicat de Jurnalul, Rusen ar fi fost vizat în mai multe plângeri penale înregistrate la DIICOT de-a lungul anilor. Printre cele mai notabile s-ar număra acuzațiile aduse de Răzvan Leu, dar și cele formulate de alte persoane, printre care consultantul Francisc Dokonal și omul de afaceri Ioan Niculae. Acuzațiile variază de la înșelăciune și evaziune fiscală până la mărturie mincinoasă.

În trecut, numele lui Rusen ar fi fost asociat cu mai multe firme, printre care DAR Development Group SRL, înființată în 2024 și ulterior dizolvată, și Wall Street Consulting SRL, care ar fi fost activă între 2016 și 2023. Unele dintre aceste firme ar fi avut legături și cu cetățeni străini, inclusiv cu Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite în România.

Anul trecut, TVR Info a făcut publice imagini în care Călin Georgescu și Ionel Rusen pot fi observați discutând într-un autoturism parcat în zona Herăstrău din București. Înregistrarea, care surprinde o conversație de aproximativ 20 de minute, a fost prezentată în contextul unui alt dosar DIICOT care îl viza deja pe Rusen pentru acuzații de înșelăciune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    yo001 21.09.2026, 16:53

    Minciuni ! nici nu se cunosc ! Cum nu se cunostea dl Georgescu nici cu Potra. Asa obisnuieste el sa vobeasca cu necunoscutii : in parcari , la mese in restaurante, prin Serbia ( unde s-a intalnit ca sa nu se intalneasca) , etc.

ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
16:01
Trecutul secret al Stegarului Dac, arestat pentru ultraj: legătura lui Cezar Avrămuță cu cel puțin 16 firme și un offshore din Delaware și milioanele din conturi
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
MONDEN
Irina si Razvan Fodor
15:47
Irina Fodor, apariție spectaculoasă la petrecerea lui Richard Abou Zaki, în Italia. Rochia ei transparentă a atras toate privirile
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
15:22
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scenă în timpului unui concert la București
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:58
Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „PSD a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Eu”
Ultimele știri
16:32
Cristian Tauru a devenit cel mai tânăr campion național absolut din istoria driftului românesc
16:21
Cum a rămas o pensionară fără permis auto într-un aeroport din Elveția: „Nu plătesc niciun ban!”
16:19
Raluca Bădulescu, mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor: „Vrem doar bani să facem reclame la creme?”
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
TRENDING
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”